OSCAR 2014. Filmele câștigătoare la OSCAR 2014 au anunțate în această noapte, iar gândul a transmis ceremonia de la OSCAR 2014 în format LIVETEXT (clic pe linkul de mai jos pentru a vedea toți căștigătorii).
OSCAR 2014. „The Wolf of Wall Street”, filmul regizat de Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a stârnit dezbatere și a umplut cinematografele din lumea întreagă, iar acum este nominalizat la OSCAR 2014, la categoria cel mai bun film. Lui Cristian Tudor Popescu, pelicula nu i-a atras însă atenția. „Nu mi-a plăcut în mod deosebit, sunt foarte multe clișee, nu doar ale industriei cinematografice, ci și ale lui Martin Scorsese. Martin Scorsese a ajuns să se autociteze, să se autopastișeze”, crede editorialistul gândul.
OSCAR 2014 – LISTA FILMELOR CÂȘTIGĂTOARE LA OSCAR 2014
OSCAR 2014. DiCaprio, nedreptățit din cauza aspectului fizic
În schimb, continuă el, Leonardo DiCaprio ar merita premiul Academiei Americane de Film pentru interpretare masculină. „Face un rol bun, dar nu pentru el i-aș da neapărat Oscarul. Ci pentru ceea ce a făcut în „Django Unchained”, în rolul lui Candy, și pentru că anul trecut i s-a făcut o mare nedreptate. Ar fi trebuit să ia premiul, dar cred că a fost dezavantajat de aspectul fizic. Există un soi de contratrend la Hollywood, lumea spune că dacă este frumos nu poate să fie și talentat. Mae West când l-a văzut prima dată pe Cary Grant a exclamat: Dacă minunea asta de bărbat mai și vorbește, este extraordinar„.
Cunoscut pentru faptul că a jucat în filme comerciale, DiCaprio este criticat și astăzi de lumea bună a cinematografiei pentru rolul din „Titanic”, „Actorii nu pot fi blamați pentru că au jucat și în filme proaste. Sunt actori care au această mentalitate, să joace în filme puține. Nu pot fi de acord. Actorul trebuie să joace, asta e meseria lui”, crede Cristian Tudor Popescu,
OSCAR 2014. „American Hustle”, o colecție de prefabricate vizuale și de interpretare actoricească
La „American Hustle”, care a obținut un număr impresionant de nominalizări la OSCAR 2014, inclusiv la categoria „Cel mai bun film”, nu s-a putut uita până la capăt: „Mi-am consumat cu el cam 30 de minute din viață. Este o colecție de prefabricate vizuale și de interpretare actoricească”, e de părere editorialistul pasionat de film. Deși sunt amândoi nominalizați pentru la premiul pentru interpretare, Christian Bale și partenera sa, Amy Adams, sunt, în opinia lui Cristian Tudor Popescu, foarte slabi.
Un rol bun face însă Matthew McConaughey în „Dallas Buyers Club”, care pentru interpretarea sa – un electrician texan diagnosticat cu virusul HIV -, este principalul contracandidat al lui Leonardo DiCaprio la categoria „Cel mai bun actor”, la OSCAR 2014.
„Este depășit însă în interpretare de Jared Leto care merită Oscarul pentru rol secundar. În schimb, filmul nu este nimic altceva decât aceeași poveste americană a eroului singuratic care se revoltă împotriva sistemului și a orânduirii sociale”, spune Cristian Tudor Popescu.
OSCAR 2014. „Gravity”, un punct de cotitură în istoria cinematografiei
Pelicula sa preferată este „Gravity”, în regia lui Alfonso Cuaron. „Acest film este un „turning point” în istoria cinematografiei. Alfonso Cuaron a demonstrat pentru prima dată la ce este bun 3D-ul. Este pentru prima oară când se intră în interiorul realității virtuale, până acum am văzut-o din exterior, ca la teatru. Alfonso Cuaron merită fără discuție premiul pentru regie”, crede Cristian Tudor Popescu, adăugând că Sandra Bullock joacă bine, în timp ce George Clooney, face un rol de serviciu sub cel din „The Descendents”.
O interpretare bună e și cea a lui Judi Dench, însă filmul în care joacă, „Philomena”, nu are nimic deosebit: „Când te uiți la el ai senzația că vezi un serial pe Hallmark”, apreciază editorialistul.
Nu le găsește vreun merit nici realizatorilor peliculei „Nebraska”, un road movie lipsit de noutate, dar crede că „Her” i se pare un film demn de atenție. „Este un film interesant, cu excepția ultimului sfert și a finalului, care sune povestea unei iubite virtuale care nu are chip, ci doar voce. Senzația de însingurare urbană pe care ți-o transmite este tulburătoare”, este de părere Cristian Tudor Popescu.
OSCAR 2014. „12 Years a Slave”, unul dintre cele mai proaste filme de la OSCAR 2014
Foarte bun este și „Captain Phillips”, „un thriller excelent controlat până în ultimul moment. Excelent joacă Tom Hanks și mai are un partener, este un somalez, Barkhad Abdi, care ar merita Oscarul pentru rol secundar”, spune editorialistul gândul. În ceea ce privește titlul de „Cea mai bună actriță în rol principal”, i l-ar acorda la OSCAR 2014 fără rezerve lui Cate Blanchett, excelentă în „Blue Jasmine”, peliculă regizată de Woody Allen.
Cristian Tudor Popescu este convins că, în ciuda celor nouă nominalizări, „12 Years a Slave” este unul dintre cele mai proaste filme din acest an. „Mi-e greu să înțeleg acest fenomen asemănător cu „The Artist”, un film la fel de prost, dar care a stârnit un val de apreciere. Nu înțeleg în ce constă valoarea acestui film, el este o colecție de clișee imparabile: negrul asuprit, albul rău, albul bun. Am impresia că este o obsesie a refilmatului, se reiau anumite secvențe care s-au filmat de-a lungul timpului. Este un film complet neinteresant, care m-a plictisit de moarte”.
OSCAR 2014 – ceremonia live de la OSCAR 2014.