Prima pagină » Mini » Parlamentul României îi dă o lovitură fără precedent lui Traian Băsescu. De unde a avut cei 300.000 de euro

Parlamentul României îi dă o lovitură fără precedent lui Traian Băsescu. De unde a avut cei 300.000 de euro

13 nov. 2013, 12:32, Mini
Parlamentul României îi dă o lovitură fără precedent lui Traian Băsescu. De unde a avut cei 300.000 de euro
Parlamentul a decis...

PSD cere înființarea unei comisii de anchetă în cazul achiziționării de către familia prezidențială a unui teren în Călărași și a implicării implicarea unor instituții ale statului  în acest caz, a anunțat miercuri premierul Victor Ponta. Ideea este susținută și de președintele Senatului, Crin Antonescu, care s-a declarat „total de acord”.

Anunțul vine după ce cu o seară în urmă, ca urmare a prezentării unui document într-o emisiune televizată potrivit căruia procurorul Lucian Papici ar fi verificat terenurile pe care fiica președintelui urma să le cumpere, șeful guvernului a spus că  a fost contactat de „un coleg din Comisia Juridică” pentru a-l anunța că parlamentarii din această comisie vor sesiza CSM , iar dacă acest for nu va lua măsuri, Parlamentul va face verificările. 

„Colegii parlamentari au propus, am discutat în cadrul grupurilor și în cadrul USL, două comisii de anchetă, una pentru modul în care s-au făcut retrocedările, în special în Ardeal, unde pe documente false și tot felul de interpretări greșite ale diferitelor legii s-a ajuns la retrocedarea unor sate întregi, hectare de pământ, păduri. De asemenea, colegii din Comisia Juridică au propus și au discutat despre o comisie de anchetă privind modul în care instituții ale statului și persoane ocupând funcții oficiale s-au implicat în activități private de verificare pentru achiziționarea unor terenuri pentru persoane private. Este vorba de cazul Călărași.  În măsura în care va fi o comisie parlamentară de anchetă, în mod sigur toate instituțiile guvernamentale vor pune la dispoziție toate informațiile la care avem acces și dacă se va dovedi că un magistrat procuror se va dovedi că și-a folosit funcția publică pentru interese private, evident există prevederi legale de sancționare”, a declarat Ponta astăzi.

Premierul a adăugat că parlamentarii nu i-au spus dacă au sesizat și CSM, dar el și-a exprimat „disponibilitatea totală a tuturor instituțiilor executive de a pune la dispoziție datele pe care Parlamentul le va solicita”

Nu am știut la acel moment că i s-a cerut domnului Băieșu să facă verificări ale terenurilor de la Nana, am aflat recent, după ce a izbucnit tot acest scandal și tot acest mod extrem de dubios în care cu 300.000 de euro cash, cu un credit pe care altfel dacă dumneavoastră sau orice om obișnuit se duce nu-l primește niciodată de la CEC. Am aflat și eu ca dumneavoastră despre o situație evident cel puțin dubioasă și cred că toți cei implicați trebuie să dea detalii, este vorba de sume mari de bani și de primul om în stat”, a mai spus premierul.

 Antonescu: „Parlamentul poate să discute lucruri care sunt suspecte”

Ideea unei comisii speciale de anchetă din care să facă parte atât senatori cât și deputați și care să aiba drept scop verificarea implicării procurorului Papici în cumpărarea terenurilor din Călărași de către Ioana Băsescu este îmbrățișată și de Crin Antonescu. Liderul PNL s-a declarat „total de acord”, însă a susținut că inițiativa vine de la PSD.

„Mi se pare absolut corectă. Fără a avea calitatea unei instanțe, Parlamentul poate să discute lucruri care sunt suspecte de a fi abateri de la lege de la funcționarea unor instituții”, a spus Antonescu.

Obiectul anchetei nu este însă, până în acest moment foarte clar. „Problema, așa cum înțeleg că se pune, cum a pus-o și primul-ministru, este implicarea unui procuror foarte important într-o chestiune care nu are de-a face cu atribuțiile și cu destinația instituției la care lucrează. În detalii nu pot să intru acum, că nu am elemente”, s-a eschivat pentru moment Crin Antonescu.

Președintele Senatului a menționat totodată că inițiativa nu-i va aparține, întrucât vine de la PSD. „Dacă vor propune colegii din PSD vom discuta cu ei să vedem care sunt elementele, care-i formula. Am declarat doar că sunt de acord cu ideea că aș fi de acord să se facă o comisie parlamentară. O comisie parlamentară nu strică niciodată”, a mai spus Antonescu.