Percheziții în „Dosarul Transferurilor”. Ce au găsit polițiștii la casele lui Gică Popescu și ale fraților Becali
Polițiștii au confiscat arme de vânătoare pe care aceștia le dețineau în mod legal. Însă, potrivit legii, oamenii condamnați la închisoare cu executare nu pot avea la domiciliu puști, pistoale sau cartușe.
Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, marți, la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni din fotbal judecați în dosarul transferurilor.
Astfel, fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani și opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, și fostul impresar Ioan Becali – câte șase ani și patru luni, impresarul Victor Becali – patru ani și opt luni, fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu – trei ani și patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la șefia Federației Române de Fotbal – trei ani, o lună și zece zile, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu – trei ani și patru luni de închisoare cu executare.
Politicieni, dar și oameni din fotbal au cerut grațierea lui Gică Popescu.