PLUTO. Noi imagini ale planetei pitice Pluto, furnizate de sonda spațială New Horizons. Cât de mare este de fapt astrul îndepărtat

PLUTO. Cu câteva ore înainte de survolul prevăzut marți, sonda New Horizons continuă să trimită imagini luate de telescopul Lorri (Long Range Reconnaissance Imager), pe măsură ce se apropie de Pluto. Este dezvăluită în sfârșit adevărata față a planetei pitice aflate dincolo de Neptun, în centura Kuiper. Imaginile prelucrate în ultimele zile arată aspectul planetei. ‘Este ultima și cea mai bună imagine a acestei fețe a lui Pluto pe care o putem vedea în următoarele decenii’, a spus șeful misiunii, Alan Stern (Southwest Research Institute). Ele au fost luate la 5-4 milioane de kilometri distanță, în 9 iulie. Cu o rotație de 6,4 zile a sistemului binar, fața survolată în 14 iulie, la numai 12.500 de kilometri de suprafață, va fi cea opusă.

Echipa de planetologi care studiază cu prioritate datele transmise de sonda care se afla luni la aproape 50.000 de kilometri a depistat vineri detalii ale câtorva structuri geologice. ‘Acum suntem destul de aproape ca să putem distinge geologia de pe Pluto’, afirmă cercetătorul Curt Niebur. În privința regiunilor gri aflate deasupra formațiunii întunecate numite +Balena+ care înconjoară ecuatorul, cercetătorul a adăugat că ‘este o zonă de tranziție unică, cu multe procese dinamice în interacțiune, care fac din ea un mediu deosebit de interesant din punct de vedere științific’.

„Printre structurile identificate deocamdată în această nouă imagine există poligoane și o fâșie de teren complex care se întinde din estul în nord-estul planetei, pe o lungime de circa 1.600 de kilometri, o altă regiune complexă unde terenuri deschise la culoare se întâlnesc cu cele mai întunecate din ‘Balenă’. A meritat să așteptăm nou ani și jumătate, cât a durat călătoria sondei, ca să vedem planeta pitică Pluto”, a spus Alan Stern.

EXCLUSIV Liberalii au comandat și nu au plătit. PNL are DATORII uriașe, în timp ce banii partidului s-au dus pe cartea lui Ciucă înainte de alegeri

07:00

VIDEO S-a dat STARTUL la distracția pe zăpadă. Pârtiile pentru începători sunt pline de copii și adulți care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa

00:26

Petele întunecate continuă să intrige oamenii de știință. ‘Este ciudat că sunt distanțate atât de regulat; nu se poate spune încă dacă este vorba de platouri sau de câmpii sau dacă sunt variații de luminozitate pe o suprafață complet plană’, adaugă Curt Niebur.

În imaginea luată în 11 iulie de New Horizons și publicată în 12 iulie apar, potrivit echipei științifice, formațiuni asemănătoare cu niște faleze și un crater de impact. La stânga globului cu diametrul de 2.300 de kilometri începe să se distingă marea pată albă din regiunea ce urmează să fie survolată de sondă marți.

Au fost transmise și imagini ale satelitului Charon. Ceea ce se știe până acum este că acest ‘tovarăș’ al lui Pluto, de circa 1.200 de kilometri, prezintă mai multe cratere de impact, precum și prăpastii și crevase dintre care cea mai mare ar fi cât Marele Canion din SUA.

‘New Horizons a transformat viziunea noastră asupra acestui corp ceresc îndepărtat dintr-o minge de gheață aproape fără relief într-o lume cu multe tipuri de activități geologice’, subliniază William McKinnon, director științific adjunct al echipei de cercetători în geologie și geofizică din cadrul misiunii. La fel ca în cazul Lunii, linii albe în jurul craterului aflat aproape de polul sud sugerează un posibil impact cu un obiect din centura Kuiper, destul de recent în istoria sistemului solar (una sau două miliarde de ani). Pata întunecată de circa 320 de kilometri situată la antipozi rămâne în schimb un mister. New Horizons va survola și satelitul Charon în 14 iulie, urmând să ofere câteva elemente de răspuns în cursul săptămânilor viitoare, scrie Agerpres.

PLUTO. Google sărbătorește, printr-un logo special, sonda americană New Horizons, care va trece, marți, la cea mai mică distanță de misterioasa planetă pitică Pluto, această „întâlnire” fiind considerată de specialiști principalul eveniment spațial al anului 2015.

Noul logo al Google, creat de Kevin Laughlin, potrivit time.com, este o ilustrare animată a modului în care sonda spațială va efectua acest survol istoric, având în vedere că, marți, New Horizons, lansată de NASA în 2006, se va afla la cea mai mică distanță de Pluto, după ce a parcurs aproximativ 5 miliarde de kilometri prin spațiu.

„Întâlnirea” va completa misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar: odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cerești vor fi fost explorate cel puțin o dată de o sondă spațială.

Sonda Spațială se va afla la cea mai mică distanță de Pluto marți, la ora 11.49 GMT, potrivit informațiilor furnizate de NASA.

Google își schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârșitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanță atât de mică, așa cum o va face sonda New Horizons.

Sonda americană va capta cu acest prilej o cantitate foarte mare de date, care vor fi retransmise către Terra în următoarele 16 luni.

Timpul este însă crucial, sonda având la dispoziție doar 30 de minute pentru a efectua cele mai multe dintre sarcinile misiunii sale, inclusiv fotografierea lui Pluto și Charon, determinarea naturii ghețurilor din compoziția acestora și scanarea atmosferei planetei pitice.

„După ce a călătorit nouă ani și jumătate, trebuie să știm cu un decalaj de 100 de secunde unde se află Pluto”, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, managerul de proiect Glen Fountain, citat de Reuters.

Întrucât distanța care separă sonda americană de Terra este de aproape 5 miliarde de kilometri, semnalul radio are nevoie de 4,6 ore pentru a ajunge pe planeta noastră.

Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spațial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiștii reușeau cu greu să extragă date științifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto și a început să trimită spre Terra o serie de fotografii care au rezoluții considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

În prezent, imaginile trasmise de sondă arată că Pluto are o culoare naturală brun-roșiatică, generată de molecule de hidrocarburi care se formează în urma interacțiunii metanului cu razele cosmice și cu particulele solare din atmosferă, după cum au explicat specialiștii.

Sonda New Horizons, aparținând NASA, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar și corpurilor spațiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete și alte corpuri înghețate care orbitează Soarele dincolo de Neptun și despre care se crede că sunt rămășițe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanți, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază de doar 1.190 de kilometri ar putea exista dincolo de lumile uriașe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

„Ne întrebăm dacă Pluto era un inadaptat”, a spus cercetătorul coordonator al misiunii, Alan Stern, în decembrie, citat de agenția Reuters.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanță de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra și astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internațională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiția unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto și-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curățat” spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta și cuprinzând mult mai multe corpuri spațiale, formate din diferite tipuri de gheață. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis și demonstrat existența acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori și pe sistemul de imagistică în infraroșu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spațial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări și mai detaliate, precum compoziția chimică de la suprafața lui Pluto și a sateliților săi, dar și de la suprafața numeroșilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.

PLUTO. Sonda New Horizons aparținând NASA se apropie de destinația misiunii sale, planeta pitică Pluto, fiind la o zi de întâlnirea istorică cu acest corp cosmic îndepărtat, după o călătorie care a durat mai mult de 9 ani, conform Reuters. În prezent, sonda New Horizon se află la peste 4,88 miliarde de kilometri de Pământ, iar semnalele radio spre și dinspre Terra au nevoie de aproximativ 4 ore și jumătate pentru a ajunge la destinație, călătorind cu viteza luminii.

New Horizons se va afla în cel mai apropiat punct de planeta pitică Pluto marți la ora 11:49 GMT. Sonda va rămâne pe pilot automat pentru întâlnirea cu Pluto, urmând ca toate cele șapte instrumente științifice de la bord să culeagă date despre această planetă pitică, precum și despre cele cinci luni cunoscute ale sale. Datele științifice adunate vor fi transmise prin radio spre Pământ în următoarele 16 luni.

„Trebuie să-ți placă cu adevărat să aștepți să-ți primești cadourile dacă vrei să faci parte din echipa acestei misiuni”, a glumit coordonatorul misiunii New Horizons, Alan Stern, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.

Între anii 1960 și 1977 NASA a lansat o serie de misiuni de explorare a planetelor din sistemul nostru solar, cu excepția lui Pluto. Însă, după ce în 1992 a fost descoperită „curtea din spate” a sistemului nostru solar, așa-numita centură Kuiper (centura de asteroizi și comete ce înconjoară sistemul solar, extinzându-se dincolo de orbita planetei Neptun), plină de obiecte transneptuniene, „fosile vii” ale zorilor sistemului nostru solar, interesul a crescut și NASA a acceptat să trimită o misiune și spre Pluto și anturajul ei de cinci sateliți naturali.

Pluto și cel mai mare satelit al său, Charon, se află în rotație sincronă și astfel o față a lui Pluto se află mereu orientată spre aceeași parte a lui Charon. Ceilalți patru sateliți ai lui Pluto, în ordinea mărimii sunt Nix, Hydra, Kerberos și Styx.

Anul în care NASA a lansat sonda New Horizons, 2006, a fost un an de tristă amintire pentru Pluto care și-a pierdut statutul de planetă, fiind recatalogată drept planetă pitică, o decizie care a aprins vii controverse privind definirea planetelor și dacă acest corp cosmic îndepărtat poate sau nu să fie considerat drept o planetă.

Un an pe Pluto durează 248 de ani tereștri, iar această planetă pitică are o orbită foarte eliptică, ce o aduce în interiorul orbitei lui Neptun timp de 20 de ani — perioadă în care se află la cea mai mică distanță față de Pământ și când ar fi nevoie de doar 4 ore pentru ca un mesaj pornit de pe Pluto să ajungă la destinație. Atunci când se află în cel mai îndepărtat punct al orbitei sale față de Pământ, un astfel de mesaj ar ajunge pe Terra în peste 6 ore și jumătate.

În funcție de locul în care se află pe orbită, temperaturile pe Pluto variază, în medie, între—223 grade Celsius și — 233 grade Celsius. Această diferență relativ mică de temperatură ar putea avea efecte asupra atmosferei rarefiate a planetei pitice.

Atunci când Pluto se află în punctul de maximă apropiere de Soare al orbitei sale, gheața din azot și monoxid de carbon de la suprafața sa sublimează (trece direct din stare solidă în stare gazoasă), generând o atmosferă rarefiată. Conform modelelor computerizate de simulare a condițiilor de pe Pluto, această atmosferă este dinamică, existând vânturi care bat cu viteze de până la 362 de km/h. La suprafața micuței planete s-ar înregistra o presiune de aproximativ 3 microbari (presiunea etalon, de la suprafața Pământului, este de 1 bar). Oamenii de știință sunt de părere că atunci când ajunge în punctul cel mai îndepărtat de Soare al orbitei sale, atmosfera lui Pluto dispare, gazele din compoziția sa revenind în stare solidă, de gheață.

Fotografiile realizate de Telescopul Spațial Hubble dezvăluie existența unor importante diferențe de strălucire la suprafața lui Pluto, ceea ce sugerează că această planetă pitică ar avea un relief variat, însă mai departe de atât nimeni nu cunoaște detalii cu privire la geologia sau geomorfologia acestui corp cosmic.

La ora prânzului, pe Pluto (o zi pe această planetă pitică durează 6 zile și 10 ore terestre) Soarele ar fi vizibil cu același ordin de mărime ca planeta Jupiter văzută de pe Pământ, dar mult mai strălucitor. „Lumina zilei pe Pluto este similară celei dintr-o zi foarte înnorată pe Pământ”, conform lui Alan Stern. Această planetă pitică se rotește în sens invers rotației Pământului (de la est la vest).

Sonda New Horizons se va apropia până la 12.500 de kilometri de Pluto, deplasându-se cu viteza de 49.600 km/h. După ce va trece de Pluto, sonda va fi folosită și pentru a studia cel puțin încă un obiect din Centura Kuiper. Sonda nu poate decelera suficient pentru a se poziționa pe o orbită stabilă în jurul lui Pluto. Gravitația lui Pluto este atât de mică încât o sondă sau o navetă spațială ar avea nevoie de foarte mult combustibil pentru a frâna și a se plasa pe orbită. New Horizons și-a petrecut cea mai mare parte a călătoriei de 9 ani spre Pluto în stare de hibernare. Sonda a fost trezită în luna ianuarie și a început să adune date.

New Horizons, care are dimensiunea unui pian de concert și cântărește 465 de kilograme, este cea mai rapidă sondă spațială lansată vreodată de pe Pământ. În prezent ea se deplasează prin spațiu cu viteza de peste 1,6 milioane de kilometri pe zi. Această sondă funcționează cu energie nucleară, obținută din descompunerea plutoniului, scrie Agerpres.

PLUTO. Cu mai puțin de două săptămâni înainte de întâlnirea sa istorică cu planeta pitică Pluto, sonda New Horizons, aparținând NASA, a detectat gheață metanică la suprafața acestui corp cosmic, conform unui material publicat de SPACE.com.

Oamenii de știință au descoperit încă din 1976 că la suprafața lui Pluto se află metan și de aceea datele obținute de New Horizons nu sunt surprinzătoare. Faptul că sonda a reușit să detecteze metan înghețat dar și alte substanțe chimice la suprafața planetei pitice demonstrează însă că distanța dintre New Horizons și Pluto este din ce în ce mai mică. New Horizons va fi prima sondă care va survola de aproape această planetă pitică la 14 iulie.

Odată cu anunțul privind detectarea metanului, echipa de control a misiunii New Horizons a lansat și o serie de noi imagini ale planetei și a principalei sale luni, Charon, care devin din ce în ce mai clare pe măsura apropierii sondei.

Sursa metanului de pe Pluto este momentan necunoscută. Oamenii de știință speculează că ar putea proveni direct din discul de praf și gaze cosmice din care s-a născut sistemul nostru solar în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

„În curând vom afla mai multe și despre modul în care este răspândit metanul înghețat la suprafața lui Pluto”. a susținut Will Grundy, unul dintre oamenii de știință care se ocupă de misiunea sondei New Horizons.

La câteva ore după ce New Horizons va trece prin apropierea planetei pitice, instrumentele sondei spațiale vor avea oportunitatea de a observa modul în care pseudoatmosfera plutoniană reacționează la lumina solară. „Va fi ca și când Pluto ar fi iluminată din spate de un bec de un trilion de wați”, a susținut și Randy Gladstone, membru al echipei de cercetători care se ocupă de această misiune.

Modul în care lumina va interacționa cu atmosfera rarefiată a planetei pitice îi va ajuta pe oamenii de știință să determine gazele din compoziția atmosferei plutoniene.

Conform programului misiunii, sonda New Horizons, lansată de NASA la 19 ianuarie 2006, în cadrul Programului New Frontiers, urmează să survoleze planeta pitică Pluto la 14 iulie de la o distanță de 12.500 de kilometri, cu o viteză de 50.000 km/h.

După ce va trece de Pluto, sonda va fi folosită și pentru a studia cel puțin încă un obiect din Centura Kuiper (centura de asteroizi și comete ce înconjoară sistemul solar, extinzându-se dincolo de orbita planetei Neptun, motiv pentru care aceste obiecte sunt numite și drept transneptuniene).

Întâlnirea dintre New Horizons și Pluto reprezintă pentru mulți evenimentul astronomic al anului, această planetă pitică fiind ultima dintre cele nouă planete după clasificarea veche a sistemului solar ce nu a fost vizitată niciodată de vreo sondă.

PLUTO. Patru dintre sateliții naturali ai lui Pluto au evoluții haotice pe orbita acestei planete pitice, fiind rostogoliți și răsturnați sub influența lui Pluto și a satelitului său principal, Charon, conform unui studiu publicat miercuri, transmite Reuters.

„Este ca și cum Pluto și Charon ar fi două greutăți la un capăt și altul al unei bare de haltere, două greutăți foarte inegale, iar în plus întreaga haltera se și învârte. Celelalte patru luni reacționează la câmpurile gravitaționale ale ambelor obiecte”, a explicat astronomul Mark Showalter, de la SETI.

Institute in Mountain View, California, coordonatorul acestui studiu alături de colegul său, Douglas Hamilton, de la Universitatea din Maryland.

Studiul, publicat în ultimul număr al revistei Nature, îi poate ajuta pe astronomi să înțeleagă mai bine modul în care s-a format Pluto și anturajul său de sateliți, oferind în același timp noi date despre originile sistemului nostru solar.

PLUTO. Sonda New Horizons, aparținând NASA și aflată în drum spre planeta pitică Pluto, a transmis prima fotografie color a acestei planete îndepărtate și a satelitului său Charon, conform unui material publicat de BBC.

Pluto și satelitul său, Charon. Foto NASA

Conform programului misiunii, sonda New Horizons, lansată de NASA la 19 ianuarie 2006, în cadrul Programului New Frontiers, urmează să survoleze planeta pitică Pluto la 14 iulie a.c., de la o distanță de 12.500 de kilometri, cu o viteză de 50.000 km/h.

După ce va trece de Pluto, sonda va fi folosită și pentru a studia cel puțin încă un obiect din Centura Kuiper (centura de asteroizi și comete ce înconjoară sistemul solar, extinzându-se dincolo de orbita planetei Neptun, motiv pentru care aceste obiecte sunt numite și drept transneptuniene).

În cursul survolului sonda va înregistra un volum mare de date despre misterioasa planetă pitică Pluto, date pe care le va transmite apoi spre Pământ în cursul următoarelor 16 luni.

Întâlnirea dintre New Horizons și Pluto reprezintă pentru mulți evenimentul astronomic al anului, această planetă pitică fiind ultima dintre cele nouă planete după clasificarea veche a sistemului solar ce nu a fost vizitată niciodată de vreo sondă.

Prima fotografie color a lui Pluto a fost obținută la 9 aprilie prin intermediul instrumentului denumit Ralph colour imager de la bordul sondei New Horizons. Fotografia nu este foarte clară, dar începând cu luna mai imaginile obținute vor fi din ce în ce mai bune. În momentul producerii acestei fotografii, sonda New Horizons se afla la 115 milioane de kilometri distanță de Pluto (distanță similară celei dintre Soare și Venus).

În timpul survolului din 14 iulie, acest instrument va realiza fotografii color ale unor forme de relief de până la câțiva kilometri în diametru.

„Sonda se află într-o stare perfectă, are combustibil suficient și transportă un veritabil arsenal științific compus din șapte instrumente foarte performante, cele mai performante instrumente folosite vreodată la o primă explorare a unei planete din sistemul nostru solar”, conform lui Alan Stern, coordonatorul misiunii New Horizons.

PLUTO. Sistemul nostru solar este format din Soare și opt planete, alături de sateliții lor naturali, la care se mai adaugă numeroși asteroizi, comete și planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (brațul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul și Marte, numite și planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să pășim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimțită gravitația pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Anul 2006 a fost unul de tristă amintire pentru Pluto care și-a pierdut statutul de planetă, fiind recatalogată drept planetă pitică, o decizie care a aprins vii controverse privind definirea planetelor și dacă acest corp cosmic îndepărtat poate sau nu să fie considerat drept o planetă. Indiferent de ce parte a baricadei ne-am plasa, un lucru rămâne sigur: acest obiect cosmic rămâne învăluit de mister. Din această cauză vom avea nevoie de un efort de imaginație pentru a discuta despre cum ar fi viața pe Pluto.

„Nu am fost niciodată pe Pluto și pe niciun alt corp cosmic asemănător”, a precizat planetologul Alan Stern pentru SPACE.com.

Însă lucrurile nu vor rămâne așa pentru mult timp. Sonda New Horizons, aparținând NASA, va fi primul ambasador al omenirii care va vizita planeta pitică, survolând-o de la mică distanță la 14 iulie a.c.. „Vom cunoaște mult mai multe lucruri despre Pluto atunci când New Horizons va ajunge acolo”, a adăugat Alan Stern, coordonatorul științific al acestei misiuni.

Dacă ne-am afla acum pe Pluto, am avea nevoie, în medie, de aproximativ patru ore și jumătate pentru ca un mesaj trimis de pe această planetă pitică să ajungă pe Pământ. Un an pe Pluto durează 248 de ani tereștri, iar această planetă pitică are o orbită foarte eliptică, ce o aduce în interiorul orbitei lui Neptun timp de 20 de ani — perioadă în care se află la cea mai mică distanță față de Pământ și când ar fi nevoie de doar 4 ore pentru ca un mesaj pornit de pe Pluto să ajungă la destinație. Atunci când se află în cel mai îndepărtat punct al orbitei sale față de Pământ, un astfel de mesaj ar ajunge pe Terra în peste 6 ore și jumătate.

În funcție de locul în care se află pe orbită, temperaturile pe Pluto variază, în medie, între—223 grade Celsius și — 233 grade Celsius. Această diferență relativ mică de temperatură ar putea avea efecte asupra atmosferei rarefiate a planetei pitice.

Atunci când Pluto se află în punctul de maximă apropiere de Soare al orbitei sale, gheața din azot și monoxid de carbon de la suprafața sa sublimează (trece direct din stare solidă în stare gazoasă), generând o atmosferă rarefiată. Conform modelelor computerizate de simulare a condițiilor de pe Pluto, această atmosferă este dinamică, existând vânturi care bat cu viteze de până la 362 de km/h. La suprafața micuței planete s-ar înregistra o presiune de aproximativ 3 microbari (presiunea etalon, de la suprafața Pământului, este de 1 bar). Oamenii de știință sunt de părere că atunci când ajunge în punctul cel mai îndepărtat de Soare al orbitei sale, atmosfera lui Pluto dispare, gazele din compoziția sa revenind în stare solidă, de gheață.

Fotografiile realizate de Telescopul Spațial Hubble dezvăluie existența unor importante diferențe de strălucire la suprafața lui Pluto, ceea ce sugerează că această planetă pitică ar avea un relief variat, însă mai departe de atât nimeni nu cunoaște detalii cu privire la geologia sau geomorfologia acestui corp cosmic.

Dacă printre coloniștii noștri s-ar afla și pasionați de plimbări lungi, suprafața lui Pluto reprezintă aproximativ 2/3 din suprafața Lunii sau aproximativ suprafața Rusiei, deci nu ar fi o distanță prea mare de străbătut. Gravitația lui Pluto este de 1/15 din cea a Pământului și astfel o persoană care cântărește 70 de kilograme pe Pământ ar cântări doar 4,6 kilograme pe această planetă pitică.

Pluto și cel mai mare satelit al său, Charon, se află în rotație sincronă și astfel o față a lui Pluto se află mereu orientată spre aceeași parte a lui Charon. Dacă exploratorii noștri s-ar afla pe partea lui Pluto îndreptată spre Charon, această lună ar fi vizibilă foarte bine. Prin comparație, dacă de pe Pământ putem acoperi complet Luna plină cu degetul mare, cu mâna întinsă în fața ochilor, pe Pluto am avea nevoie de întregul pumn strâns pentru a bloca perspectiva asupra lui Charon, conform lui Alan Stern.

Ceilalți doi sateliți ai lui Pluto, în ordinea mărimii, Nix și Hydra, ar fi de asemenea vizibili cu ochiul liber. Pluto are cinci sateliți cunoscuți, cei mai mici fiind Kerberos și Styx.

La ora prânzului pe Pluto (o zi pe această planetă pitică durează 6 zile și 10 ore terestre) Soarele ar fi vizibil cu același ordin de mărime ca planeta Jupiter văzută de pe Pământ, dar mult mai strălucitor. „Lumina zilei pe Pluto este similară celei dintr-o zi foarte înnorată pe Pământ”, conform lui Stern. Această planetă pitică se rotește în sens invers rotației Pământului (de la est la vest).

În afară de frigul extrem și de radiațiile cosmice, nu este clar ce tip de pericole i-ar pândi pe curajoșii noștri exploratori. „Pur și simplu nu știm dacă există și alte tipuri de pericole, cum ar fi vulcani activi sau gheizere sau mișcări seismice”, a mai precizat planetologul Alan Stern.