Ponta, jignit grav la Baku. Ce-i spune președintele turc lui Vladimir Putin, ignorând faptul că premierul român este la un metru distanță, în tribune
Totul a început cu un dialog pe care președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avut cu omologul său rus, Vladimir Putin. Potrivit presei turce, care a redat pasajul, discuția este cel puțin jignitoare pentru premierul român.
IATĂ CE-I SPUNE ERDOGAN LUI PUTIN ȘI RĂSPUNSUL „ȚARULUI” RUS. PONTA ERA ÎN TRIBUNĂ…
Prezent la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a comentat absența liderilor din Uniunea Europeană la evenimentul sportiv. „Se numesc Jocuri Europene, dar, de fapt, aici nu se află niciun lider din statele membre UE”, a afirmat Erdogan. „Niciun lider european” este o formulă care ignoră total prezența lui Victor Ponta, participant la eveniment din calitatea lui de premier al României.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au avut sâmbătă, 13 iunie, o scurtă întrevedere, după ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Baku, Azerbaijan.
Înainte de debutul discuțiilor axate în principal pe tema energiei și a crizei din Siria, președintele turc a comentat absența liderilor din Uniunea Europeană la evenimentul sportiv, relatează news.yahoo.com.
„Se numesc Jocuri Europene, dar, de fapt, aici nu se află niciun lider din statele membre UE”, a afirmat Erdogan.
„Turcia, candidată la aderarea la UE, reprezintă întreaga Uniune Europeană”, i-a răspuns Putin, zâmbind.
Totuși, vineri, după ce moțiunea de cenzură a PNL a fost respinsă în Parlament, premierul Victor Ponta a plecat la Baku la deschiderea Jocurilor Europene, ceremonie boicotată, în schimb, de ceilalți liderii europeni.
Într-o fotografie transmisă de presă din tribuna oficială, Ponta este arătat în spatele președintelui Rusiei, Vladimir Putin.
La discuțiile ulterioare desfășurate în spatele ușilor închise, liderul de la Kremlin a fost însoțit de ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, ministrul Energiei, Alexander Novak, șeful agenției ruse pentru energie nucleară (Rosatom), Serghei Kirienko, și de șeful Gazprom, Alexei Miller.
De asemenea, Recep Tayyip Erdogan a fost însoțit de ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, și ministrul Energiei, Taner Yildiz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, întrevederea urma să se concentreze în special pe proiectul de gazoduct TurkStream, care ar trebui să permită alimentarea Turciei cu gaz rusesc. Construcția acestuia este programată să înceapă la sfârșitul lunii iunie 2015.
Putin și Erdogan urmau să discute și despre situația din Siria.