Premierul Chinei: România va fi tigru al Europei. Dacă toți tigrii vor colabora, va fi o piață uriașă
România va deveni un tigru al Europei și, dacă toți tigrii se vor reuni și vor colabora, se va dezvolta o piață uriașă, a afirmat premierul Chinei, Li Keqiang, arătând că potențialul de dezvoltare a relațiilor comerciale și investițiilor dintre China și țările din regiune este foarte mare, scrie Mediafax.
Ciobanul Ghiță are un rival. Cine este românul despre care vorbește toată Europa
„Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei și, dacă toți tigrii se vor reuni și vor colabora, se va dezvolta o piață uriașă”, a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic și comercial China-Europa Centrală și de Est.
Li Keqiang a artătat că este convins de potențialul relațiilor economice dintre China și cele 16 țări din Europa Centrală și de Est, după ce premierii acestor țări i-au prezentat perspectivele economice excelente ale regiunii.
El adăugat că Europa, în mod particular Uniunea Europeană, este cel mai mare partener comercial al Chinei, dar că, în cadrul relațiilor comerciale China-UE, comerțul cu țările din Europa Centrală și de Est reprezintă doar 10%, iar volumul investițiilor este și mai mic, fapt ce constituie un potențial deosebit pentru dezvoltarea acestor relații.
Premierul Victor Ponta și premierul chinez Li Keqiang i-au primit, marți dimineață, la Palatul Parlamentului, pe șefii de guverne care participă la Forumului economic și comercial China-Europa Centrală și de Est, premierul român întrebându-i pe unii dintre ei, în limba engleză, dacă „s-au trezit”.
La Palatul Parlamentului, primirea șefilor de guverne a fost programată pentru o oră matinală, premierul Victor Ponta ajungând la Palatului Parlamentului în jurul orei 08:30. Ulterior, în holul de onoare unde au fost făcute primirile oficiale, a ajuns și premierul chinez. Cei doi i-au întâmpinat pe oaspeții oficiali, iar Ponta, în mai multe rânduri, i-a întrebat în engleză pe oficialii străini dacă s-au trezit, la momentul în care îi întâmpina.
Cea de-a treia ediție a Forumului economic și comercial China-Europa Centrală și de Est se desfășoară, marți, la București, după ce prima ediție a avut loc la Budapesta, în 2011, iar cea de-a doua la Varșovia, în 2012.
Potrivit site-ului Forumului, organizatorii așteptau în jur de 1.000 de reprezentanți ai firmelor private și de stat din China și 16 state central și est-europene: România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Croația, Bosnia și Herțegovina, Estonia, Albania, Letonia, Lituania și Republica Macedonia.
Forumul de la București are cinci teme majore: energie, agricultură, turism, IT&C și infrastructură.