QUIZ DAN VOICULESCU. Care au fost legăturile dintre Dan Voiculescu și Securitate?
QUIZ DAN VOICULESCU. Care au fost legăturile dintre Dan Voiculescu și Securitate?
RĂSPUNS. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a confirmat prin decizia luată în unanimitate în iunie 2006, colaborarea lui Dan Voiculescu, sub numele conspirativ Felix, cu Securitatea ca poliție politică. Verdictul a fost confirmat și de Justiție, așa cum prevede legea, Curtea de Apel București respingând în 5 februarie 2010 contestația senatorului. Curtea de Apel a justificat decizia prin faptul că notele informative au lezat drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor urmăriți. Conform CNSAS, prima oară când Voiculescu a fost recrutat de Securitate a fost în 1970 sub numele de cod „Mircea”, când i s-a dat misiunea de a colecta informații despre cetățenii străini, activând ca translator de limbă germană pentru aceștia; întrucât rezultatele au fost nesatisfăcătoare, colaborarea aceasta s-ar fi încheiat în anul următor. În 1973, i s-ar fi dat numele de cod „Felix” și timp de doi ani ar fi dat o serie de note informative despre cetățenii străini cu care a avut contact. În 1975, Voiculescu a devenit membru al PCR, iar Securitatea ar fi renunțat la informatorul Felix, el fiind însă folosit în continuare ocazional, cum a fost cazul notei din 1977, care a fost importantă pentru CNSAS în vederea formulării acuzației de poliție politică. După 1979 Securitatea a deschis dosarul „Dorin”, în care Voiculescu era cel urmărit, fiind suspectat în urma comportamentului său nonconformist, a luxului în care trăia și a contactelor nepermise de regulamente cu cetățeni străini în timpul deplasărilor în afara țării.