Radu Banciu, anunț uluitor despre Vladimir Putin: „Nu știm cât de grav ar fi tovarășul de la Moscova”
Radu Banciu a comentat situația din Rusia, unde premierul Mihail Mișustin a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, fiind obligat să facă un pas în spate.
Atribuțiile premierului (deși mulți spun că Vladimir Putin deservește și această funcție…), vor fi preluate de vicepremierul Andrei Belousov.
„Ați văzut, prim-ministrul Rusiei a declarat că este bolnav, a luat acest virus.
Nu se preciza numele lui în nicio alertă, întrucât nu îl cunoaște nimeni. Prim-ministrul Rusiei este de fapt tot Vladimir Putin, dar cum el nu mai este de facto – a fost la un moment dat, când era rocada cu Medvedev – și atunci nu i se mai dă numele.
Rusia traversează o perioadă dificilă, după cum ați văzut. Foarte multe cazuri în ultima perioadă, au depășit o mie de morți, sunt într-adevăr pe o pantă ascendentă și nu știm exact cât de grav ar fi tovarășul de la Moscova.
Conform unor surse, ar fi avut 39 de grade febră, dar asta poate să fie și de la faptul că a băut votcă rece. Să mai așteptăm câteva zile ca să vedem”, a declarat Radu Banciu, în emisiunea sa, „Lumea lui Banciu”, difuzată de B1TV.