Rareș Bogdan, atac dur la adresa lui Victor Ponta: „Asta e sfidarea sfidărilor!”
Realizatorul TV Rareș Bogdan l-a criticat dur pe Victor Ponta, după ce în presă a apărut informația că premierul s-ar afla pe vasul Oasis of the Seas, într-o croazieră de o săptămână în Caraibe.
„Nu pot să cred. Nu este la Borsec, nu este la Sovata, nu este la Băile Felix, nu este la Saturn, nu este la Jupiter, nu este nici în Turcia, nici în Grecia, nici la Albena, nici la Balcic, nici în Croația. Nu e, domne”, nici măcar pe Coasta de Azur”, a comentat el. „Omul, premierul săracilor, premierul celor mulți, premierul stângii democrate, premierul pensionarilor care mă înjură, premierul celor care trebuie să fie apărați de stânga democrată este pe un yaht, este un pe un crucișător de vacanță.(…) Deci este într-o croazieră”, a adăugat el.
Potrivit reportervirtual.ro, Rareș Bogdan a amintit că prim-ministrul a plecat în croazieră în timp ce la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare sunt 4.500 de oameni care au rămas fără locuri de muncă, dintre care 1.500 sunt neplătiți de trei luni.
„Asta e sfidarea sfidărilor! Se poate orice în lume, dar, domne, în croazieră de lux, în Caraibe… Deci omul clar nu mai are nicio treabă, e un fel de Onasis al României. De fapt, nu-l mai interesează de nimic, vrea să plece din politică probabil”, a conchis realizatorul de televiziune.