Răsturnare de situație în cazul lui Gregorian Bivolaru

Răsturnare de situație în cazul lui Gregorian Bivolaru
Publicat: 28/02/2016, 08:49

Judecătorii din Franța au decis ca Gregorian Bivolaru să rămână în arest. Liderul MISA le-a spus judecătorilor că este cetățean bulgar, nu român, și că nu este persoana dată în urmărire de țara noastră. De asemenea, vineri, când acesta a fost prins de polițiști, avea asupra sa acte false.

Guru Bivolaru este apărat în Franța de avocați din România. Potrivit primelor informații, a fost demarată procedura extrădării sale, informează televiziunile de știri.

Gregorian Bivolaru a fost prins la un târg de carte din Franța. Polițiștii români au avut informații că liderul MISA părăsise Suedia pentru a ajunge la târgul de carte din Paris și au colaborat cu polițiștii francezi pentru depistarea acestuia. Potrivit unor surse din poliție, Gregorian Bivolaru a încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii prezentându-le un pașaport bulgar fals.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă.

Prin aceeași decizie, ICCJ l-a achitat pe Bivolaru de perversiuni sexuale în legătură cu victima Mădălina Dumitru, pe motiv că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Pentru același motiv și în cazul aceleiași victime, Bivolaru a fost achitat și pentru fapta de trafic de minori.

Totodată, instanța a încetat procesul penal pe numele lui Bivolaru pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, fapta fiind prescrisă.

Gregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităților române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.
Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităților suedeze.

Din 23 mai 2013, instanța supremă l-a citat în dosar pe Gregorian Bivolaru și cu noul său nume, Magnus Aurolsson.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
S-a impus prin lege începând cu 1 iulie. Este obligatoriu în România să declari la...
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Stevie Nicks, Regina Rock and Roll-ului. „Muzica este dragostea vieții mele, dar am fost gata...
×