Prima pagină » Mini » Reacția lui Rareș Bogdan, după evacuarea Antenelor. „Chiar dacă Ciuvică sau Badea derapează, nu sunt vinovați angajații de rând”

Reacția lui Rareș Bogdan, după evacuarea Antenelor. „Chiar dacă Ciuvică sau Badea derapează, nu sunt vinovați angajații de rând”

Reacția lui Rareș Bogdan, după evacuarea Antenelor. „Chiar dacă Ciuvică sau Badea derapează, nu sunt vinovați angajații de rând
Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, Rareș Bogdan, a declarat că vestea privind evacuarea Antenelor l-a întristat. „Cu toate păcatele lor, sunt colegii noștri care au încercat, de cele mai multe ori, să spună adevărul. Nu vorbim doar de oamenii care vă plac sau nu vă plac. Nu vorbim doar de Mihai Gâdea, de Mircea Badea, de Dana Grecu sau de Adrian Ursu, vorbim de jurnaliștii care se află în spatele lor. Sunt aproape 1.000 de oameni. Eu mă gândesc la ei. Chiar dacă Ciuvică sau Badea derapează, nu sunt ei de vină", a spus jurnalistul.

„Unii pe internet, am văzut, s-au bucurat, pe mine m-a întristază vestea. Sunt colegii mei, care de-a lungul timpului au încercat, cu toate derapajele să spună adevăruri românilor. Uneori au făcut-o bine, alte ori au făcut-o mai puțin bine, uneori interesat, alteori complet dezinteresat. Prefera în astfel de momente să îmi amintesc de lucruri pozitive, de dezvăluirile pe care acești oameni le-au făcut”, a afirmat Rareș Bogdan.

„Singur, respect instituțiile statului, dar eu mă întreb foarte simplu de ce erau necesare 10 mașini de la ANAF prezente la sediile Antenelor? De ce nu a venit o mașină? Un domn care să anunțe că trebuie evacuat spațiul sau să facă măsurători pentru a vinde, închiria spațiul. Puteau discuta civilizat la o cafea. Oamenii de acolo, conducerea, vor înțelege că trebuie să părăsească clădirea, dar să le lase timp. În cinci zile nu poți să muți o televiziune”, a spus Rareș Bogdan. „Eu înțeleg că oamenii trebuie să părăsească sediile, dar dați-le un termen. Sau poate nu le vor părăsi și vor plăti chirie. Poate vă înțelegeți cu ei și vă plătesc chirie. Realitatea TV plătește o chirie uriașă, de 43.000 de euro pe lună. O plătim cu greu, dar până la urmă o plătim că altfel ne-ar fi dat afară. Și Antena, dacă stăteați de vorbă cu ei și le spuneați că pe sediile lor trebuie să plătească 50.000 de euro, 20.000 de euro, ajungeați la o înțelegere. Așa se face. Îmi pare rău, nu se poate muta o televiziune în cinci zile”, a mai spus realizatorul „Jocuri de Putere”.

„După ce a plecat de la Casa Presei, Realitatea TV a transmis dintr-un cort”

Rareș Bogdan a mai precizat că atunci când postul la care lucrează s-a mutat de la Casa Presei a durat ceva vreme și emisia s-a făcut o perioadă de timp dintr-un cort. „A fost complicat. Deci o televiziune ca Antena 1, Antena 3 și Antena Stars se poate muta în luni de zile și costă”, a spus moderatorul tv.

Bogdan a mai spus că în cazul mutării Antenelor costurile pot ajunge la peste un milion de euro. „Cu toate lăturile pe care la un moment dat unii de acolo mi le-au turnat în cap pe nedrept, din răutatea sau invidie, nu contează, astăzi, uit toate acele lucruri, pentru că nu se pare normal ca 40 de oameni să dea năvala într-o instituție de presă, când putea fi o discuție civilizată la masă. Nu e normal să dai un termen de cinci zile, este o aberație, nu există așa ceva nicăieri în lume, fie că îți place sau nu îți place politica Antenelor, că ești de acord cu ei, că nu ești de acord. Există termene, există civilizație, există o chestiune de dialog. Dialogul trebuie să primeze”, a mai spus Rareș Bogdan.

Acesta a mai afirmat că dacă mâine se întâmplă același lucru cu cei de la B1 va reacționa la fel, mai ales că piața de publicitatea este una groaznică, în acest moment. „Nu poate exista democrație, doar cu ANAF, doar cu servicii secrete, doar cu DNA. Trebuia să existe și o presă liberă”, a declarat Rareș Bogdan la Realitatea TV.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei