Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro. Cele mai slabe licee din București și din țară
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro. În București, la două licee particulare – Liceul teoretic Atlas și Liceul teoretic Victoria – niciun elev nu a luat peste media 6. Sunt însă și licee de stat unde numărul elevilor care au luat examenul este foarte mic: Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși (4), Colegiul Tehnic Dacia (9), Liceul Tehnologic Elie Radu (3), Liceul Tehnologic Mecanică Fină (8), Liceul teoretic Theodor Pallady.
În Iași sunt trei licee unde rata de promovare este 0. Este vorba despre Liceul Tehnologic Lespezi, Liceul tehnologic Focuri și Liceul tehnologic Tătăruși.
La trei licee din județul Prahova niciunul dintre absolvenți nu a reușit să promoveze examenul, fiind vorba despre Liceul Tehnologic Filipeștii de Pădure, Liceul Tehnologic Starchiojd și Liceul Tehnologic Bălțești, unități de învățământ unde nici anul trecut niciun candidat nu a promovat.
În Timiș, sunt de asemenea trei licee unde niciun elev nu a luat media 6. Este vorba de Liceul Tehnologic Cristofor Nako Sînnicolau Mare, Liceul Tehnologic Petru Mitoi Biled și de Liceul Tehnologic Agricol Ortișoara.
La trei unități de învățământ din Buzău, din mediul rural – Liceul Tehnologic Pătârlagele, liceul din Lopătari, liceul din Rușețu – niciun candidat nu a reușit să promoveze examenul.
În județul Ialomița există trei licee la care niciun candidat nu a promovat bacalaureatul. Astfel, la Liceul Tehnologic Drăgănești s-a înscris la bacalaureat un singur candidat care a picat examenul. La Liceul Tehnologic „Mihail Kogălniceanu”, din cei șapte candidați care au susținut examenul niciunul nu a luat peste 6, iar la Liceul Tehnologic Reviga toți cei nouă candidați înscriși la examen au fost respinși.
În Botoșani, cele mai mici medii au fost înregistrate la trei licee tehnologice din județ. Astfel, la Liceul Tehnologic de Cooperație Botoșani doar unul din cei trei elevi care au susținut examenul a promovat, obținând media 7,45. De asemenea, la Liceul Tehnologic din Todireni au susținut bacalaureatul nouă elevi, doar doi candidați promovând, în timp ce la Liceul Tehnologic Coțușca au promovat patru din cei zece candidați
În Arad, la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Henri Coandă și la Liceu Ucecom Spiru Haret niciun elev nu a promovat examenul de bacalaureat.
La Giurgiu, în Liceul Tehnologic, de asemenea, niciun absolvenbt nu a reușit să ia note de trecere.
În județul Teleorman există un liceu la care niciunul dintre candidați nu a reușit să ia bacalaureatul. Este vorba despre Liceul Tehnologic „Andrei Șaguna” din localitatea Botoroaga.La Liceul Tehnologic Plopenii Mari din comuna Ungureni, singurul elev care a susținut examenul nu a reușit să-l promoveze.
În Bistrița, unitățile de învățământ cu promovabilitate zero sunt private, fiind vorba de Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Beclean și Liceul „Petru Rareș” Bistrița.
În Vaslui, la Liceul Nicolae Iorga din Bârlad, niciunul dintre cei șase elevi care au dat examenul nu a promovat. Rezultate slabe s-au înregistrat și la Liceul tehnologic Petru Rareș din Bârlad doar 4 din 27 de elevi au promovat, la Liceul Tehnologic Dimitrie Cantemir sat Falciu, unde au avut media 6 doar 2 din 15 elevi, și la Liceul Tehnologic sat Vladia, unde doar unul din cei cinci elevi care s-au prezentat la examen a promovat.
Liceul Tehnologic Giurgiu are promovabilitate de 0%, la acest liceu doar 50 dintre cei 105 absolvenți prezentându-se la examen, dar niciunul dintre ei nereușind să obțină o medie de cel puțin 6. De asemenea, la Colegiul Tehnic Naval din Giurgiu doar trei dintre candidați au luat examenul de bacalaureat, cei trei obținând medii între 6.00 și 7.99.
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro. Statistici generale
Rata de promovare la bacalaureat 2014 este de 59,25% înainte de soluționarea contestațiilor, cu peste patru procente mai mare decât anul trecut (54,4%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în județul Brăila (77,82%), iar cel mai scăzut în Ilfov (27,93%).
Procentul de promovare pentru promoția curentă, 2013 – 2014, este de 67,61%, cu 4,5% mai mult față de 2013, când era 63,1%.
În rândul celor promovați, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99, și anume 25.423. La nivelul țării, au fost înregistrate 104 medii de 10.
Cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în județele Brăila – 77,82%, Cluj – 73,91% – și Iași – 73,67%. Cel mai scăzut nivel de promovare s-a înregistrat în Ilfov – 27,93%, județul Giurgiu – 38,14% și județul Teleorman – 44,10%.