Prima pagină » Mini » Rezultate Bacalaureat 2014 – Edu.ro. Notele obținute la Bac 2014 de elevii din județul DOLJ

Rezultate Bacalaureat 2014 – Edu.ro. Notele obținute la Bac 2014 de elevii din județul DOLJ

Rezultate Bacalaureat 2014. Elevii care s-au prezentat la Bac 2014 află notele luni, 7 iulie, la centrele la care au susținut probele, dar și pe edu.ro.

Rezultate Bacalaureat 2014 – Edu.ro. Așteptarea și emoțiile elevilor de clasa a XII-a care au susținut examenul de Bacalaureat 2014 se vor încheia luni. Elevii își vor afla notele de la Bac 2014 până la ora 12:00, după care vor avea patru ore la dispoziție pentru a depunde eventuale contestații. Cei nemulțumiți de notele de la rezultate Bacalaureat 2014 vor avea de așteptat până pe 11 iulie pentru a vedea dacă profesorii au admis contestațiile. Notele de la Bac 2014 sunt cu atât mai importante cu cât ministerul a decis ca din acest an, la adminiterea de la facultate să nu mai conteze deloc mediile din liceu.

Anul trecut, nici măcar jumătate dintre elevii care au susțin examenul de Bacalaureat în județul Dolj nu au reușit să obțină o medie de trecere. Astfel, rata de promovare din județ, înainte de soluționarea contestațiilor, a fost de numai 47,1%, ceva mai bună decât cea din anul anterior, de 40,9%.

Update 1. Județul Dolj se află în ultima parte a clasamentului procentelor de promovare. Topul oficial al județelor privind procentele de prmovare arată că cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în județele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) și Iași (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în județele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) și Teleorman (44,10%).

 

UPDATE. Ministerul Educației a publicat  site-ul cu toate notele pe EDU.RO, județ cu județ. Absolvenții își pot găsi toate notele pe bacalaureat.edu.ro. Ultima actualizare a site-ului Ministerului Educației arată că rezultatele parțiale pentru prima sesiune au fost publicate în urma centralizării a 99,62% dintre notele din toată țara.

UPDATE. Dolj. 55,15% dintre absolvenții de clasa a XII-a din județul Dolj au promovat examenul, cu 7% mai mult ca anul trecut, când procentul a fost de 47,10%. În județul Dolj, sunt 12 medii de 10. Potrivit inspectorilor generali candidații pot afla din seara asta, începând cu ora 18, toate notele de la examen la centrele unde au susținut probele scrise.

Găsiți aici toate notele de la Bac 2014 din toate județele și cele mai noi informații despre rezultate Bacalaureat 2014 >>> 

Ratele de promovare de la Bac au început să scadă sub procentul de 50 la sută odată cu introducerea unor reguli mai stricte pentru a descuraja copiatul sau alte metode de fraudare. Ministerul a dispus instalarea unor camere de supraveghere în sălile de examen pentru ca notele obținute de elevi să fie cele meritate.

Anul trecut, în județul Dolj au fost depuse 1.371 cereri de recorectare, dintre care doar 516 au fost admise. În urma acestora, 344 de elevi au avut note mai mari, cea mai mare creștere fiind de 1,85 puncte. Astfel, un elev care luase inițial nota 6,05 a fost punctat, după contestație, cu 7,9.

Elevii care nu au reușit în prima sesiune au la dispoziție o a doua sesiune în august.

BACALAUREAT 2014 – sesiunea august-septembrie 2014

14 – 18 iulie Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

18 – 19 august  Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

18 – 19 august  Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

19 – 20 august  Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

21 – 22 august  Evaluarea competențelor digitale – proba D

25 august  Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă

26 august Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

27 august Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

29 august Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă

1 septembrie  Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

2 – 3 septembrie Rezolvarea contestațiilor

4 septembrie Afișarea rezultatelor finale

Gândul vă prezintă în timp real toate informațiile despre Bac 2014 și rezultate Bacalaureat 2014, care vor fi publicate și pe edu.ro.

 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele