Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro. Ministerul Educației Naționale a publicat mediile candidaților care au participat la Bacalaureat 2014. Pentru a promova examenul de Bac 2014, cei aproximativ 146.000 de elevi de clasa a XII-a trebuie să îndeplinească mai multe condiții în același timp: să fi susținut probele de evaluare a competențelor și toate probele scrise și să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală să fie cel puțin media 6 la probele scrise. Cei nemulțumiți de note pot depune contestații în aceeași zi în intervalul 12:00-16:00. Rezolvarea contestațiilor se va face în intervalul 8 – 10 iulie 2014, iar apoi vor fi publicate rezultate Bac 2014 finale, pe 11 iulie. Date de la Ministerul Educației arată că, după centralizarea tuturor datelor, 59,25% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014. Procentul este mai mare cu 4% comparativ cu situația centralizată în iulie 2013. În rândul celor promovați, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99: 25.066.
Gândul a publicat rezultate Bacalaureat 2014 imediat ce acestea au fost disponibile pe Edu.ro. Elevii găsesc toate notele obținute la examen, dar și mediile de absolvire, pe site-ul bacalaureat.edu.ro.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 35. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, în județ au fost contestate notele în cazul a 1.505 teze de la examenul de bacalaureat, din care 479 la Limba și literatura română, filiera real-tehnologic și 149 la Limba și literatura română, filiera uman-pedagogic. Totodată, 140 de contestații au fost depuse la Istorie, alte 103 la Matematică, specializarea Matematică-Informatică, dar și 134 la Matematică, filiera tehnologic și 41 la Matematică, specializarea Științele naturii.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 34. Absolvenții de liceu care au susținut examenul de bacalaureat în județul Hunedoara au depus 929 de contestații după afișarea rezultatelor, cele mai multe solicitări de recorectare a lucrărilor fiind la Limba și literatura română. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Hunedoara, Marta Mathe, a declarat, marți, că din cele 929 de contestații înregistrate cele mai multe, respectiv 405, sunt la Limba și literatura română. De asemenea, au fost depuse 200 de contestații la Matematică. Materia cu cele mai puține contestații a fost limba maternă, unde doar un elev a depus contestație pentru a-i fi recorectată lucrarea la limba maghiară.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 33. Peste o mie de absolvenți de liceu au depus, luni, la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, contestații la notele primite la examenul de bacalaureat, numărul celor care au picat examenul respectiv fiind de 1.690. Elevii din Mureș au depus, luni, aproape o mie de contestații după afișarea rezultatelor la examenul de bacalaureat, promovabilitatea în județ înaintea acestora fiind de 58,44 la sută.
Peste 500 de contestații la 23 de probe ale examenului de bacalaureat, cele mai multe la Limba și literatura română, au fost depuse în județul Sibiu, după afișarea rezultate Bac 2014, acestea urmând să fie soluționate în județele învecinate.
Aproape 2.000 de solicitări de recorectare a lucrărilor au fost depuse de către elevii constănțeni nemulțumiți de rezultatele obținute la examenul de bacalaureat, rezultatele finale urmând să fie afișate în data de 11 iulie
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 32. Unul din cei doi absolvenți din Buzău care au obținut media 10 la bacalaureat, după afișarea rezultate Bac 2014, este Bianca Toma de la Colegiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Ea spune că nu se aștepta la nota maximă, subiectele fiind „surprinzătoare”, și că vrea o carieră în psihologie judiciară, inspirată de serialele polițiste.
Lorena Budulan, care a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la secția matematică-informatică, este singura din județ care a reușit să obțină media 10 la bacalaureat, după aflarea rezultate Bac 2014, ea spunând că nu vrea să urmeze un profil real, ci visează să devină designer vestimentar. Lorena, deși nu a fost niciodată prima în clasă, având în general medii de 8 și 9 în timpul liceului, a reușit să-și surprindă nu doar profesorii, ci și părinții, obținând 10 pe linie la toate problele de bacalaureat.
După rezultate Bac 2014, patru absolvente de liceu din Prahova au luat bacalaureatul cu 10. Trei dintre ele vor susține peste două săptămâni examen de admitere la Medicină, cea de-a patra alegând Farmacia și spunând că a fost „tentată” să meargă la Medicină, dar a renunțat din cauza „sistemului care nu oferă condiții”. Maria Carina Dumitrescu, Laura Voicu, ambele absolvente ale Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Diana Șerban de la Colegiul „Jean Monnet” din Ploiești și Alexandra Borcan de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești au reușit să promoveze bacalaureatul cu media 10.
Topul județelor în funcție de numărul de medii de 10 obținute după afișiarea primelor rezultate la Bac 2014:
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro Update 31: După centralizarea tuturor notelor obținute de elevii care au susținut examenul de bacalaureat, rata de promovare este de 59,25%. Pe județe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în județele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) și Iași (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare după afișarea primelor rezultate Bac 2014 s-a înregistrat în județele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) și Teleorman (44,10%).
După centralizarea a 99,88% din date, 59,22% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014, potrivit datelor Ministerului Educației.
Rezultate Bacalaureat 2014 – Edu.ro Update 30. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în județul Alba este de 67,80 la sută înaintea contestațiilor, un singur absolvent obținând media 10, iar la două licee toți candidații au promovat, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Alba, 1.868 de candidați din cei 2.755 care au susținut bacalaureatul în județul Alba au promovat, respectiv 67,80 la sută.
O singură elevă de la Liceul Teoretic „Sfântul Iosif” din Alba Iulia a obținut media 10 la bacalaureat, după afișarea rezultate Bac 2014. În județ există două licee cu promovabilitate sută la sută, ambele din Alba Iulia, respectiv Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” și Liceul Teoretic „Sfântul Iosif”.
La popul opus, cel mai slab rezultat s-a înregistrat la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, unde doar 6,90 la sută din elevi au promovat.
La probele bacalaureatului din acest an nouă candidați au fost eliminați după ce au fost prinși încercând să copieze sau cu telefoane mobile.
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro Update 29. Promovabilitatea la bacalaureat în județul Călărași este de 53,35 la sută, iar în județul Teleorman 44,10 la sută dintre candidați au luat examenul, procentul, care este sub media națională, fiind cu 9 % mai mare față de anul trecut. În județul Călărași s-au înscris la examenul de bacalaureat în această sesiune 1.771 candidați și s-au prezentat la examen 1.623. Dintre aceștia, 868 de candidați au reușit examenul, iar 174 au obținut medii între 5 și 5,99. Liceul cu cele mai bune rezultate din județ este Colegiul Național „Barbu Știrbei” din municipiul Călărași, unde 92,35% dintre candidați au reușit examenul, la acest liceu fiind obținute trei dintre cele cinci medii de 10 la bacalaureatul din această sesiune.
În Călărași nu există liceu unde procentul de promovabilitate să fi fost zero.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, în acest județ s-au înscris la examenul de bacalaureat 2.016 absolvenți și s-au prezentat la examen 1.864, dintre aceștia doar 711 reușind să obțină medie de trecere. Unul dintre candidați a fost eliminat în timpul examenului pentru tentativă de fraudă, iar 152 dintre absolvenții înscriși nu s-au prezentat.
Liceul cu cele mai bune rezultate Bac 2014 din județul Giurgiu este Colegiul Național „I. Maiorescu” din municipiul Giurgiu, unde se înregistrează o promovabilitate de 92,38%, la acest liceu absolvind singurul elev care a obținut media 10 la examenul de bacalaureat din această sesiune.
Liceul Tehnologic Giurgiu are promovabilitate de 0%, la acest liceu doar 50 dintre cei 105 absolvenți prezentându-se la examen, dar niciunul dintre ei nereușind să obțină o medie de cel puțin 6. De asemenea, la Colegiul Tehnic Naval din Giurgiu doar trei dintre candidați au luat examenul de bacalaureat, cei trei obținând medii între 6.00 și 7.99.
Rezultate Bacalaureat 2014 – Edu.ro Update 28. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Teleorman după rezultate Bacalaureat 2014, 51,83% dintre candidații din seria curentă și 20,42% dintre candidații care au absolvit liceul în seriile anterioare și care au susținut în această sesiune bacalaureatul au reușit să ia examenul, în final promovabilitatea în județ fiind de 44,10%. Conform ISJ Teleorman, acest procent este cu 9% mai mare față de anul trecut, când doar 35,22% dintre candidați au reușit să ia examenul.
În ceea ce privește candidații care au absolvit liceul în seria curentă și care au reușit să ia examenul de bacalaureat, procentul acestora a crescut cu 11,40%, respectiv de la 40,43% în 2013 la 51,83% în sesiunea de vară din 2014.
În județul Teleorman la această sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 3.340 absolvenți, dintre care s-au prezentat la examen 3.084 candidați. În timpul examenului șapte candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
În județul Teleorman există un liceu la care niciunul dintre candidați nu a reușit să ia bacalaureatul, fiind vorba despre Liceul Tehnologic „Andrei Șaguna” din localitatea Botoroaga.
Sălaj: 64,98% dintre candidații de la bacalaureat au promovat examenul. Dintre aceștia numai 69,72% sunt din promoția curentă
În județul Iași, procentul de promovare este de 73,65% din totalul absolvenților care au participat la examen. Dintre aceștia 80% sunt absolvenții din promoția 2013/2014. „Avem o creștere cu 5% comparativ cu anul trecut, dar putem spune că au contat simulările foarte mult, noi am făcut mai multe simulări”, a spus Camelia Gavrilă, inspector general la Iași.
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro Update 27. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în județul Bihor este de 57.85 la sută, cu peste 11 procente mai mică față de anul trecut, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit rezultatelor anunțate luni de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor, la bacalaureat s-au înscris 5.357 de candidați, din care 4.346 absolvenți ai promoției 2014, iar 1.011 din promoțiile anterioare. La examene s-au prezentat 5.051 de candidați, 306 lipsind, iar 39 fiind eliminați pentru că au încercat să copieze.
Un număr de 2.090 de candidați au obținut medii sub 6, după afișarea rezultate Bacalaureat 2014, insuficiente pentru a promova examenul, iar dintre aceștia 357 au obținut medii între 5 și 5.99.
Din totalul candidaților care s-au prezentat la examen, 2.922 au promovat, 781 au avut medii între 6.00 și 6.99, 886 de elevi au avut medii între 7.00 și 7.99, la rezultate Bacalaureat 2014. De asemenea, s-au înregistrat 808 de candidați cu medii între 8.00-8.99, iar 447 au avut media cuprinsă între 9 și 9.99, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor, Claudiu Damian.
Conform sursei citate, în această sesiune niciun elev din Bihor nu a obținut media 10 la bacalaureat, în timp ce în sesiunea din vara lui 2013 această performanță era reușită de o absolventă a specializării de filologie a Colegiului Național „Mihai Eminescu”. În 2013, promovabilitatea în județul Bihor, înaintea contestațiilor, a fost de 69,24 la sută.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 26. După publicarea primelor rezultate Bac 2014 pe Edu.ro, se observă că 95 de absolvenți de clasa a XII-a au obținut media 10 la bacalaureat.
În județul Ialomița, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de de 55,24%, fiind mai mică decât anul trecut, când peste 57% dintre candidați au luat bacalaureatul. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Ileana Condruț, a declarat corespondentului MEDIAFAX că promovabilitatea este mai mică față de anul trecut din cauza numărului mare de absolvenți din seriile anterioare care au susținut examenul de bacalaureat în această sesiune.
Potrivit acesteia, 61,64% dintre absolvenții din seria curentă au reușit examenul de bacalaureat. Cele mai bune rezultate au fost obținute la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, unde 92,52% dintre candidați au luat examenul.
În județul Ialomița există și trei licee la care niciun candidat nu a promovat bacalaureatul. Astfel, la Liceul Tehnologic Drăgănești s-a înscris la bacalaureat un singur candidat care a picat examenul. La Liceul Tehnologic „Mihail Kogălniceanu”, din cei șapte candidați care au susținut examenul niciunul nu a luat peste 6, iar la Liceul Tehnologic Reviga toți cei nouă candidați înscriși la examen au fost respinși.
În județ s-au înscris la examenul de bacalaureat 1.955 de candidați, iar dintre aceștia 114 nu s-au prezentat, în timp ce șapte au fost eliminați din examen. Niciunul dintre candidații care au luat bacalaureatul în acest județ nu a reușit să aibă media 10.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 25. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în Dâmbovița este de 50,63%, sub media națională, dar cu aproximativ patru procente mai mare față de anul trecut, neexistând licee cu promovabilitate zero, în timp ce în județul Ialomița 55,24% dintre candidați au promovat examenul. Potrivit datelor furnizate luni de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, în acest județ au susținut examenul de bacalaureat 3.830 de candidați, iar dintre aceștia 1.939 au promovat.
Zece candidați au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, iar 226 de absolvenți de liceu nu s-au prezentat la probele bacalaureatului. Conform sursei citate, procentul de promovabilitate, după rezultate Bacalaureat 2014, este de 50,63, cu 4% mai mare decât cel înregistrat anul trecut, iar șapte elevi au reușit să obțină media 10.
Liceul cu cele mai bune rezultate Bac 2014 din Dâmbovița este Colegiul Național „Enăchiță Văcărescu” din Târgoviște, unde 95,33% dintre absolvenți au luat bacalaureatul, acesta fiind urmat de Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, cu o promovabilitate de 94,85% și de Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, cu un procent de 88,69.
La polul opus, liceele cu cele mai slabe rezultate sunt Liceul Auto din Târgoviște și Liceul Tehnologic din Tărtășești, unde procentul de promovabilitate este de 4,17. În județul Dâmbovița nu există licee cu niciun promovat în această sesiune de bacalaureat.
Update 24. Harghita. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 51,93 la sută în județul Harghita, înaintea contestațiilor, cu peste nouă procente mai mare decât în vara anului 2013, fiind înregistrată o singură medie de 10.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 23. În județul Vrancea, procentul de promovare la sesiunea din vară a bacalaureatului este de 58,85, mai mare față de anul trecut. Potrivit inspectorului general al ISJ Vrancea, Vasilica Zaharia, aproape 1.500 din cei circa 2.500 de candidați care au susținut bacalaureatul au obținut medii de promovare.
O singură absolventă din județ, de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, a obținut media 10.
În Vrancea, la nicio unitate școlară nu s-a înregistrat promovabilitate de sută la sută, singurul liceu unde toți candidații din promoția curentă au luat examenul fiind Liceul Cuza din Panciu.
La Centrul de educație incluzivă „Elena Doamna”, niciun candidat nu a reușit să promoveze, potrivit șefului ISJ Vrancea, în aceste cazuri impunându-se alt tip de examen.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 22. Promovabilitatea la bacalaureat în județul Bistrița-Năsăud este de 62,41 la sută, cu circa două procente mai mare decât în 2013, însă niciun candidat nu a obținut media 10, iar la două licee niciun absolvent nu a promovat examenul, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit unui comunicat dat publicității luni de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, dintre cei 2.486 de elevi înscriși, 1.418 au promovat examenul de bacalaureat, respectiv 62,41 la sută.
Conform sursei citate, medii între 6 și 6,99 au obținut 27,22 la sută din candidați, între 7 și 7,99 – 29,05 la sută, între 8 și 8,99 – 27,57 la sută, iar între 9 și 9,99 – 16,14 la sută din absolvenți. Nu a existat nicio medie de 10.
Cea mai mare medie din județ a fost obținută de Alexandra Turcu de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, 9,96. Totodată, 12 elevi au obținut medii de minim 9,80, iar 221 de minim 9.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 21. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în județul Covasna este de 56,49 la sută, cu peste 13 procente mai mare decât în vara anului trecut, un singur candidat obținând media 10, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este de 56,49, înainte de contestații, cu 13,75 procente mai mare decât anul trecut, când a fost de 42,74.
În județul Covasna, 1.523 de absolvenți de liceu s-au înscris la bacalaureat, iar dintre aceștia s-au prezentat 1.441, un singur candidat fiind eliminat din examen. Potrivit ISJ, în cazul elevilor din promoția curentă, 61,82 la sută au reușit să promoveze examenul, iar din promoțiile anterioare, 28,57 la sută au obținut medii de trecere după afișarea rezultate Bac 2014.
Un număr de 975 elevi care s-au prezentat la examene au fost de la secția maghiară, dintre care 458 au fost respinși (52,92 la sută), iar de la secția română s-au prezentat 466 elevi, dintre care 168 au fost respinși, promovabilitatea fiind de 63,95 la sută.
În Covasna, după afișarea primelor rezultate Bacalaureat 2014, nu sunt licee unde niciun candidat să nu fi promovat examenul.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și Liceul Teoretic „Szekely Miko”, unde promovabilitatea a fost de 90, respectiv 89,19 la sută, ambele din Sfântu Gheorghe, iar cele mai slabe la Liceul Tehnologic „Kos Karoly” din Sfântu Gheorghe și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, procentul de promovare fiind de 7,41, respectiv 13,89.
La actuala sesiune de bacalaureat s-a înregistrat o singură medie de 10, obținută de un elev de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 20. Promovabilitatea la bacalaureat este de 60,66 la sută în județul Buzău, cu trei procente mai mică decât anul trecut, la Colegiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” promovabilitatea fiind de sută la sută, în timp ce la trei licee din mediul rural niciun absolvent nu a reușit să promoveze examenul. Potrivit inspectorului școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, Geta Burducea, procentul de promovabilitate înainte de contestații este de 60,66, în județ, transmite corespondentul Mediafax.
De asemenea, 67,26 la sută din candidații promoției curente au reușit să obțină media 6, la rezultate Bac 2014. Conform sursei citate, la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” promovabilitatea este de sută la sută, urmat de Colegiul „Mihai Eminescu” – 99,28 la sută și de Liceul „Ștefan cel Mare” – 90,24 la sută.
Doi candidați, unul de la Colegiul „B.P. Hasdeu” și unul de la „Mihai Eminescu”, au avut media 10 la bacalaureat.
Pe de altă parte, la trei unități de învățământ din mediul rural – Liceul Tehnologic Pătârlagele, liceul din Lopătari, liceul din Rușețu – niciun candidat nu a reușit să promoveze examenul.
În județul Buzău, 3.584 de candidați s-au prezentat la bacalaureat, trei fiind eliminați.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 19. Promovabilitatea la bacalaureat este de 56,09 la sută în județul Timiș, ușor mai mare decât rezultatul din vara anului trecut, care a fost de 55,56 la sută, însă niciun candidat nu a reușit să obțină media 10, în timp ce la două licee niciun absolvent nu a promovat examenul. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, la examenul de bacalaureat, înaintea contestațiilor, promovabilitatea este de 56,09 la sută, în județ, transmite corespondentul Mediafax.
La examen s-au înscris 4.933 de candidați atât din promoția actuală, cât și din promoții anterioare, iar 4.473 s-au prezentat la concurs. Dintre aceștia, zece au fost eliminați după ce au încercat să copieze, 2.509 au fost declarați admiși, iar 1.954 nu au reușit să promoveze.
După afișarea rezultate Bac 2014, 748 de candidați au obținut medii cuprinse între 6 și 6,99. De asemenea, 730 de candidați au luat între 7 și 7,99, iar 702 au obținut medii între 8 și 8,99. Medii cuprinse între 9 și 9,99 au obținut 329 de candidați din Timiș.
În județul Timiș, nu s-a înregistrat nicio medie de 10, înaintea depunerii contestațiilor.
Totodată, la trei licee din județul Timiș niciun candidat nu a promovat examenul, fiind vorba despre Liceul Tehnologic Agricol din Orțișoara, Liceul Tehnologic „Cristofor Nako” din Sânnicolau Mare și Liceul Tehnologic „Petru Mitroi” din Biled.
Anul trecut, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 55,56 la sută și, de asemenea, niciun candidat nu a obținut media 10.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 18. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în județul Vaslui este de 65,47 la sută, înainte de contestații, cu patru procente mai mare față de 2013, rezultatul de anul acesta fiind considerat „acceptabil” de către reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit rezultatelor prezentate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui, două treimi din cei peste 2.900 de candidați din județ care susținut bacalaureatul au promovat examenul după publicarea rezultate Bac 2014, promovabilitatea fiind de 65,47 la sută, cu patru procente mai mare față de anul trecut.
„Putem spune că este un procent acceptabil, care reflectă nivelul de pregătire corespunzător al candidaților. Asta în condițiile în care și subiectele de examen au fost accesibile la toate disciplinele”, a declarat, luni, corespondentului Mediafax inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Doru Bălan.
În județul Vaslui, patru candidați au obținut media 10 la examen, cel mai bun rezultat fiind înregistrat la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, respectiv 98,38 la sută.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 17. Probovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 68,22 la sută în județul Brașov, cu aproape șapte procente mai mare față de 2013, un singur elev brașovean reușind să obțină media 10, iar la un liceu înregistrându-se promovabilitate de sută la sută, transmite corespondentul Mediafax. Dintre cei 3.511 candidați înscriși la bacalaureat, 3.332 s-au prezentat la examen, iar trei au fost eliminați după ce au încercat să copieze.
Potrivit inspectorului general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brașov, Maria Szabo, după corectarea lucrărilor, promovabilitatea în județ este de 68,22 la sută, 2.273 de elevi fiind declarați admiși, iar 1.056, respinși. Un singur elev brașovean, de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, a reușit să obțină media 10 la bacalaureat, unitatea de învățământ fiind, de altfel, singura cu promovabilitate sută la sută din județ, la fel ca și în anii trecuți.
De asemenea, la alte șase licee procentul de promovabilitate este de peste 9,90, după ce unul sau doi elevi nu au reușit să obțină media 6, potrivit sursei citate. „Un exemplu este Colegiul «Ioan Meșotă», care este, de asemenea, un liceu foarte foarte bun unde a fost un singur respins, prin urmare promovabilitatea acestuai a fost de 9,93 la sută”, a spus Maria Szabo.
Pe de altă parte, la un liceu din Săcele, care nu are clase a XII-a, s-a prezentat la examen un singur candidat restanțier de anul trecut, care nu a reușit însă să promoveze.
Update 16. 56,23% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat examenul la București. Toate centrele de examen au afișat notele.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 15. Reacția Rectorului Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, la rezultate Bac 2014: „Din rezultatele prezentate de către Ministerul Educației aflăm că, la nivel național, au promovat bacalaureatul cu 3% mai mulți absolvenți decât în 2013. Însă, nu putem privi aceste date fără să nu luăm în calcul că aproximativ un sfert dintre elevii claselor a XII-a nu s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat. Sunt 44.000 de elevi care nu au dat testul maturității, dublu față de anul trecut. În asemenea condiții, nu consider că această creștere în procentaj este un moment de bucurie, ci avem de a face cu o serie de calcule reci care nu arată niciun progres în această privință.
Situația este similară și la nivelul județului Timiș, unde aproximativ 2000 de absolvenți de liceu din această promoție nu s-au înscris la bacalaureat, iar procentul de promovare de 56 % nu mulțumește nici pe departe pe oricine care înțelege importanța acestui examen susținut la finalul a 12 ani de școală (…)”.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 14. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de aproximativ 65 la sută în județul Suceava, potrivit estimărilor ISJ, fiind înregistrată o singură medie de 10, obținută de un elev de la un liceu teoretic din Vatra Dornei, iar la două licee sucevene doar doi candidați reușind să promoveze.
Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Ministerului Educației, în județul Suceava, un singur candidat a obținut media 10 la bacalaureat, fiind vorba despre un elev de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, profilul matematică-informatică.
Următoarea medie, 9,98, a fost obținută de un absolvent de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, profilul matematică-informatică, fiind urmat de un candidat de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, care a obținut media 9,96, și de un elev de la Colegiul Național „Petru Rareș”, cu media 9,95.
La Colegiile „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, „Dimitrie Cantemir” din Suceava și „Mihai Eminescu” din Suceava cea mai mare medie obținută la bacalaureat este 9,93. La Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret cea mai mare medie este 9,90, în timp ce la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți este 9,86.
Singura unitate de învățământ unde toți candidați – 101 – au promovat examenul este Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, cea mai mare medie fiind 9,73, iar cea mai mică 6,65.
Pe de altă parte, la Centru de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Câmpulung Moldovenesc, cu formă de învățământ frecvență redusă, un singur candidat din cei 16 înscriși a promovat examenul, cu media 7,2, o situație similară fiind înregistrată și la Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” din Marginea, unde singurul candidat care a promovat a obținut media 6,25. De asemenea, doar doi absolvenți de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” din Suceava au reușit să obțină medii de promovare a bacalaureatului.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 13. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu, Livia Crețulescu, a declarat, duminică seară, corespondentului Mediafax că 69,02 la sută din elevii înscriși la bacalaureat au reușit să obțină medii peste 6. Promovabilitatea la bacalaureat în acest an este cu aproape șase procente mai mare decât rezultatul din vara anului trecut, care a fost de 63,7 la sută, înainte de contestații.
Potrivit Liviei Crețulescu, în județul Sibiu s-au înscris la examenul de bacalaureat 2.482 de elevi, doar 2.353 dintre aceștia prezentându-se la toate probele. De asemenea, trei elevi au fost eliminați din examen după ce au fost prinși cu telefoane mobile sau cu foi de pe care ar fi putut copia.
Potrivit datelor furnizate de ISJ Sibiu, la Liceul Tehnic pentru Transport Rutier din Târnava promovabilitatea este de sută la sută. „La această unitate s-a obținut acest procent datorită faptului că a fost un singur elev înscris, unul prezentat și reușit”, a precizat Livia Crețulescu.
În afara acestui liceu, cea mai mare promovabilitate s-a înregistrat la Colegiul „Octavian Goga” – 99.07 la sută, urmat de Colegiul Național „Brukenthal”, cu 97,44 și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, cu 97,21, toate din municipiul Sibiu.
O singură elevă din județ – Denisa Savu, de la Colegiul Național „Octavian Goga” – a obținut media 10.
Pe de altă parte, la două licee din județ – Liceul Tehnic „Ilie Măcelaru” din Miercurea Sibiului și Liceul Tehnic Cisnădie – niciun candidat nu a reușit să promoveze examenul. La prima unitate de învățământ au fost zece elevi înscriși, însă niciunul nu a promovat examenul, iar la cea de-a doua unitate s-au înscris nouă elevi și s-au prezentat doar opt, de asemenea, niciunul nereușind să obțină medie peste 6.
Update 13. Cele mai multe medii de promovare au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8,99, respectiv 25.290.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 12. Absolvenții care nu au promovat bacalaureatul vor fi sprijiniți să obțină performanță în viitor, a declarat duminică ministrul Educației, Remus Pricopie, după ce aproximativ 40% dintre cei aproape 150.000 de absolvenți care s-au prezentat la probele nu au reușit să obțină media 6 de promovare. „Felicitări tuturor absolvenților de liceu, care au susținut, zilele acestea, examenul de Bacalaureat! Le urez succes pe mai departe celor care au promovat și, totodată, îi încurajez pe cei care nu s-au pregătit suficient să-și păstreze încrederea în forțele proprii și să învețe mai mult pentru următoarele sesiuni de examen”, a spus ministrul Remus Pricopie, după afișarea primelor rezultate Bac 2014.
Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, este minimum 6. Candidații care au fost eliminați din examen nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 11. 55,15 la sută dintre absolvenții de liceu au promovat bacalaureatul în județul Dolj, cu aproape șapte procente mai mare decât în vara anului trecut, transmite corespondentul Mediafax. Conform reprezentanților ISJ Dolj, în sesiunea iunie-iulie 2014 a bacalureatului s-au înscris 5.643 de candidați, iar din aceștia 2.810 au promovat examenul.
Unitățile de învățământ cu cea mai mare rată de promovabilitate după primele rezultate Bac 2014 sunt Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova – 100 la sută, Colegiul Național „Carol I” Craiova – 97,77 la sută, Colegiul Național „Elena Cuza” Craiova – 95,52 la sută, Liceul Teologic Adventist Craiova – 93,48 la sută, Colegiul Național „Ștefan Velovan” Craiova – 92,20 la sută. La polul opus se află Liceul Tehnologic „Spiru Haret” Craiova – 8,33 la sută, Liceul Tehnologic Auto Craiova – 7,26 la sută, Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel” Băilești – 2,78 la sută, în timp ce la Liceul Tehnologic „Ionete Aurelian” din localitatea Malu Mare niciun candidat nu a promovat bacalaureatul.
În județul Dolj, în anul 2013, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 48,24 la sută.
Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2014 este de 45,28 la sută în județul Mehedinți, mai mică decât rezultatul din vara anului trecut, care a fost de 46,94 la sută, înainte de contestații, iar la două licee niciun candidat nu a reușit să obțină medii de promovare. Cele mai bune medii au fost obținute de elevii de la Colegiul „Gheorghe Țițeica”, unde promovabilitatea a fost de 88,7 la sută, Colegiul „Traian” – 86,54 la sută, ambele din Drobeta Turnu Severin, precum și de cei de la Liceul teoretic „Traian Lalescu” din Orșova – 79,44 la sută. Niciun elev de la cele trei unități de învățământ nu a obținut însă media 10 la bacalaureat.
De partea cealaltă, la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto din Drobeta Turnu Severin niciunul dintre cei 39 de elevi care au susținut bacalaureatul nu a promovat, arată primele rezultate Bacalaureat 2014. Aceeași situație este și la Grupul Școlar „Halînga”, unde au fost prezenți 34 de absolvenți, dar niciunul nu a obținut medie de promovare. De altfel, la Grupul Școlar „Halînga” s-a înregistrat cel mai mare număr de candidați absenți, respectiv 120.
Potrivit inspectorului școlar general al ISJ Mehedinți, Mirela Pintea Enea, 52,34 la sută din cei 1.777 de candidați din promoția curentă au promovat examenul, în timp ce din cei 425 de absolvenți din promoția anterioară doar 15,76 la sută au reușit să promoveze.
În anul 2013, în sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, în Mehedinți, promovabilitatea a fost de 46,94 la sută, înainte de soluționarea contestațiilor, iar după rezolvarea acestora procentul a urcat la 48,1.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro Update 10. Puțin peste 55,15% dintre absolvenții de clasa a XII-a din județul Dolj au promovat examenul, cu 7% mai mult ca anul trecut, când procentul a fost de 47,10%. În județul Dolj, sunt 12 medii de 10. Potrivit inspectorilor generali, candidații pot afla din seara asta, începând cu ora 18, toate notele de la examen la centrele unde au susținut probele scrise.
Absolvenții de clasa a XII-a din județul Prahova află luni la ora 9.00 toate notele de la probele scrise de la bacalaureat. „Din ce estimăm vom avea un procent mai mare cu 3-5% mai mare comparativ cu 2013, când am avut procentul de promovare de 60%. Din promoția actuală au promovat aproximativ 70%”, a spus Petre Nachilă, inspector de la județul Prahova, după afișarea rezultate Bacalaureat 2014.
Procentul de promovare în județul Arad, înainte de contestații, este de 50,66%. Pe promoții, datele centralizate de inspectorat arată că au promovat 57,04% dintre candidații din promoția actuală, iar și numai 16,12% din promoțiile anterioare. Față de sesiunea din vara anului trecut, înainte de contestații, promovabilitatea în județ este ușor mai ridicată, în 2013 fiind de 49,58 la sută. Conform datelor oferite de ISJ, procentul de promovabilitate în cazul absolvenților din promoția actuală este mult mai mare decât pentru candidații din promoțiile anterioare. Astfel, 57,04 la sută din candidații promoției actuale au fost declarați promovați, în timp ce numai 16,12 la sută din candidații promoțiilor anterioare au obținut media de promovare.
La două licee din municipiul Arad – Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „H. Coandă” și Liceul UCECOM „Spiru Haret” – niciun candidat nu a obținut media 6 după afișarea rezultate Bacalaureat 2014, necesară pentru a promova examenul.
Liceele arădene unde s-au obținut cele mai bune rezultate la bacalaureat sunt: Colegiul Național „M. Nicoară” din Arad – 98.67 la sută, Liceul Pedagogic „D. Țichindeal” Arad – 93.44 la sută, Colegiul Național „E.G. Birta” Arad – 90.91 la sută, Liceul Teologic Bapatist „Alexa Popovici” Arad – 90.74 la sută, Colegiul Național „V. Goldiș” Arad – 88.15 la sută, Liceul Tehnologic Vinga – 73.68 la sută, Colegiul Economic Arad – 72.20 la sută, Liceul de Arte „S. Drăgoi” – 68.22 la sută, Liceul Teoretic „A.M. Guttenbrunn” – 62.65 la sută, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad – 58.33 la sută.
În județul Arad, 3.353 de absolvenți de liceu s-au înscris la bacalaureat, iar 2.858 dintre aceștia s-au prezentat la toate probele, rezultând 158 de absenți. În timpul probelor au fost eliminați patru candidați.
În județul Vâlcea, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este de 61,92%, cele mai bune rezultate Bac 2014 fiind obținute la Colegiul Național „Matei Basarab”, unde 97,93 la sută din absolvenți au promovat. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, în județ, la bacalaureat, s-au înscris 3.522 de absolvenți, iar la probe s-au prezentat 3.346 candidați. Dintre aceștia, 2.072 au promovat examenul, iar patru au fost eliminați.
Un singur absolvent a luat media 10. Cel mai mare procent de promovabilitate se înregistrează la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, unde 97,93 la sută din absolvenți au luat bacalaureatul, iar cel mai slab rezultat este la Liceul Tehnologic Măciuca, unde promovabilitatea este de 11 la sută. Spre deosebire de anii trecuți, în județul Vâlcea nu mai există licee unde niciun candidat să nu fi luat examenul.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro, Update 9. În județul Mehedinți, notele vor fi afișate în jurul orei 19:00, în timp ce în Mureș rezultatele vor fi publicate pe site-ul inspectoratului în această seară, iar mâine la fiecare centru de evaluare. Inspectorul general Ștefan Someșan a declarat pentru gândul că nu știe exact cât este rata de promovare în județ, dar spune că va fi cu cel puțin 10% mai mare decât anul trecut. În 2013, rata de promovare în Mureș a fost de 54,69%.
Elevii din Caraș-Severin afla notele în această seară, potrivit inspectorului adjunct Nicolae Grindeanu. Acesta a precizat că rata de promovare în județ , după rezultate Bacalaureat 2014, este de 49,27%, mai mare cu aproape 6 puncte procentuale față de cea din 2013, când a fost de 43,02%.
În județele Neamț și Suceava, rezultatele la bacalaureat 2014 vor fi afișate mâine, potrivit calendarului, au declarat pentru gândul inspectorii școlari.
Rezultate Bacalaureat 2014 Update 8. Ultimele date de la Ministerul Educației arată că, după centralizarea a 99,12% din date, până la ora 15, 59,06% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situația parțială centralizată în iulie 2013 (pentru aproximativ 99% din date), când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovați, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99: 25.066.
Update 7. Tulcea. Candidații care au participat la Bacalaureat în județul Tulcea vor afla toate notele de la probele scrise luni dimineață, în între orele 8 și 9. Inspectorii școlari spun că procentul de promovare va fi un pic mai mare ca cel de anul trecut. „Avem un procent de promovare în jur de 60%, față de anul trecut când am avut 57,85%. Anul acesta nu avem medii de 10″, a spus Dumitru Damian, inspector general la Tulcea, despre Rezultate Bac 2014.
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro Update 6. Giurgiu. Absolvenții de liceu din județul Giurgiu află luni între orele 10 și 12 toate notele de la examenul de maturitate. „Încă mai avem de introdus în aplicație lucrările de la un centru de examen. Mâine dimineață vom titpări cataloagele și le vom afișa la centre”, a spus Gigi Oprișan, inspectorul coordonator al comisiei de bacalaureat
Galați. Absolvenții de clasa a XII-a află luni la ora 11 toate notele de la Bacalaureat. „Sunt note mult mai mari ca anul trecut la matematică -profilul tehnologic, dar și la biologie. Ne așteptăm la un procent ceva mai mare ca în 2013, peste 60%”, a spus Luminița Bulai, inspector de la Galați.
Bacău. Absolvenții de clasa a XII-a din județul Bacău vor afla toate notele de la bacalaureat luni la ora 10.00, când vor fi afișate la centrele de examen. Inspectorii școlari de la Bacău spun că procentul din acest an este mai mare cu 6-7% mai mare ca anul trecut, când a fost de 59,36%. Astfel, în 2014, procentul de promovare înainte de contestații va fi de aproximativ 63%.
REZULTATE BACALAUREAT 2014. TABEL: RATA DE PROMOVARE ÎN ULTIMII 10 ANI
În 2013 au susținut examenul de bacalaureat 175.513 absolvenți și au promovat, după soluționarea contestațiilor, 99.060 dintre aceștia (56,44%).
În 2012, din cei 186.992 de candidați, au promovat 83.049 (44,41%), iar în 2011 au fost prezenți la testele scrise 204.103 candidați și au promovat 93.331 (45,73%).
În 2010 au fost la testele scrise 202.558 de candidați și au promovat 140.367 (69,3%), iar în 2009, din cei 208.455 de absolvenți prezenți, au promovat 169.821 (81,47%).
În 2008, examenul de bacalaureat a fost promovat de 172.848 (78,3%) dintre cei 220.760 de candidați care s-au prezentat la probele scrise, în timp ce în 2007 a fost înregistrată o rată de promovare de 82,08%, respectiv 159.724 dintre cei 194.590 de candidați. În 2006 au promovat bacalaureatul 150.727 (80,48%) din 187.295 de candidați prezenți la testele scrise.
Cele mai bune rezultate la bacalaureat din ultimii zece ani au fost în 2004 și 2005, când promovabilitatea a fost de 84,59% și, respectiv, 84,68%. În 2004 au promovat bacalaureatul 143.127 de candidați din 169.194, iar un an mai târziu, 149.438 din 176.478.
Click pentru a mări
Update 5. Argeș. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în județul Argeș este de 62,93 la sută, cinci absolvenți reușind să obțină media 10, în timp ce în județul Vâlcea 61,92 la sută din candidați au promovat examenul, cele mai bune rezultate fiind înregistrate la Colegiul „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.
Conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Argeș, Daiana Toboiu, 62,93 la sută din candidații care au susținut bacalaureatul au promovat, din promoția curentă reușind să ia examenul 71,87 la sută din absolvenți, în timp ce doar 28,13 la sută din elevii din promoțiile anterioare au fost declarați admiși.
Cinci dintre candidați au reușit să obțină media 10 la bacalaureat, iar nicio unitate de învățământ nu are promovabilitate zero.
Unitatea de învățământ cu cel mai bun rezultat este Colegiul Național „I.C. Brătianu” din Pitești, unde promovabilitatea este de 99,22 la sută.
În județul Argeș, s-au înscris la bacalaureat 5.414 absolvenți, iar la examen s-au prezentat 5.222.
Update 4. Arad. Inspectorii școlari din județul Arad spun că notele elevilor vor fi afișate până diseară. De asemenea, procentul de promovare al județului va fi făcut public tot în cursul serii de duminică. În județul Harghita, notele absolvenților de clasa a XII-a vor fi afișate mâine dimineață, spun inspectorii școlari. În județul Timiș, notele se vor afișa luni dimineață la fiecare centru de examen. Inspectorii școlari de la Timiș spun că, per total, procentul este de aproximativ 57%, cu 3 % mai mult decât în 2013, când înainte de contestații procentul era de 54,41%.
În județul Brăila, aproximativ 77% dintre absolvenții de clasa a XII-a au obșinut medii de trecere la Bacalaureat. „Avem și note de 10 pe discipline, dar nu știu acum câte medii de 10 sunt. Anul acesta însă avem un procent foarte scăzut de promovare la disciplinele fizică-profil tehnologic și la biologie”, a spus Iulian Danielescu, inspector general la Brăila. Acesta a spus că notele vor fi afișate în această după amiază la centrele de examen.
La un singur liceu, Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, promovabilitatea este de sută la sută, iar cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, procentul de promovare fiind sub 20.
De asemenea, opt absolvenți au reușit să obțină media 10, fiind vorba despre patru candidați de la Colegiul „Nicolae Bălcescu”, trei de la Colegiul „G. M Murgoci” și unul de la Liceul de Arte.
În Brăila, în vara anului trecut, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 74,17 la sută.
Rezultate Bac 2014 – Edu.ro Update 3. Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, spune într-o postare pe Facebook că numărul elevilor care au promovat anul acesta este mai mic în comparație cu anii trecuți. „Înțeleg că 59% dintre elevi au promovat bacalaureatul. Asta înseamnă un număr de 86.000 de elevi care vor obține diploma de bacalaureat, număr puțin mai mic decât cel din anii trecuți. În tranșa de vârstă care dă bacalaureatul avem aproximativ 230.000 (cei născuți în 1996) de copii. Asta înseamnă că 37% din tranșa de vârstă a obținut bacalaureatul”, scrie Funeriu.
Update 2. La Cluj, 73,96% dintre cei care au susținut examenul de bacalaureat în 2014 la Cluj au luat note de trecere. La Cluj sunt 10 note de 10 la bac 2014.
Rezultate Bacalaureat 2014 Update 1. Ministerul Educației arată că, după centralizarea a 97,19% din notele de la probele scrise, 58,99% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014. 58,99% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, potrivit primelor rezultate Bacalaureat 2014, centralizate până la ora 12:00
Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situația parțială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovați, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99: 24.497.
Pe discipline, situația arată astfel: la proba scrisă de Limba și literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenți, 108.234 (78,90%) au obținut medii peste 5. La proba scrisă de Limba și literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenți, 6.285 (94,40% ) au obținut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.665 de absolvenți, 107.002 (77,72%) au reușit să obțină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului și specializării E)d), din cei 128.772 de absolvenți, 107.164 (80,16%) au obținut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenți înscriși, s-au prezentat 146.781. Alți 10.361 au absentat. 273 de absolvenți au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Rezultatele înregistrate înainte de contestații se vor afișa până luni, 7 iulie, zi în care absolvenții vor putea depune contestații (între orele 12:00-16:00). Acestea urmează să fie soluționate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.
Rezultate Bac 2014, pe Edu.ro. Cum se rezolvă contestațiile
Contestațiile se depun la centrele de examen unde elevii au susținut examenele. Comisia care recorectează lucrările este condusă de președinte – inspector școlar general/inspector școlar general adjunct al județului în care se organizează centrul. În cazul în care se organizează centre județene de contestații, inspectorul școlar numit în calitate de președinte trebuie să fie altul decât cei numiți în comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București. De asemenea, din comisie mai face parte un vicepreședinte – un inspector școlar de specialitate; 1 – 2 secretari – informaticieni, inspectori școlari de specialitate, profesori; membri – profesori evaluatori – câte doi profesori, de regulă cu gradul didactic I,pentru fiecare disciplină și pentru maximum 100 de lucrări contestate. În situații justificate, pot fi numiți evaluatori și profesori cu gradul didactic II.
Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro. Ce rezultate au fost anul trecut
Anul trecut, la sesiunea iunie – iulie a bacalaureatului, promovabilitatea a fost de 55,4%, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestațiilor. Potrivit acelorași rezultate, au promovat bacalaureatul 62 la sută dintre absolvenții de clasa a XII-a din promoția 2012 – 2013 și 30,6 la sută din absolvenții promoțiilor anterioare.
Pentru filiera teoretică, procentul de promovare, după afișarea rezultate Bacalaureat, a fost de 83,62 la sută, pentru filiera vocațională – 72,96 la sută, iar pentru cea tehnologică – 37,32 la sută.
După soluționarea contestațiilor și publicarea rezultate Bacalaureat finale, promovabilitatea la nivel național a crescut cu un procent, la 56,4%, 63,1 la sută dintre absolvenții promoției 2012 – 2013 și 31,7 la sută dintre absolvenții promoțiilor anterioare promovând examenul.
În prima sesiune a bacalaureatului s-au înscris 188.842 de candidați și s-au prezentat 175.513, dintre care 320 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Gândul te ține la curent cu ultimele informații despre Rezultate Bacalaureat 2014, pe Edu.ro.