Rezultate Evaluare Națională 2014 finale Buzău. Toate notele și cele mai bune licee din județ

Publicat: 02 07. 2014, 08:45
Actualizat: 09 01. 2020, 16:58

Rezultate Evaluare Națională 2014 finale Buzău. Procentul de promovare de la Evaluarea Națională 2014 din județul Buzău a crescut de la 71,95% la 72,14%, în urma soluționării contestațiilor. Cele mai multe contestații au fost la limba română- 354, dintre care 177 au obținut note mai mari, iar 25 au luat note mai mici. La matematică, 126 de elevi au depus contestație, dar numai 28 au obținut note mai mari.

În județul Buzău, un procent de 71,95% dintre elevii de clasa a VIII-a au obținut cel puțin media 5 la examen.  „Sunt 4 elevi care au obținut media 10, 15 elevi au luat nota 10 la limba română, iar alți 93 de elevi au obținut nota 10 la matematică”, a spus Dumitru Ene, inspectorul general de la Buzău.

Aflați aici toate notele și cele mai noi Rezultate Evaluare Națională 2014 >>> 

Rezultate Evaluare Națională 2014 finale Buzău. Situația de anul trecut din județ

Anul trecut, la examenul de evaluare națională s-au înscris 3.646 de elevi. Dintre aceștia 10% au obținut nota 10 la matematică. În plus, 5% dintre absolvenții de clasa a VIII-a au obținut medii între 1 și 5.
De anul acesta, rezultatele obținute la examenul de evaluare națională 2014 vor reprezenta 75% din nota de admitere la liceu, iar notele din ciclul V-VIII vor avea o pondere de 25%. Până anul trecut, ponderea era 50%-50%.

Pe baza mediei obținute din rezultatele de la evaluare națională 2014 și cele din clasele V-VIII, absolvenții claselor a VIII-a trebuie să se înscrie pentru admiterea la liceu, în perioada 4-8 iulie. Repartizarea computerizată este programată pentru 15 iulie, urmând ca rezultatele să fie publicate pe Edu.ro și la școlile de proveniență pe 16 iulie.

Rezultate Evaluare Națională 2014 finale Buzău. Cele mai bune 5 licee din județul Buzău

1. Colegiul Național Bogdan Petriceiucu Hașdeu
Matematică Informatică – 9.70
Matematică Informatică (Engleză)- 9. 85
Științe ale Naturii – 9.69
Filologie – 9.54
Filologie (Engleză) – 9.55
Stiinte Sociale – 9.58

2. Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Matematică Informatică – 9.21
Științe ale Naturii – 9.19
Filologie (Engleză) –  9.04
Filologie (Franceză) – 6.81
Filologie – 9.14
Stiinte Sociale – 9.34

3 Liceul Pedagogic „Spiru Haret”
Filologie – 8.88
Științe Sociale – 8.97

4 Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”
Matematică – Informatică – 8.81
Științe ale Naturii – 7.83
Filologie – 7.23
Științe Sociale – 7.28

5. Liceul Teoretic „Radu Vlădărescu”
Matematică Informatică – 8.99
Științe ale Naturii – 7.85
Filologie – 8.25