Rezultate Evaluare Națională 2014 finale, după contestații Brașov. Toate notele și cele mai bune licee
Rezultate Evaluare Națională 2014 Brașov. 384 de elevi din județul Brașov au depus contestații pentru rezultatele de la Evaluare Națională 2014. Dintre aceste contestații au fost admise numai 175, în timp ce 209 au fost respinse. Procentul de promovare după contestații rămâne la fel – 73,55%.
Notele pe care elevii din județul Brașov le obțin după contestații la probele de limba și literatura română și matematică sunt publicate la unitățile de învățământ unde aceștia au susținut examenul de Evaluare Națională 2014.
Edu.ro publică ierarhia mediilor pentru fiecare județ pe 4 iulie.
Înainte de contestații, la Brașov, 73,55% dintre cei 3.490 de elevi care au participat la examenul de Evaluare Națională au reușit să ia note peste 5, mai mult cu peste 5 puncte procentuale față de anul trecut. Astfel, la română, 71,98% au luat peste 5, iar la matematică 77,31%. La Brașov, doar 6 copii au reușit să ia nota 10 la română, iar la matematică, 124. În 2013, au 362 de elevi au reușit să ia notă maximă la matematică.
Aflați aici toate notele și cele mai noi Rezultate Evaluare Națională 2014 >>>
Rezultate Evaluare Națională 2014 Brașov. Situația din anul 2013 din județul Brașov
În 2013, 84,26% dintre absolvenții de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Națională au reușit să obțină medii peste 5. Totodată, 20 de elevi au obținut media 10, în timp ce aproape 800 au luat medii cuprinse între 9 și 9,99.
Începând cu anul acesta, rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională 2014 vor reprezenta 75% din nota de admitere la liceu, n timp ce notele obținute în ciclul V-VIII vor avea o pondere de 25%. Până acum ponderea era de 50% – 50%.
Elevii trebuie să se înscrie, în perioada 4 – 8 iulie, pentru admiterea la liceu. Înscrierile se fac pe baza mediei obținte din rezultatele de la Evaluare Națională 2014 și cele din clasele V-VIII. Repartizarea computerizată a elevilor în licee se face pe data de 15 iulie. Rezultatele sunt publicate ulterior pe Edu.ro și la unitățile de învățământ pe 16 iulie.
Rezultate Evaluare Națională 2014 Brașov. Cele mai bune zece licee din județul Brașov
Dacă ne raportăm la ultima medie de admitere din 2013, cel mai bun liceu din județul Brașov este Colegiul Național „Andrei Șaguna”. La profilul Științe ale Naturii ultimul elev a fost admis la liceu cu media 9,56.
1. COLEGIUL NAȚIONAL „ANDREI ȘAGUNA” BRAȘOV – 9,56
Matematică – Informatică – 9,67
Științe ale Naturii – 9,80
Științe ale Naturii (Franceză) – 9,56
Științe Sociale (Engleză) – 9,58
2. COLEGIUL NAȚIONAL „DR. IOAN MESOTA” BRAȘOV – 9,11
Matematică – Informatică – 9,44
Științe ale Naturii (Germană) – 9,11
Științe ale Naturii (Engleză) – 9,66
Științe ale Naturii (Franceză) – 9,31
Filologie – 9,24
3. COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ „GRIGORE MOISIL” BRAȘOV – 9,24
Matematică – Informatică – 9,24
4. LICEUL „ANDREI MUREȘANU” BRAȘOV – 8,96
Matematică – Informatică – 8,96
Științe ale Naturii – 9,06
5. COLEGIUL NAȚIONAL „RADU NEGRU” FĂGĂRAȘ – 8,81
Matematică – Informatică – 8,81
Științe ale Naturii – 9,16
6. COLEGIUL DE ȘTIINȚE „GRIGORE ANTIPA” BRAȘOV – 8,61
Protecția mediului – 8,61
Matematică – Informatică – 8,93
Științe ale Naturii – 8,91
7. COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” BRAȘOV – 7,59
Matematică – Informatică – 9,10
Filologie – 7,59
Științe Sociale – 9,12
8. LICEUL NAȚIONAL „JOHANNES HONTERUS” BRAȘOV – 7,68
Științe ale Naturii – 9,03
Filologie – 7,68
9. COLEGIUL „NICOLAE TITULESCU” BRAȘOV – 7,94
Matematică – Informatică – 8,24
Științe ale Naturii – 8,08
Filologie – 7,94
Științe Sociale – 8,12
10. COLEGIUL NAȚIONAL ECONOMIC „ANDREI BÂRSEANU” BRAȘOV -7,42
Comerț – 7,78
Economic – 7,42
Turism și alimentație – 7,52
Gândul vă prezintă în timp real toate informațiile legate de examen și de repartizarea computerizată pentru Admitere Liceu 2014.