Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro. Au fost afișate notele în toate județele. Peste 50% dintre profesori au picat examenul
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro. Contestațiile vor putea fi depuse, la sediile inspectoratelor școlare, în zilele de 25 iulie, până la ora 21:00, și 26 iulie, până la ora 15:00. La concursul de titularizare din acest an au fost evaluate 26.173 de lucrări, 67 dintre acestea au fost anulate din motive legate de nerespectare a metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaților care au fost notați a rămas la 26.109, a precizat Ministerul Educației. Dintre cei 29.109 candidați, 158 au obținut nota 10, cei mai mulți în București, respectiv 18. Alți 13.161 de candidați, adică 48,66%, au obținut note între 7 și 10, procent superior celui din 2013, când a fost de 47,78.
De asemenea, 8.151 de candidați (31,22%) au obținut note între 5 și 7, iar 4.639 (20,12%), note sub 5.
Cea mai ridicată pondere a notelor peste 7 s-a înregistrat în județul Iași – 55,87 la sută, iar cel mai scăzut procent a fost în județul Mehedinți – 31,50.
Rezultate titularizare 2014 – Edu.ro Update 8. Potrivit rezultatelor publicate, vineri, de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, 258 de candidați din cei cărora le-au fost validate lucrările la examenul de titularizare au obținut note peste 7.00 la proba scrisă susținută la începutul acestei săptămâni, ceea ce reprezintă un procent de promovabilitate de 47,86. Comparativ cu anul trecut, promovabilitatea este în scădere cu jumătate de procent.
În schimb, 165 de candidați au primit note sub 5.00, existând și patru lucrări punctate cu 1.00, trei la educație fizică și una la informatică. Unul dintre cei care au obținut nota minimă posibilă este profesor suplinitor de 23 de ani la o școală din județul Vaslui. Un alt exemplu în acest sens este al unei profesoare de istorie care, cu 19 ani vechime în învățământ, a luat nota 2,35 la titularizare. De asemenea, un maistru-instructor care predă de 20 de ani la catedră a fost notat la același examen cu 2,60.
Rezultate titularizare 2014, pe Edu.ro Update 7. Aproximativ o sută din cei 450 de candidați la concursul de titularizare din Mehedinți au părăsit, luni, sala de examen, considerând că subiectele primite sunt dificile, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit inspectorului școlar Florin Ghiocel de la Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, 88 de candidați au absentat, luni, la examenul de titularizare, iar aproximativ o sută dintre cei prezenți au ieșit din sala de examen imediat după ce au văzut subiectele.
În Mehedinți, s-au înscris inițial pentru titularizare 650 de candidați, dar doar 532 au susținut, anterior probei scrise de luni, proba practică și inspecțiile speciale la clasă. La examenul de luni însă s-au prezentat doar 450 de candidați.
O sută de candidați s-au înscris la titularizare pentru un post de învățător, iar 90 pentru educatori.
Deși nu sunt posturi titularizabile, pentru limba și literatura română s-au înscris 68 de candidați, iar la educație fizică și sport – 60. În județul Mehedinți sunt doar 15 posturi titularizabile, la matematică, educație muzicală și limba romani.
Rezultate Titularizare 2014 – Edu.ro Update 6. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava, din totalul celor 714 lucrări transmise în centrele naționale de evaluare ale examenului de titularizare, 158 au obținut note sub 5, alte 224 de lucrări au fost notate cu note între 5 și 6,99, iar alte 328 cu note între 7 și 9,99. Două lucrări au fost notate cu 10, iar patru lucrări au fost anulate întrucât cuprindeau elemente de identificare în afara colțului secretizat.
Eventualele contestații pot fi depuse la Comisia Județeană a examenului de titularizare vineri și sâmbătă, iar rezultatele finale vor fi publicate în 30 iulie.
La proba scrisă a concursului national de titularizare, desfășurat, luni, din cei 820 candidati suceveni înscriși și validați, s-au prezentat 749. Dintre cei prezenți, 34 s-au retras din examen în timpul desfășurării probelor, iar unul a fost eliminat.
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro Update 5. Șapte cadre didactice din Buzău care au susținut titularizarea au obținut note între 1 și 2, în timp ce cinci profesori au luat 10, iar procentul celor care au obținut nota minimă pentru titularizare, adică 7, este de 41,94, în timp ce la Brăila 80 la sută din candidații au luat note peste 7. Potrivit inspectorului general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, Geta Burducea, la titularizare au participat anul acesta 484 de cadre didactice, iar 203 dintre ele au luat note peste 7.00, ceea ce înseamnă o promovabilitate de 41,94 la sută.
Conform sursei citate, șapte candidați au luat note cuprinse între 1 și 2 după afișarea primelor rezultate titularizare 2014, între 2 și 3 sunt 26 de note, iar între 3 și 4 sunt 39 de note. La polul opus se află 38 de cadre didactice care au luat note cuprinse între 9 și 9.99 în timp ce cinci profesori au luat 10. Cei care au luat nota maximă la titularizare sunt un profesor de educație plastică, unul de educație fizică și sport și trei educatoare. De altfel, și la definitivat, educatoarele s-au dovedit a fi foarte bine pregătite, singura notă 10 de la Buzău la acest examen fiind obținută tot de un astfel de cadru didactic.
Conform lui Burducea, în Buzău sunt 63 de posturi titularizabile, concurența cea mai mare înregistrându-se la educatoare, unde sunt două catedre și au fost 100 de candidați, dar și la învățători, unde sunt 10 posturi și 120 de cadre didactice au concurat pentru ele.
În județul Brăila, au susținut concursul de titularizare 382 de candidați, iar 204 au luat note peste 7.00, în timp ce 76 de lucrări au fost notate sub 5.00, potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Iulian Danielescu. Conform sursei citate, trei candidați au luat nota 10, iar opt au primate note între 1 și 2. Note maxime au primit un professor de educație muzicală, o educatoare și un învățător. Cea mai mica notă, după primele rezultate Titularizare 2014, 1.00, a fost obținută de un profesor de educație fizică din municipiul Brăila.
În județul Brăila sunt 69 de posturi titularizabile, concurență mare înregistrându-se la catedrele de limba română. În Brăila, au susținut titularizarea la română 43 de candidați, jumătate dintre ei au luat note peste 7.00, dar nu există nici o catedră titularizabilă.
Rezultate Titularizare 2014 – Edu.ro Update 5. La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor vacante ori rezervate din învățământul preuniversitar s-au prezentat 28.415 candidați. Dintre aceștia, 2.181 au părăsit sala de concurs, retrăgându-se din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, patru au fost eliminați pentru motive precum lipsa documentelor de identitate sau lipsa adeverințelor de studii, iar 28 au fost eliminați pentru fraudă.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuiau să obțină minimum nota 7, atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuiau să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie și 1 august.
Ulterior, mai precis în perioada 4 – 5 august, va fi făcută repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată, tot în ședințe publice organizate de centrele de concurs.
Anul trecut, la concursul de titularizare au fost disponibile 6.074 de posturi și catedre. Dintre acestea, aproape 60% au fost repartizate cadrelor didactice care au obținut cel puțin nota 7 la ambele probe ale concursului. Cele mai multe posturi didactice sau catedre vacante au fost repartizate în mediul rural.
În 2013, peste 14.000 de candidați, adică 47,78% dintre cei 29.509 care au susținut concursul, au obținut note peste 7, iar 32,11% au primit note între 5 și 7.
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro Update 4. Peste jumătate dintre profesorii din județul Cluj au obținut note mai mari de 7 la examenul de titularizare, pentru ocuparea unui post în învățământ pe perioadă neterminată, 11 dintre ei reușind să obțină nota zece, transmite corespondentul Mediafax. Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că examenul de titularizare a fost susținut în județ de 1.130 de cadre didactice.
Dintre aceștia, mai mult de jumătate au obținut nota 7, după afișarea primelor rezultate Titularizare 2014, nota minimă pentru ocuparea unui post în învățământ pe perioadă nedeterminată. 11 din ei au reușit să obțina nota maximă, 10.
Astfel, 627 de note au fost peste 7 (55,48 la sută), în vreme ce 962 de note sunt peste 5 (85,13 la sută).
În județul Cluj au fost scoase la concurs, anul acesta, 71 de posturi pe perioadă nedeterminată. Cei care au obținut note peste 5 pot ocupa locuri pe perioadă determinată în sistemul de învățământ, fiind scoase 1.079 de astfel de posturi.
Rezultate Titularizare 2014 – Edu.ro Update 3. Potrivit rezultatelor înainte de contestații publicate, vineri, de Inspectoratul Școlar Județean Arad, dintre cei 633 de dascăli evaluați la concursul pentru titularizare, 278 au obținut media 7 sau mai mult, rezultând că promovabilitatea este de 43,91 la sută. Procentul celor care au obținut minimum media cinci este mult mai mare, respectiv 77,25, ceea ce înseamnă că 489 de candidați vor putea preda în școli sau grădinițe pe o perioadă determinată, ei fiind suplinitori. În cazul a trei candidați din județ, lucrările au fost anulate.
În județ au fost înregistrate și patru medii zece dup[ rezultate Titularizare 2014, obținute de dascăli care au susținut examenele la Religie ortodoxă, Educație fizică și sport, Psihopedagogie specială și Învățământ preșcolar. Cei patru profesori sunt din municipiul Arad, respectiv Florin Bej, Elena Bădescu, Gabriella Sipos și Diana Socian.
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro Update 2. Peste 83 la sută dintre candidații care au participat la concursul de titularizare în învățământ din județul Constanța au obținut note peste 5, dar numai jumătate dintre ei au avut note de peste 7, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit datelor prezentate, vineri, de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța, promovabilitatea, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 83,72 la sută.
În urma evaluării celor 737 de lucrări scrise din totalul de 740, trei lucrări fiind anulate, 395 de candidați au obținut, dup[ rezultate titularizare 2014, note între 7 și 10, 222 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, iar 120 de candidați au obținut note mai mici de 5.
Trei candidați au reușit să obțină nota 10 – la disciplina arte vizuale – educație plastică/ educație vizuală/ arhitectură, la limba și literatura franceză și limba și literatura română, pedagogie preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădiniță.
Rezultate Titularizare 2014 – Edu.ro Update 1. Aproximativ o sută de cadre didactice din cele 532 prezente luni în Mehedinți la examenul de titularizare 2014 au părăsit sălile de concurs după ce au văzut subiecte.
Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, Mirela Pintea Enea, a declarat pentru Agerpres că profesorii care au abandonat proba scrisă din didactica specialității au considerat că nu pot redacta lucrarea pentru promovare.
Potrivit acesteia, în rețeaua de școli din județul Mehedinți se mai află temporar disponibile aproximativ 200 de catedre ce vor fi ocupate în funcție de media obținută care, conform reglementărilor, trebuie să fie peste 7.
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 30 iulie.
Pentru de concursul de titularizare în învățământul preuniversitar de anul acesta sunt disponibile 4.761 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.699 în mediul urban și 2.062 în mediul rural).
Un număr mare de candidați s-a înregistrat la specializări precum educatoare/profesori pentru învățământ preșcolar (4.985), învățători/profesori pentru învățământ primar (3.963), limba și literatura română (3.083), educație fizică (2.676) și limba și literatura engleză (2.254).
Cele mai multe locuri vacante sunt pentru posturile didactice de educatoare/profesori pentru învățământ preșcolar (1165), învățători/profesori pentru învățământ primar (867), educație muzicală specializată (344) și limba engleză (223).
Concursul de titularizare 2014 în învățământul preuniversitar presupune susținerea unei probe practice sau inspecții speciale la clasă și a unei probe scrise din didactica specialității.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
Rezultate Titularizare 2014 – Edu.ro. Calendar Titularizare 2014
Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza, în ordinea descrescătoare a notelor, în ședințe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie și 1 august.
Ulterior, mai precis în perioada 4-5 august, va fi făcută repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată, tot în ședințe publice organizate de centrele de concurs.
MEN precizează că profesorii care au obținut cel puțin media 5 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2014, au avut posibilitatea de a folosi acest rezultat și în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2014.
Pe de altă parte, în 9 aprilie, Guvernul a modificat Legea educației, conform unei solicitării a Curții Constituționale, astfel încât la titularizare 2014 să poată participa și cele 3.242 de cadre didactice care au obținut cel puțin 7 la concursurile din ultimii șase ani și care sunt deja angajate pe perioadă determinată. Acestora li se oferă astfel posibilitatea să fie repartizate de inspectoratul școlar, pe perioadă nedeterminată, pe posturile didactice/catedrele ocupate.
Anul trecut, la concursul de titularizare 2014 au fost disponibile 6.074 de posturi și catedre. Dintre acestea, aproape 60% au fost repartizate cadrelor didactice care au obținut cel puțin nota 7 la ambele probe ale concursului. Cele mai multe posturi didactice/catedre vacante au fost repartizate în mediul rural.
În 2013, peste 14.000 de candidați, adică 47,78% dintre cei 29.509 care au susținut concursul, au obținut note peste 7, iar 32,11% au primit note între 5 și 7.
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro. Gândul publică toate informațiile despre Titularizare 2014, precum și Rezultate Titularizare 2014.