Rezultate Titularizare 2015. Doar 38% dintre candidați au obținut note mai mari de 7

Publicat: 20 07. 2015, 12:57
Actualizat: 03 09. 2019, 09:19

This browser does not support the video element.

Rezultate Titularizare 2015. Aproximativ 27.000 de candidați care au obținut cel puțin nota 5 la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice desfășurate în perioada 27 mai – 26 iunie s-au înscris pentru susținerea probei scrise. Pentru concurs au fost publicate 4.189 de posturi didactice și catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 2.528 în mediul urban și 1.661 în rural.

Un număr mare de candidați s-a înscris pentru ocuparea posturilor de educatoare, profesori pentru învățământul preșcolar (4.702), învățători, profesori pentru învățământul primar (4.110), limba și literatura română (2.855), educație fizică (2.188) și limba și literatura engleză (1.932).

Cele mai multe locuri vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt pentru posturile didactice de educatoare, profesori pentru învățământ preșcolar (994), învățători, profesori pentru învățământ primar (896) și muzică instrumentală (221).

Rezultate Titularizare 2015 Update 1. Ministerul Educației Naționale a anunțat că anul acesta rata de promovare (note peste 5), înainte de contestații, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din data de 15 iulie este de 73,85%. În 2014, procentul a fost de 79,88%.

Rata de promovare la concursul de titularizare în învățământ este de 73,85% înainte de contestații, 40 de candidați au obținut nota 10 la proba scrisă, iar 7.649 (37,55%) au între 7 și 10, cel mai ridicat procent al notelor peste 7 fiind județul Cluj – 48, iar cel mai scăzut în Călărași – 18.47.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării Științifice, după proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante și rezervate din învățământul preuniversitar, susținută în 15 iulie, au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.570 de candidați, dar 92 de lucrări au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Dintre cei 20.478 de candidați ale căror lucrări au fost notate, 40 au obținut nota 10, alți 7.649 (37,55%) au luat note între 7 și 10, iar 7.434 (36,30%) au note între 5 și 7. Alți 5.323 de candidați (26,15%) s-au situat în tranșa de note 1-4,99.
Rata de promovare (cel puțin nota 5) la concursul de titularizare în învățământ, înainte de depunerea contestațiilor, este de 73,85%, față de 79,88% în 2014, arată Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Din promoția curentă, 1.099 de candidați (33,86%) au obținut note peste 7 și 1.211 de candidați (28,94%) au note între 5 și 6,99.

Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în județul Cluj – 48, iar cel mai scăzut, în județul Călărași – 18,47.
La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar s-au prezentat 23.793 de candidați, dintre care 3.187 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 27 au fost eliminați pentru fraudă, iar lucrările a nouă candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Rezultate Titularizare 2015. Cum se depun contestațiile

Contestațiile pot fi depune la sediile inspectoratelor școlare județene, luni, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv marți, până la ora 15.00. Rezultatele finale vor fi publicate vineri, la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul titularizare.edu.ro/2015.

Rezultate înregistrate înainte de depunerea contestațiilor au fost postate pe titularizare.edu.ro.

Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi în ședințe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 și 28 iulie.

Rezultate Titularizare 2015. 4.189 de posturi didactice și catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată

Pentru concurs au fost publicate 4.189 de posturi didactice și catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 2.528 în mediul urban și 1.661 în rural.

Un număr mare de candidați s-a înscris pentru ocuparea posturilor de educatoare, profesori pentru învățământul preșcolar (4.702), învățători, profesori pentru învățământul primar (4.110), limba și literatura română (2.855), educație fizică (2.188) și limba și literatura engleză (1.932).

Cele mai multe locuri vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt pentru posturile didactice de educatoare, profesori pentru învățământ preșcolar (994), învățători, profesori pentru învățământ primar (896) și muzică instrumentală (221).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică, respectiv inspecția specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică, inspecția specială în profilul postului.

Rezultate Titularizare 2015. Afișarea rezultatelor

Primele rezultate vor fi afișate în 20 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro/2015. Contestațiile la proba scrisă se depun la sediile inspectoratelor școlare județene în zilele de 20 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, și 21 iulie, până la ora 15.00. Rezultatele finale vor fi afișate în 24 iulie, la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul titularizare.edu.ro/2015.

Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi făcută în ședințe publice organizate de centrele de concurs în 27 și 28 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică și inspecția specială la clasă în profilul postului.

În vederea angajării pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică și inspecția specială în profilul postului.

Candidații care au obținut cel puțin media 5 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2015, au avut posibilitatea să folosească acest rezultat și în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice și catedrelor vacante sau rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, a precizat Ministerul Educației.