Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, sâmbătă, pe Arena Națională, în compania selecționatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016.
Pe parcusul partidei au avut loc o serie de incidente violente în tribune, momente în care suporteri au fost bătuți. În spatele porții lui Tătărușanu, reprezentanții firmei de securitate angajate de FRF a agresat de-a valma femei, bărbați și chiar copii, laolată cu fanii turbulenți, scrie Prosport.
FOTO: Prosport.
De asemenea, jandarmii au evacuat o parte a fanilor români de la Inelul 1 al Peluzei Nord de la Arena Națională, sâmbătă, după ce suporterii au intrat în conflict cu forțele de ordine, acestea făcând uz de gaze lacrimogene.
Fanii au aruncat cu petarde și scaune, iar după ce jandarmii au folosit gaze lacrimogene s-au îndreptat spre tribuna a doua, mulți rămânând pe inelul intermediar.
Pițurcă: Nu poate fi o dramă acest egal, e un punct câștigat
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, sâmbătă seară, după remiza din meciul cu Ungaria, scor 1-1, din preliminariile Campionatului European, că acest rezultat de egalitate nu poate fi considerat o dramă, fiind vorba de un punct câștigat.
„Nu poate fi o dramă acest egal. E un punct câștigat, acum toate pânzele sus pe Helsinki. Avem nevoie de cel puțin un punct pentru a șterge cu buretele acest rezultat. Probabil că meciurile din această grupă așa se vor derula. Vor fi pe muchie de cuțit. În momentul ăsta preocuparea mea e ca jucătorii să-și revină fizic și mai ales psihic, pentru că erau puțin dărâmați”, a spus Pițurcă.
Victor Pițurcă a precizat că echipa României ar fi trebuit totuși să se impună în meciul cu Ungaria. „Din păcate nu a ieșit așa cum ne doream. După aspectul primei reprize trebuia să câștigăm. Din păcate nu am reușit să marcăm mai repede sau să înscriem al doilea gol. Oaspeții au avut o lovitură liberă și astfel meciul s-a terminat nedecis. Presupun că echipa României a făcut un meci foarte bun, oaspeții nu au avut ocazii și au marcat dintr-o fază fixă. Nu am început bine meciul pentru că accidentarea lui Goian ne-a dat puțin planurile peste cap, iar la pauză Chiricheș și Sânmărtean aveau probleme medicale”, a explicat el.
Pițurcă a menționat că nu mai contează foarte mult cum s-a dat lovitura liberă din care au înscris oaspeții. „Face parte din joc. Nu a fost nimic acolo, dar se întâmplă frecvent astfel de faze. Nu trebuia să ajungem acolo. Am înțeles că oaspeții au avut un gol valabil. Puteam pierde acest joc, pentru că după ce am fost egalați ei au mai avut o ocazie mare. Trebuia să marcăm două-trei goluri pentru că apoi urmează o cădere în joc normală. Noi am dominat o repriză, iar în a doua ei au abuzat de mingi lungi pe Szalai. Noi am încercat să jucăm la fel în a doua repriză, să atacăm și în a doua repriză, dar Maxim nu prea joacă la Stuttgart, Chiricheș și Gardoș aveau dureri, iar Rusescu nu prea a jucat în ultimul an. Dacă puteam ține mingea în posesie tot timpul am fi făcut-o. Numai că am avut și un adversar în față”, a afirmat selecționerul.
Gândul a transmis LIVE TEXT
min 90+4. Final de meci la București cu un rezultat dezamăgitor pentru România
min 90+2. Raț și
min 90. Galben pentru Chipciu
min 87. Ocazie imensă ratată de Nikolici care trimite la câțiva centrimetri de bara din dreapta a porții lui Tătărușanu
min 82. Gol foarte frumos reușit de Dzsudzsak care execută perfect o lovitură liberă de la 20 de metri
min 80. Galben pentru Grigore după un fault dur
min 69. Gol al lui Rusescu anulat pentru un ofsaid evident
min 67. Sânmărtean, cel mai bun al meciului de până acu, este schimbat cu Tănase
min 52. Intervenție de excepție a lui Pintilii care l-a oprit în careu pe Nikolic, plecat singur spre gol
min 51. Un nou galben, văzut de Varga
min 46. A început repriza secundă
min 45+2. Final de repriză cu România în avantaj, dar cu câteva emoții pentru că arbitrul și oficialul UEFA sunt nemulțumiți de modul în care se comportă suporterii
min 45. GOOOOOOOOOOL România. O fază superbă pornită de la Sânmărtean, care l-a găsit singur-singurel pe Raț la marginea careului, iar Raț a trimis perfect în centrul careului de unde atacantul stelist l-a executat sec pe Kiraly
min 39. Gol al Ungariei anulat pentru ofsaid
min 37. Alte două cornere pentru România, care a asediat poarta maghiarilor
min 34. Corner pentru România, mingea ajunge la Chiricheș, care trimite cu capul pe lângă poartă
min 31. Galben și pentru Gardoș
UPDATE Jandarmii au evacuat o parte a fanilor români și au folosit gaze lacrimogene
Jandarmii au evacuat o parte a fanilor români de la Inelul 1 al Peluzei Nord de la Arena Națională, sâmbătă, după ce suporterii au intrat în conflict cu forțele de ordine, acestea făcând uz de gaze lacrimogene.
Fanii au aruncat cu petarde și scaune, iar după ce jandarmii au folosit gaze lacrimogene s-au îndreptat spre tribuna a doua, mulți rămânând pe inelul intermediar.
min 26 Sânmărtean scoate un cartonaș galben pentru Gera
min 22. Șut pe poartă al lui Raț, de la 25 de metri, prins ușor de portarul maghiar
min 18. Primul cartonaș galben este văzut de Hoban după un fault de la spate
min 15. Cea mai mare ocazie a meciului este ratată de Maxim care primește o pasă la limita ofsaidului, intră în careu și din 6 metri, singur cu portarul, trimite mult peste poartă
min 11. Încă o șansă, dar mingea trimisă de Chpciu, infiltrat în care, trece prin fața porții fără ca vreun român să o poată ajunge
UPDATE Sute de petarde au explodat și zeci de fumigene au fost aruncate pe teren înaintea partidei, iar suporterii ungari au încercat să intre peste cei români de la Tribuna I, jandarmii fiind nevoiți să folosească gazele lacrimogene.
Incidentele au avut loc în timpul intonării imnurilor între suporterii români și unguri și apoi între fani și jandarmi, fiind aruncate torțe și pe teren.
Fanii unguri au rupt gardurile și au intrat în Tribuna I și s-au bătut cu suporterii români de la Tribuna I.
min 5. Prima schimbare în Naționala noastră, iese Goian, accidentat, și intră Gardoș. Primul corner din meci, trecut în dreptul României
min 3. Prima ocazie mare pentru România, după un asediu la poarta maghiarilor, dar apărarea rezistă și trimite în corner
UPDATE Incidente la intonarea imnurilor înaintea partidei România – Ungaria
Meciul România – Ungaria, din preliminariile Euro-2016, a început, vineri, pe Arena Națională, în prezența a peste 48.000 de spectatori, între care aproximativ 2.000 de fani unguri, acesta fiind marcat de incidente în momentul intonării imnurilor.
În momentul intonării imnului Ungariei, fanii maghiari, îmbrăcați în negru, au afișat plăcuțe în culorile naționale ale țării vecine.
La intonarea imnului Ungariei, fanii maghiari au fost dotați, fiecare, cu câte un steag, în timp ce românii au huiduit și au aprins torțe pe care le-au aruncat înspre sectoarele de peluză ocupate de suporterii maghiari.
Imnul Ungariei nu s-a auzit aproape deloc pe stadion din cauza huiduielilor și ale petardelor care explodau.
Jucătorii unguri au crezut că intonarea imnului lor s-a terminat și i-au aplaudat pe fani, însă de la stația de amplificare s-au mai auzit acordurile pentru câteva secunde.
Fanii români de la Peluza Nord au afișat bannerul „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil!”, scris în culorile steagului național și au afișat un drapel care acoperea jumătate din peluză. Totodată, fanii de la Peluza Sud au afișat bannerul „04.06.1920” cu trimitere la Tratatul de la Trianon, în urma căruia s-au stabilit granițele Ungariei.
Versurile imnului național au fost proiectate pe cele patru tabele de marcaj ale stadionului.
min 1. A început cel mai important meci al Naționalei din acest an, unul pe care românii sunt obligați să-l câștige.
ROMÂNIA – UNGARIA LIVE. ROMÂNIA vine după victoria 1-0 din Grecia, iar UNGARIA vine după înfrângerea 1-2 de acasă cu Irlanda de Nord. ROMÂNIA – UNGARIA se dispută la un an și o lună de la ultima confruntare, care a avut loc tot pe Național Arena, în preliminariile CM 2014. Atunci, ROMÂNIA a câștigat cu 3-0, prin golurile lui Marica, Pintilii și Tănase. Marica, autorul golului din Grecia, este suspendat și va lipsi diseară, în timp ce Tănase va fi rezervă. Doar Pintilii va fi titular dintre autorii golurilor de la ultimul meci direct.
UPDATE Echipele de start la meciul România – Ungaria
România: Tătărușanu – Chiricheș, Goian, D. Grigore, Raț – Hoban, Pintilii – Maxim, Chipciu, Sânmărtean – Rusescu. Antrenor: Victor Pițurcă.
Ungaria: Kiraly – J. Varga, Juhasz, Korcsmar, Kadar – A. Elek, Stieber – Lovrencsics, Gera, Dzsudzsak – Szalai. Andtenor: Pal Dardai.
ROMÂNIA – UNGARIA LIVE. Echipa de start a ROMÂNIEI: Tătărușanu – Chiricheș, Goian, Grigore, Raț (C) – Pintilii, Hoban – Maxim, Chipciu, Sânmărtean – Rusescu
ROMÂNIA – UNGARIA va începe la ora 19.00 și va fi transmis LIVE de TVR 1 și LIVE text de gândul.
Iată mai jos cele mai importante știri dinaintea partidei ROMÂNIA – UNGARIA:
ROMÂNIA – UNGARIA. Stadion plin
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că s-au vândut peste 30.000 de bilete pentru partida România- Ungaria, din cadrul preliminariilor CE 2016.
„Biletele se vând foarte bine, nu sunt surprins, e foarte bine că vom avea un stadion plin. Cred că în jur de 30.00 s-au vândut. De fapt cred că au trecut de 30.000, atâtea erau sâmbătă”, a declarat Burleanu.
Potrivit FRF, suporterii oaspeți vor primi pentru această partidă 2.852 de bilete.
ROMÂNIA – UNGARIA. Mesajul lui Hagi
Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că echipa națională a României are destule atuuri pentru a se putea gândi la o victorie în partida de sâmbătă, cu Ungaria, din preliminariile CE 2016.
„În ’99 toți am fost inspirați, am jucat foarte bine fără să le dăm vreo șansă, am prins o zi foarte bună. De acolo au început victoriile pe care le avem în fața lor și sper să o facem și în meciul de sâmbătă. Eu cred că avem atuuri destule ca să ne gândim la victorie și să o obținem. Și cred că o vom obține. Nu se știe dacă va fi ușor. Dacă vom prinde o zi bună va fi ușor. Eu cred că, dacă vom câștiga cu Ungaria și vom lua minim un punct cu Finlanda, ne cresc șansele de calificare foarte mult”, a declarat Hagi.
Fostul căpitan al naționalei României și-a amintit momentele din meciul cu Ungaria din 1999, când a decis să revină la echipa națională, fiind convins de poetul Adrian Păunescu: „Eu nu mai voiam să revin, făcusem destule pentru echipa națională. Dar am făcut-o pentru public și pentru părinți. Domnul Păunescu a fost inteligent și a speculat momentul ăsta și când auzi de părinți devii sensibil. Am făcut o repriză bună, un moment unic, care va rămâne și de care îmi aduc aminte cu plăcere. Mai ales la sfârșit când am fost purtat pe brațe. Am multe poze frumoase la care mă uit ca să mă încarc”.
Gheorghe Hagi consideră că mijlocașul stelist Lucian Sânmărtean ar fi foarte util echipei naționale în partida cu Ungaria. „E un jucător foarte bun, într-o formă foarte bună. În meciurile de acasă ai nevoe de jucători buni, el e un jucător care crează superioritate numerică, are pase decisive, poate ajuta mult echipa unde sunt spații mai reduse. Acolo trebuie să ai jucători care să creeze superioritate numerică și să dea pasa finală. Nu ar fi nicio surpriză să joace Sânmărtean”, a mai spus Hagi.
Tehnicianul FC Viitorul a afirmat că Galatasaray și echipa națională vor constitui întotdeauna o provocare pentru el: „Nu cunosc situația antrenorului de la Galatasaray. E prea devreme să spui că Prandeli are zilele numărate. Absolut, pentru mine Galatasaray, naționala, tot ce e la un anumit nivel mă provoacă. Dar deocamdată sunt aici, la Viitorul”.
ROMÂNIA – UNGARIA. Rugămintea lui Oprescu
Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi seară, după ce a vizitat Arena Națională înaintea meciului cu Ungaria, din preliminariile Euro-2016, că îi roagă pe suporteri să nu mai demonteze scaunele și să nu treacă la acte de violență.
„Pe suporteri îi rog respectuos să-mi lase scaunele în pace, să nu mai demonteze scaunele, să nu mai treacă la acte de violență și sper să mă fac bine înțeles. Sistemul de iluminare, gazonul, băncile tehhnice, tartanul și gazonul sintetic pentru încălzirea jucătorilor au costat 900.000 de euro”, a declarat Oprescu, care a vizitat joi, Arena Națională.
Primarul general a afirmat că până la finalul sezonului sunt programate aproximativ 20 de meciuri pe Arena Națională și a subliniat că prin găzduirea de partide la Euro-2020, Bucureștiul a fost pus pe „harta lumii”: „Am făcut o vizită scurtă de lucru ca să ne asigurăm că toate condițiile sunt îndeplinite pentru meciul ăsta și pentru sfârșitul de an. Până la finalul sezonului sunt programate aproximativ 20 de meciuri. Am verificat și managementul stadionului din contractul câștigat pe patru ani de zile și încep să se vadă și rezultatele. Investiția care a fost prevăzută în buget, aceea de a avea un nou sistem de aerare și drenaj a firului ierbii și stimularea fotosintezei. În felul ăsta sperăm să schimbăm de mult mai puține ori gazonul. Asta este plecarea în lunga cursă pentru 2020. Într-un cuvânt, am pus Bucureștiul pe harta lumii. Dacă va mai fi nevoie, vom schimba gazonul și peste o lună, dar eu mă îndoiesc, pentru că există o stație computerizată de analiză, care spune dacă să așezi sau să nu așezi luminile. Avem și o pepinieră de gazon, am amenajat în curte o pepinieră de 100 de metri pătrați pentru a putea să facem înlocuirea rapid. Să nu mai aducem brazdele de pe nu știu ce planetă. Tot gazonul este din Olanda”.
Oprescu a menționat că-l va invita pe Mircea Sandu la meciul cu Ungaria, după ce acesta nu a fost invitat de actuala conducere a FRF. „Mâine dimineața o să repar eu, nu se poate așa ceva. Este probabil o uitare care ne acoperă pe toți, dar nu și pe cei care au contribuit efectiv, iar sufletul, ideea și persuasiunea lui au făcut ca această idee să prindă”, a precizat Oprescu.
Primarul general se înțelege foarte bine cu șeful FRF, Răzvan Burleanu, despre care spune că-l întâlnește o singură dată pe an: „Mă înțeleg foarte bine, ne vedem odată pe an, e perfect. Eu am chemat la sprijin și oamenii muncesc în sensul ăsta”.
Bogdan Hreapcă, șeful Direcției de Investiții din Primăria Capitalei, a declarat că gzonul este prevăzut să reziste la două meciuri pe săptămână, iar timp de doi ani, cu noul sistem de iluminare, nu ar trebui să mai fie probleme.
ROMÂNIA – UNGARIA. Mesajul lui Pițurcă
Selecționerul echipei naționale, Victor Pițurcă, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că publicul care va asista la România – Ungaria trebuie să înțeleagă faptul că este doar un meci de fotbal și să nu provoace incidente.
„Tot timpul când cele două țări s-au întâlnit au existat incidente, grave uneori, și la Budapesta știu că s-au întâmplat. Sper să nu se mai întâmple și acum. Sper ca publicul să înțeleagă faptul că e doar un meci de fotbal”, a spus Pițurcă.
ROMÂNIA – UNGARIA. Incidente cu suporterii maghiari
Aproape 800 de suporteri unguri au venit în România cu trenul, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în gările din Curtici și Arad au aruncat cu petarde, cutii și sticle de bere și au scandat de la ferestre „Ungaria! Ungaria”, însă forțele de ordine nu au aplicat sancțiuni.
Un tren special pentru suporterii unguri care vor participa la meciul dintre cele două naționale de fotbal a intrat în țară la ora 02,00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, unde a staționat aproximativ o oră, timp în care autoritățile de frontieră au verificat documentele pasagerilor.
Trenul a venit de la Budapesta, având 780 de pasageri, iar pe locomotivă sunt pictate chipurile celor mai cunoscuți fotbaliști din Ungaria.
În Curtici, aproximativ o sută de jandarmi, polițiști, trupe seciale de intervenție, dar și pompieri au fost mobilizați pentru a menține ordinea pe perioada staționării garniturii, însă suporterii unguri au fost gălăgioși în permanență, strigând de la ferestre „Ungaria! Ungaria”. Mulți dintre ei aveau în mâini sticle sau doze de bere, pe care le-au aruncat pe ferestre imediat ce garnitura s-a pus în mișcare pentru a pleca spre Arad. Totodată, mai mulți suporteri au aruncat petarde din tren, când se afla în mișcare.
La frontieră, în Gara Curtici, alături de suporteri au urcat și polițiști și jandarmi români, pentru a-i escorta până în Capitală.
Cu toate acestea, ungurii au fost zgomotoși și au aruncat câteva petarde și sticle de bere și când au trecut prin Gara Arad.
Autoritățile nu au intervenit și nu au aplicat sancțiuni în timpul tranzitării județului Arad.
„Nu s-a considerat că suporterii au pus în pericol siguranța publică. Nu s-a aplicat nicio sancțiune pe raza județului Arad”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fînață.
Vineri, selecționerul echipei naționale, Victor Pițurcă, declara că publicul care va asista la România – Ungaria trebuie să înțeleagă faptul că este doar un meci de fotbal și să nu provoace incidente.
„Tot timpul când cele două țări s-au întâlnit au existat incidente, grave uneori, și la Budapesta știu că s-au întâmplat. Sper să nu se mai întâmple și acum. Sper ca publicul să înțeleagă faptul că e doar un meci de fotbal”, a spus Pițurcă.
ROMÂNIA – UNGARIA. 12.000 de jandarmi și polițiști
Suporterii unguri care vin la București cu trenul, sâmbătă, pentru meciul de fotbal România-Ungaria vor fi duși de la gară direct la stadion, cu 15 autobuze ale Regiei Autonome de Transport București (RATB), în care vor fi și jandarmi, cu declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții regiei.
Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a anunțat că peste 12.000 de jandarmi și polițiști sunt mobilizați pentru meciul din această seară România-Ungaria. „Am dispus să existe și o componentă aeriană de supraveghere a transportului suporterilor unguri”, a precizat el.
„Principalul nostru obiectiv este de a nu exista niciun risc. Am cerut șefilor Jandarmeriei și Poliției să se implice personal. Recomand galeriilor de suporteri să rămână în limitele legale”, a mai spus Oprea,
Suporterii unguri au ajuns azi în București cu trenul, sâmbătă, pentru meciul de fotbal România-Ungaria, și au fost fi duși de la gară direct la stadion, cu 15 autobuze ale Regiei Autonome de Transport București (RATB), în care vor fi și jandarmi, cu declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții regiei.
După meci, suporterii vor fi transportați înapoi la gară tot cu autobuzele RATB.
Fanii unguri au fost implicați în incidente la precedentul meci România-Ungaria, jucat la București în 6 septembrie 2013. Atunci, ei au fost recalcitranți la Gara de Nord, unde au folosit fumigene și au încercat să forțeze dispozitivele de ordine, dar și în Centrul Istoric, după ce s-au arătat deranjați de prezența echipelor de filmare ale televiziunilor de știri. Potrivit Jandarmeriei, 16 suporteri unguri au primit ulterior o interdicție de un an pe stadioane.
În unele incidente au fost implicați și suporteri români, în majoritate ai echipelor bucureștene. Unii dintre aceștia au aruncat cu pietre asupra autobuzelor care duceau fanii unguri la stadion, iar alții, nemulțumiți de interzicerea accesului cu băuturi alcoolice pe Arena Națională, au agresat forțele de ordine. De asemenea, jandarmii au dejucat intenția unor suporteri rapidiști, steliști și dinamoviști de a se bate între ei după terminarea meciului, 41 dintre aceștia fiind duși la Poliție.
Peste 3.000 de jandarmi vor acționa la nivelul Capitalei, pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a Arenei Naționale, precum și pe traseele stabilite pentru afluirea/defluirea suporterilor, cu ocazia meciului România – Ungaria, de sâmbătă, de pe Arena Națională, de la ora 19.00.
Potrivit unui comunicat remis agenției MEDIAFAX, acestora li se adaugă aproximativ 6.400 de polițiști, la nivelul întregii țări, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Poliția de Ordine Publică, Poliția Transporturi și Poliția Rutieră.
„Din punct de vedere al măsurilor de ordine și siguranță publică, se va acționa în sistem de management integrat, ceea ce implică o cooperare permanentă a Jandarmeriei Române cu Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și cu Poliția locală a Municipiului București. Premergător competiției au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai autorităților ungare și ai galeriei echipei oaspete, cei din urmă fiind informați cu privire la legislația românească. Polițiști și jandarmi români, vorbitori de limba maghiară, vor participa la această misiune pentru a asigura o bună relaționare cu suporterii echipei oaspete. Menționăm că grupul de suporteri unguri care va veni în mod organizat în România este însoțit de ofițeri de poliție din Ungaria – specializați în gestionarea competițiilor sportive cu grad ridicat de risc”, se arată în comunicatul citat.
Principalele misiuni ale forțelor de ordine și siguranță publică vor viza însoțirea pe tot traseul de deplasare a grupului de suporteri unguri, de la intrarea în țară și până la ieșire, însoțirea grupurilor de suporteri români până la stadion, prezența în zona stadionului și în principalele puncte din Capitală.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează de către cei peste 1.000 de agenți ai societății de pază și protecție, contractată de organizator. Anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanții la acest eveniment vor fi supuși unui control riguros, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.
Pe durata desfășurării competiției, beneficiind de infrastructura tehnică de supraveghere a arenei sportive, Jandarmeria va acorda sprijin stewarzilor firmei de pază pentru eliminarea oricăror posibile bannere, mesaje sau coregrafii de natură rasială sau xenofobă, atenționând totodată că acest tip de acțiuni sunt sancționate de lege. „Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.00 doar pe bază de bilete și invitații, iar pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces. Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă. Este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență”, se menționează în comunicatul Jandarmeriei.
ROMÂNIA – UNGARIA. Fanii maghiari, revoltați
Fanii maghiari veniți cu trenul la București, sâmbătă, în gara Băneasa, le-au făcut semne obscene jandarmilor și au strigat „Slugilor!”, după ce au primit pliante informative în care steagul Ungariei este prezentat greșit, cu culoarea roșie în partea de jos.
Pliantele au fost împărțite la filtrul făcut de Jandarmerie înainte de urcarea suporterilor în autobuzele RATB care îi transportă la Arena Națională, pentru meciul de fotbal România-Ungaria.
În pliante au fost tipărite regulile pe care suporterii trebuie să le respecte în București, implicit în incinta stadionului, amenzile care vor fi date în cazul în care încalcă legile românești și informații despre Fan Zone-ul de la Arena Națională și despre traseul Budapesta-București.
Pe prima pagină a pliantului, steagul Ungariei este prezentat greșit, cu culoarea roșie în partea de jos și cu cea verde în partea de sus, ceea ce a provocat nemulțumirea fanilor maghiari. Aceștia au strigat, în maghiară, „Slugilor!” și au arătat semne obscene către jandarmi, iar unii dintre ei au aruncat pliantele.
Materialele informative au sigla Direcției Generale de Jandarmi București și a Federației Române de Fotbal. Pe ultima pagină a lor sunt tipărite steagurile României și Ungariei prezentate în mod corect.
Tot la filtrul de la gara Băneasa, un suporter maghiar îmbrăcat cu un hanorac având imprimată harta așa-numitei Ungarii Mari a fost trimis de jandarmi să își lase hanoracul în tren. De altfel, niciun fan maghiar nu a fost lăsat să plece spre stadion cu simboluri ale „Ungariei Mari”.
În București au sosit cu trenul aproximativ 800 de suporteri unguri.
Meciul România-Ungaria este programat sâmbătă, de la ora 19.00.
Fanii unguri au fost implicați în incidente la precedentul meci România-Ungaria, jucat la București în 6 septembrie 2013. Atunci, ei au fost recalcitranți la Gara de Nord, unde au folosit fumigene și au încercat să forțeze dispozitivele de ordine, dar și în Centrul Istoric, după ce s-au arătat deranjați de prezența echipelor de filmare ale televiziunilor de știri. Potrivit Jandarmeriei, 16 suporteri unguri au primit ulterior o interdicție de un an pe stadioane.
În unele incidente au fost implicați și suporteri români, în majoritate ai echipelor bucureștene. Unii dintre aceștia au aruncat cu pietre asupra autobuzelor care duceau fanii unguri la stadion, iar alții, nemulțumiți de interzicerea accesului cu băuturi alcoolice pe Arena Națională, au agresat forțele de ordine. De asemenea, jandarmii au dejucat intenția unor suporteri rapidiști, steliști și dinamoviști de a se bate între ei după terminarea meciului, 41 dintre aceștia fiind duși la Poliție.