Românii cu credite în valută ar putea obține dreptul de a plăti ratele la cursul de la data acordării. Care sunt condițiile

Publicat: 02 05. 2014, 20:18
Actualizat: 30 07. 2014, 00:47

Totul a început după ce o familie din Ungaria care avea un credit ipotecar în franci elvețieni – echivalentul a 46.500 de euro –  și ajunsese să plătească rata la un curs dublu față de cel de la momentul acordării împrumutului a dat în judecată banca, cazul ajungând la CJUE. 

„Litigiile în care se cere înghețarea cursului la data acordării creditului pot fi câștigate”, spune avocatul Gheorghe Piperea.

„CJUE a statuat, la pct. 57-59 : clauza care stabilește denominarea plăților în moneda straină după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț și, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv. Pe româneste, această clauză poate fi considerată abuzivă, urmând ca instanța natională care constată acest caracter să o lase fără efect”, este de părere avocatul Gheorghe Piperea.

Familia Kasler a contestat în instanță clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare pe baza cursului de schimb la franci elvețieni. Avocatul lor a considerat că această clauză este una abuzivă, pentru că prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel de la momentul acordării împrumutului.

De exemplu, un român care a luat un credit în franci elvețieni în ianuarie 2008, când francul elvețian era cotat la 2,19 lei și plătea o rată lunară de 800 de CHF, adică 1.752 de lei, a ajuns să plătească în 2014 o rată cu 1.152 de lei mai mare.

Avocații avertizează însă că procesele cu băncile pot dura câțiva ani.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, în prezent există mai multe procese pe rol în care se solicită „înghețarea cursului de schimb leu-franc elvețian”.

Potrivit lui Piperea, cei care au răbdare și se înhamă la asemenea procese își pot reduce ratele la creditele ipotecare cu 20-50% pe urmatorii 20 -25 de ani.