Sfântul Ion. Tradiții și obiceiuri în ziua Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul Ion. Se zice că după Sfântul Ion se botează gerul, adică gerul începe să nu-și mai face simțită prezența. Sfântul Ion este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roagă lui pentru a naște copii sănătoși, fără malformații. „Sfântul Ioan Botezătorul este prototipul viețuitorilor din pustie, prototipul sau icoana spirituală a celor care postesc mult și se roagă mult, a celor care se luptă cu păcatul, cu patimile, cu lucrările duhurilor rele în lume, de aceea el este mare ocrotitor al familiei, al monahilor și al tuturor credincioșilor care se luptă în lumea aceasta să trăiască cinstit și curat”, spune Patriarhul Daniel.
Potrivit unei superstiții, cine nu se veselește în Ziua de Sfântul Ion va fi trist tot anul.
În unele zone există obiceiul „Iordănitului”. Tinerii stropesc cu aghiasma luată în ziua de Bototeaza toți oamenii care au participat la sluja de Sfântul Ion. „Iordăniții” trebuie să-i răsplătească pe tineri cu bani.
În ziua de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu aghiasma nouă pentru a fi ferit de boli tot anul.
Ziua de Sfântul Ion este considerată și „Ziua furcii”, ziua în care femeile își reiau treburile zilnice.
Pe rât vechi, la 7 ianuarie, se sărbătorește Crăciunul.