SIMONA HALEP – Barbora Strycova 6-1, 6-4. Halep s-a calificat în turul doi după 88 de minute de joc
Simona Halep s-a impuscu scorul de 6-1, 6-4, după o oră și 27 de minute de joc.
Halep și adversara ei în vârstă de 28 de ani se mai întâlniseră până acum o singură dată în circuitul WTA, în 2010, în calificările turneului de la Paris, când jucătoarea cehă s-a impus cu scorul de 6-1, 6-4.
În turul doi, Halep o va întâlni pe chinezoaica Lin Zhu, beneficiara unui wild card, care a acces în turul doi în urma abandonului rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, la scorul de 3-6, 3-3. Lin Zhu ocupă locul 168 WTA și nu s-a mai întâlnit până acum cu Simona Halep în circuit.
Pentru accederea în turul doi la Beijing, Halep va primi 65 de puncte WTA și un cec de 25.100 de dolari.
16.09 Mare gafă făcută de Halep la prima șansă de meci pe care a avut-o în acest al zecelea game al setului secund, după ce a trimis afară ominge foarte ușoară, din mijlocul terenului, dar la cea de-a doua șansă nu a mai avut emoții pentru că Barbora a făcut o dublă greșeală
16.02. Halep părea că a trecut rapid peste ratarea șansei de break, s-a dus foarte repede la 40-15, dar Barbora a jucat fiecare punct ca și cum ar fi ultimul și a ajuns să beneficieze de o șansă de break. Ratată, însă, pentru că Halep a jucat impecabil următoareele trei puncte și a ajuns la 5-4, la un singur game de calificare
15.53. Minge de break rataă de Halep în acest hgame, care s-ar putea să o coste
15.47. Simona a trebuit sălupte mai mult pentru acest game, dar l-a încheiat cu un joc solid, care o duce foarte aproape de o calificare în turul secund
15.41. Strycova a câștigat cel mai frumos punct de pân acum în acest game în care Halep a condus cu 30-0, a avut o șansă bună să facă 40-0, dar cehoaica s-a apărat extraordinar și a dus scorul la 40-30. Halep a egalat, și-a „făcut rost” de o minge de break, dar Barbora a revenit în joc, a reușit trei puncte la rând și un nou game pentru ea
15.32. Halep a ajuns la două duble greșeli, dar asta nu a împiedicat-o să cîștige game-ul pentru 3-2
15.27. Game bun și pentru Strycova, care egalează la 2
15.22. Strycova a avut 30-0 pe serviciul Simonei în acest game dar românca a revenit, a ajuns la 40-30 și a încheiat game-ul cu un punct superb după ce a servit foarte bine
15.19 Primul game și pentru Strycova în acest set, unul câștigat la zero
15.16 Simona Halep a făcut prima dublă greșeală în acest game, dar l-a câștigat foarte ușor, la 15 și a ajuns la o serie de 7 game-uri
15.10 Set pentru Halep în 29 de minute după un nou break la zero
15.07. Primul game puțin mai disputat pe serviciul Simonei în acest set, dar Simona a condus mereu, 30-15, apoi 40-30, Barbora a egalat la 40 și a avut și o primă șansă de break. Simona a salvat-o rapid, a reușit alte două puncte la rând și este acum 5-1
15.00. Break la zero pentru Halep care se distanțează în acest prim set
14.57. Joc perfect al Simonei până în acest moment și după un game la 15 scorul este 3-1
14.53. Primul break din acest meci, în cntul Simonei
14.49. Game pentru Halep care egalează la 1
14.43. A Început meciul cu jucătoarea din Cehia la serviciu, care își face foarte greu serviciul
Monica Niculescu, locul 49 WTA, va evolua în meciul doi de pe al treilea teren din arenă, „Moon Court”, în compania germancei Andrea Petkovici, locul 17 WTA și cap de serie numărul 14. În primul meci de pe terenul respectiv se întâlnesc Roberta Vinci (Italia) și Iaroslava Șvedova (Kazahstan), de la ora 07.30.
Niculescu și Petkovici au mai fost adversare până în prezent de trei ori, Niculescu impunându-se în două meciuri. Primele două confruntări au avut loc în 2006, în Antalya și la Stuttgart (6-1, 6-2 și 6-1, 6-3 pentru româncă). Monica Niculescu și Andrea Petkovici s-au mai întâlnit în semifinalele ediției din 2011 a turneului de la Beijing, când germanca a învins cu scorul de 6-2, 6-0.