SIMONA HALEP, elogiată pentru Roland Garros: SIMONA HALEP – „campioană”, „perfectă”, dar care știe să fie și „câine”

Publicat: 05 06. 2014, 22:28
Actualizat: 29 07. 2014, 16:48

SIMONA HALEP, un pas până la finala Roland Garros. Performanța SIMONEI HALEP nu a trecut neobservată, prestația sa fiind comentată de AFP, care a remarcat că românca e singura care nu a pierdut niciun set la Roland Garros 2014, de presa italiană, care a notat că ”SIMONA HALEP a fost perfectă”, de L’Equipe, care a opinat că SIMONA HALEP a făcut o demonstrație ”de măiestrie tactică”, dar și de fostul mare tenismen Mats Wilander și de editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu, fan, practicant și comentator al tenisului.

”În tenis trebuie să știi ce să faci ca să bați un adversar valoros, care joacă bine. Dar mai trebuie să știi ceva: cum să execuți un adversar valoros care nu joacă bine. Pentru că nu e simplu”, comentează Cristian Tudor Popescu.

”Zdrobind-o pe Svetlana Kuznetsova, câștigătoare de Roland Garros și US Open, cu 6-2, 6-2, Simona a devenit, după Virginia Ruzici, Florența Mihai și Irina Spârlea, a patra româncă într-o semifinală de Grand Slam și a făcut-o arătând că, în afară de Mangusta, e și câine. Înainte de sfertul de finală, Kuznetsova a avut, spre deosebire de HALEP, care a câștigat ușor la Torro Flor și Sloane Stephens, două meciuri dure cu Safarova și, mai ales, cu Kvitova. Cu aceasta din urmă a făcut un meci uriaș, de 3 ore, întinzându-și fizicul la limită. 

Așa că uzura ei psihofizică s-a simțit de la începutul meciului. Rusoaica a constatat că nu face față schimburilor tari de pe fundul terenului, Simona depășind-o în viteză și asprimea loviturilor. Întrucât raliul stânga-dreapta, arma ei principală, n-o ajuta, Kuznetsova a recurs la lucruri neobișnuite pentru ea: lovituri decisive, la risc, în exces, forțări, scurtarea duratei punctului. 

Fără să se lase atrasă în jocul de contre, Simona a continuat s-o alerge pe Sveta cu crosuri și lunguri de linie apăsate, măcinând-o nemilos. 
Am tresărit o clipă când, după o pauză medicală solicitată la sfârșitul primului set, Kuznetsova a apărut cu un bandaj uriaș pe coapsă. La vederea unui adversar aflat în dificultate fizică, e posibil să te înmoi puțin psihic, să nu mai lovești cu toată hotărârea. N-a fost așa cu Simona: a lovit-o pe Kuznetsova, decis și metodic, unde o durea mai tare, pe rever. Pe terenul de tenis nu există milă. Trebuie să fii câine, dacă nu vrei să ajungi un ratat. Concentrarea nu i-a scăzut nicio clipă, nici când a făcut 3 duble greșeli în ultimul ghem. A închis meciul ca o mare campioană cu vechime. 

Constat cu bucurie că Simona a avut un serviciu doi mult mai greu atacabil și, cu oarecare strângere de inimă, că vizitele ei aproape de fileu rămân nesigure. 

Semifinala cu Petkovic nu va fi o plimbare de după-amiază, cum văd că zic unii fani „trendy”, de ultimă oră, ai Simonei. Deși HALEP a câștigat ultimele întâlniri directe, fiecare meci e altfel – Nadal spune chiar că fiecare minge e altfel. Nemțoaica e și ea tânără, flămândă de glorie, pentru prima dată într-o semifinală de Grand Slam și va încerca să dea totul. 

Dar dacă mintea și sufletul Simonei, așa cum le-am văzut până acum, nu sunt tulburate de nimic, e în finală”, a continuat Cristian Tudor Popescu într-un editorial de pe gândul, intitulat ”Simona a fost câine”.

SIMONA HALEP, elogiată de presa internațională. Portalul italian oktennis.it a lăudat prestația jucătoarei Simona HALEP în meciul de miercuri cu rusoaica Svetlana Kuznețova, scor 6-2, 6-2, din sferturile de finală de la Roland Garros, notând ”pe Suzanne Lenglen am văzut o HALEP perfectă”.

”Pe Suzanne Lenglen am văzut o HALEP perfectă. Un dublu 6-2 cu Svetlana Kuznețova și românca ajunge pentru prima dată în semifinalele unui turneu de Grand Slam. Nu știm cum s-ar fi putut încheia meciul dacă rusoaica nu acuza dureri la coapsă la finalul primului set. Nu am putut asista la o partidă echilibrată, așa cum a fost cea de la Stuttgart. Astăzi am admirat-o pe Simona HALEP și geometria ei impecabilă. Simona a dominat terenul, iar Kuznețova a fost nevoită să rămână în spatele liniei de fund. Epilogul era inevitabil. Unicul moment de panică pentru HALEP a fost când a servit pentru a câștiga meciul, când a comis trei duble greșeli. Românca ajunge pentru prima dată în semifinalele unui turneu de Grand Slam, dar nimic nu e încheiat. În semifinale o va întâlni pe Andrea Petkovici și HALEP pornește favorită”, a scris oktennis.it.

Cotidianul L’Equipe notează că HALEP a făcut o demonstrație „de măiestrie tactică”. „În sferturile din Australia, Simona HALEP s-a lichefiat. La Paris, cu o încredere din ce în ce mai mare, românca și-a arătat nivelul. Jucătoarea de pe locul 4 WTA, cel mai bine clasată sportivă încă în cursa pentru titlu, ea a făcut o demonstrație de măiestrie tactică în fața Svetlanei Kuznețova. Cea care va fi numărul 3 mondial în cazul în care va juca finala la Paris, a căpătat aerul unei favorite pentru titlu și continuă să impresioneze lumea. Să subliniem că a intrat în Top 10 abia în ianuarie. La 22 de ani, ea și-a luat zborul și va fi nevoie de o mână foarte fermă și de un joc «buldozer» pentru a o împiedica să scrie o pagină foarte frumoasă în tenisul românesc”, menționează jurnalul francez.

Le Parisien scrie că HALEP este „jucătoarea în formă” și își confirmă ascensiunea cu această semifinală de la Roland Garros.

Agenția France Presse a notat, miercuri, după ce jucătoarea Simona HALEP a învins-o pe Svetlana Kuznețova la Roland Garros, că românca și-a confirmat ascensiunea printr-o semifinală și este singura care nu a pierdut niciun set la actuala ediție a competiției din Franța.

Simona HALEP, numărul 4 mondial, și-a confirmat ascensiunea calificându-se pentru prima dată în semifinalele unui turneu major, la Roland Garros. Cu acest succes, jucătoarea din Constanța confirmă excelentul său start de sezon, încununat deja cu un titlu la Doha, în februarie, dar și cu o finală la Madrid, în mai, și cu un sfert de finală la Australian Open, în ianuarie. La Roland Garros, HALEP, care a câștigat turneul francez la juniori, în 2008, este singura care nu a pierdut niciun set până acum”, scrie AFP.

Sursa citată menționează că în urmă cu un an Simona HALEP se afla pe locul 57 în clasamentul WTA și că în 13 luni ea a reușit performanța de a câștiga șapte titluri. „Doar Serena Williams, numărul unu mondial, a avut mai multe succese. (…) HALEP visează acum să câștige trofeul de la Roland Garros, pentru a o egala pe Virginia Ruzici, singura româncă victorioasă la Porte d’Auteuil”, adaugă AFP.

În același timp, fostul mare tenismen suedez Mats Wilander, câștigător de trei ori al Roland Garros, a declarat că ”SIMONA HALEP este versiunea feminină a lui Novak Djokovici, se mișcă pe teren ca o campioană”.

SIMONA HALEP, prima semifinalistă româncă la Roland Garros după 17 ani. Jucătoarea de tenis Simona HALEP, 23 de ani, a devenit, miercuri, la Roland Garros, prima sportivă din România care se califică în semifinelele unui turneu de Grand Slam după performanța similară reușită de Irina Spîrlea în 1997, la US Open.

Doar trei românce s-au calificat în semifinalele unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câștigat turneul de la Roland Garros, și în 1980, când a pierdut finala aceleiași competiții, în fața americancei Chris Evert, Florența Mihai, finalistă în 1977 tot la Roland Garros, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia), și Irina Spîrlea, învinsă în 1997, în penultimul act al US Open de Venus Williams.

La masculin, Ilie Năstase este singurul român care a atins această fază, de mai multe ori, ultima dată în 1976, la US Open și la Wimbledon, la competiția londoneză jucând finala, pierdută în fața suedezului Bjorn Borg.

Simona HALEP, locul 4 WTA și a patra favorită, a înregistrat, miercuri, cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam, calificându-se în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe sportiva rusă Svetlana Kuznețova, numărul 28 WTA și cap de serie 27.

Calificarea în semifinale este recompensată cu 780 de puncte WTA și 412.500 de euro.

Pentru un loc în finală, HALEP va juca împotriva sportivei germane Andrea Petkovici, locul 27 WTA și cap de serie numărul 28, care s-a calificat, miercuri, în semifinale, după ce a învins-o, tot cu scorul de 6-2, 6-2, pe italianca Sara Errani, a zecea favorită a competiției și locul 11 WTA.

HALEP și Petkovici s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, scorul fiind de 2-1 în favoarea româncei, care a câștigat ambele partide disputate în 2013, una dintre ele în finala turneului de la Nurnberg (scor 6-3, 6-3). Victoria sportivei din Germania datează din 2009.

Dacă se va califica în finală, HALEP va ocupa începând de luni locul 3 WTA, cea mai înaltă poziție a unei jucătoare de tenis din România.

Sportiva din Constanța s-a impus în șapte finale WTA în carieră, la Nürnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia și Doha.

În cealaltă semifinală se vor întâlni rusoaica Maria Șarapova, cap de serie numărul 7, și canadianca Eugenie Bouchard, a 18-a favorită a competiției.

SIMONA HALEP spune că a fost ”o zi perfectă”. Jucătoarea Simona HALEP, care s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Roland Garros, învingând-o în sferturi pe sportiva rusă Svetlana Kuznețova, a declarat că pentru ea ziua a fost perfectă, informează site-ul oficial al competiției.

„Am avut un joc foarte rapid, foarte agresiv. A fost o zi perfectă pentru mine. Mă simt bine. Simt jocul și să simt pregătită pentru următorul meci”, a spus HALEP.

Simona HALEP a mai declarat, conform wtatennis.com, că este foarte bucuroasă după această calificare în semifinale. „M-am simțit foarte bine pe teren. Am jucat foarte bine și am respectat planul de joc. A fost un meci bun și sunt foarte bucuroasă că acum voi juca în semifinale, la Paris”, a menționat românca.

SIMONA HALEP – a fost Svetlana Kuznetsova, urmează Andrea Petkovici. Jucătoarea Simona HALEP, locul 4 WTA și a patra favorită, a înregistrat, miercuri, cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam, calificându-se în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe sportiva rusă Svetlana Kuznețova, numărul 28 WTA și cap de serie 27.
HALEP a început meciul cu un break, apoi și-a fructificat serviciul și a dus scorul la 2-0. Kuznețova a revenit și a egalat, 2-2, însă românca a câștigat patru ghemuri la rând și a încheiat setul cu 6-2 în 33 de minute.

După primul set, Kuznețova a cerut time out medical, pentru o accidentare la coapsa stângă.

Al doilea set a început foarte echilibrat, tot cu rusoiaca la serviciu. HALEP a ratat o minge de break, apoi Kuznețova a reușit să câștige ghemul. HALEP a întâmpinat și ea dificultăți în a-și fructifica avantajul serviciului, dar a reușit să egaleze, 1-1. Jucătoarea română a obținut un break în ghemul 3, încă unul la 3-1, dar imediat și-a pierdut serviciul, scorul devenind 4-2. Ea a mai câștigat două ghemuri la rând și a pus capăt meciului după încă un 6-2 în setul secund și o oră și 19 minute de joc.

Calificarea în semifinale este recompensată cu 780 de puncte WTA și 412.500 de euro.

Pentru un loc în finală, HALEP va juca împotriva sportivei germane Andrea Petkovici, locul 27 WTA și cap de serie numărul 28, care s-a calificat, miercuri, în semifinale, după ce a învins-o, tot cu scorul de 6-2, 6-2, pe italianca Sara Errani, a zecea favorită a competiției și locul 11 WTA.

HALEP și Petkovici s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, scorul fiind de 2-1 în favoarea româncei, care a câștigat ambele partide disputate în 2013, una dintre ele în finala turneului de la Nurnberg (scor 6-3, 6-3). Victoria sportivei din Germania datează din 2009.

Dacă se va califica în finală, HALEP va ocupa începând de luni locul 3 WTA, cea mai înaltă poziție a unei jucătoare de tenis din România.

În cealaltă semifinală se vor întâlni rusoaica Maria Șarapova, cap de serie numărul 7, și canadianca Eugenie Bouchard, a 18-a favorită a competiției.

Jucătoarea Simona HALEP, locul 4 WTA și a patra favorită, va juca, joi, pe Arena Philippe Chatrier, în compania germancei Andrea Petkovici, cap de serie numărul 28, în semifinalele turneului de la Roland Garros, după întâlnirea Maria Șarapova – Eugenie Bouchard, programată să înceapă la ora 16.00.