SIMONA HALEP LA AUSTRALIAN OPEN 2015. Halep a învins-o pe Jarmila Gajdosova, scor 6-2, 6-2

Publicat: 21 01. 2015, 15:49

SIMONA HALEP LA AUSTRALIAN OPEN 2015. SIMONA HALEP a învins-o astăzi pe Jarmila Gajdosova, în turul II al Australian Open, cu scorul de 6-2, 6-2, și s-a calificat în turul III.

6-2 Servește Halep pentru meci. Românca își mai adaugă un ace la joc și continuă să joace agresiv. Game, set și meci Simona Halep, 6-2, 6-2.

5-2 Ace Jarmila Gajdosova. O nouă greșeală a lui Halep îi oferă australiencei două șanse de game. Extraordinar schimb de mingi, câștiga de Jarmila Gajdosova. Halep închide game-ul într-un mod spectaculos.

4-2 pentru Halep. Românca mărește ritmul jocului, iar Jarmila Gajdosova nu face față.

3-2. Vine și primul ace reușit de Jarmila Gajdosova, contestat de Halep. Românca a luat decizia bună. Pe serviciul său, Jarmila Gajdosova obține al doilea game în acest set.

3-1. Ace Halep, iar acesta este doar începutul unui game câștigat rapid de Halep, care se distanțează de Gajdosova.

2-1. Servește Jarmila Gajdosova. Ia un avans de două puncte, dar le pierde rapid. Halep este la un pas de break, iar un out al lui Gajdosova confirmă situația.

1-1 Halep deschide game-ul cu o dublă greșeală. Jarmila Gajdosova are un ușor avantaj la puncte, dar nu reușește să-l majoreze, iar Simona readuce egalitatea. Australianca face mai multe greșeli neforțate și îi oferă Simonei Halep primul său game din acest set.

0-1. Jarmila Gajdosova câștigă rapid primul game din setul II, după câteva lovituri fenomenale.

Setul II

6-2 Simona Halep – Jarmila Gajdosova. Australianca are probleme cu returnarea mingilor servite de Halep. Lung de linie perfect reușit de Jarmila Gajdosova, dar Simona Halep câștigă game-ul și își adjudecă și primul set al meciului.

5-2 Jarmila Gajdosova lovește tare și încearcă să câștige rapid punctele. Sportiva din Australia s-a împiedicat și a căzut. Imaginile difuzate de televiziune arată că are ambele glezne bandajate. Reutește să câștige game-ul cu mare efort.

5-1 Servește Halep. Reușește al doilea ace. Jarmila Gajdosova se luptă pentru fiecare minge. Simona Halep închide game-ul cu un ace și este la un pas de câștigarea primului set.

4-1 Simona Halep a început bine game-ul, dar după două puncte câștigate, i-ar dat ocazia lui Jarmila Gajdosova s-o ajungă și chiar să treacă în avantaj. Schimb lung de mingi, pierdut de Gajdosova. Se joacă la avantaje. Halep reușește break-ul.

3-1 Retur spectaculos al Jarmilei Gajdosova la primul serviciu al Simonei Halep. Urmează un nou lung de linie câștigător pentru australiancă. Halep readuce egalitatea în game. Jarmila Gajdosova trece în avantaj pe o greșeală a Simonei, dar românca câștigă punctul decisiv. Jarmila Gajdosova câștigă greu punctele la avantaje, dar le pierde rapid. Game Simona.

2-1 Jarmila Gajdosova pornește în forță și duce scorul la 40-0, apoi câștigă primul său game. Halep a făcut mai multe greșeli.

2-0 Servește Halep. Vine și primul ace al româncei. Jarmila Gajdosova începe game-ul bine, dar cedează rapid punctele, făcând față cu greu serviciului Simonei.

1-0 Simona Halep – Jarmila Gajdosova. Simona își adjudecă rapid primul game, după ce adversara ei a reușit să obțină un singur punct pe serviciul propriu.

Setul I

Meciul a început

Jucătoarea australiană de tenis Jarmila Gajdosova, locul 62 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Alexandra Dulgheru, locul 87 WTA, într-o oră și 28 de minute, calificându-se în turul doi al Australian Open, fază în care va întâlni o altă româncă, pe Simona Halep, locul 3 WTA.

Halep, 23 de ani, și Gajdosova, 27 de ani, fostă numărul 25 mondial în 2011, nu s-au mai întâlnit până în prezent. Născută la Bratislava, Gajdosova s-a calificat în premieră în turul doi al Australian Open.

La rândul ei, Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-2, pe sportiva italiană Karin Knapp, locul 50 WTA, în manșa întâi a primului Grand Slam al anului.

Prin succesul de luni, Halep și-a asigurat 70 de puncte WTA și un premiu în valoare de 60.000 de dolari australieni (42.700 de euro).

SIMONA HALEP LA AUSTRALIAN OPEN 2015.

Turneul de la Australian Open, primul Grand Slam al anului, este unul cu o însemnătate specială pentru Simona Halep, românca având șansa matematică de a ajunge locul 1 WTA după turneul de la Antipozi, scrie WTAtennis.com.

Deși pare puțin probabil, Simona Halep poate ajunge numărul 1 WTA după Australian Open, însă este nevoie să se îndeplinească două condiții: românca să câștige turneul, iar Serena Williams, locul 1 WTA, să nu ajungă nici măcar în sferturile de finală. Maria Șarapova, locul 2 WTA, este pe aceeași jumătate de tablou cu Simona Halep, iar cele două s-ar putea întâlni în semifinale.