Prima pagină » Mini » Simona Halep la BRD Bucharest Open. Prima declarație după victoria în fața Alexandrei Krunici

Simona Halep la BRD Bucharest Open. Prima declarație după victoria în fața Alexandrei Krunici

Simona Halep la BRD Bucharest Open. Prima declarație după victoria în fața Alexandrei Krunici
Simona Halep la BRD Bucharest Open

Simona Halep la BRD Bucharest Open. „Oboseala cred că a apărut un pic la mine în setul doi. Brațul mi-a obosit, picioarele îmi obosiseră, dar am reușit să returnez foarte bine și să iau ghemul pe serviciul ei. A fost un pic de cădere, dar în ultimul ghem am reușit să îmi iau serviciul. A fost un meci greu. Adversara a jucat bine, este o luptătoare, joacă până la ultima minge. Știam că va fi un meci greu. A fost destul de dificil în finalul meciului și am reușit să stau liniștită și să termin cu bine”, a spus Halep.

Simona Halep a afirmat că umiditatea din atmosferă i-a creat multe probleme în timpul meciului cu Alexandra Krunici. „Mă simt foarte bine că am putut să câștig și astăzi. Vremea a fost foarte dificilă, a fost foarte mare umiditate, am transpirat foarte mult. Nu a fost ușor să joc, dar mă bucur că pot juca mâine din nou acasă. Totul a fost OK. Organizarea a fost chiar foarte bună, m-am simțit foarte bine și nu a trebuit să aștept foarte mult, chiar dacă a plouat. A fost deosebit că au stat atât de mulți oameni la meciul meu, chiar dacă a plouat”, a completat Halep.

Pentru ultimele două luni ale sezonului de vară, Simona Halep a precizat că are trei ținute de la sponsorul său tehnic, adidas, două de culoare roz și unul de culoare neagră. „Am vreo trei ținute de la adidas. O să joc cu ele și în America. Joc cu ce îmi place, mă decid pe moment. Astăzi am decis să joc în negru, dar mâine cred că voi schimba din nou. E tot roz ca cea de ieri, doar că e fustă cu maieu. Asta este colecția făcută pentru toate sportivele”, a adăugat Halep.

Întrebată dacă va avea emoții având în vedere că la meciul din sferturile de finală va asista și fosta gimnastă Nadia Comăneci, Halep a răspuns: „A fost și la Wimbledon în al doilea tur. M-am bucurat să fie alături de mine și mă bucur că o să vină mâine. Sper să nu am emoții. Sper să nu vină domnul Țiriac, că atunci am emoții. Am glumit”.

Simona Halep a precizat că după finalul carierei ar putea să-și deschidă o academie de tenis. „Mintea mea este axată doar pe tenis, pentru că mai am mulți ani de practicat acest sport. E posibil să fac o academie, dar nu m-am gândit niciodată până acum și nici nu o voi face în anii următori Poate după ce termin cu sportul, o să mă gândesc să fac o academie să ajut copiii”, a conchis Halep.

Principala favorită a BRD Bucharest Open, Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale competiției dotată cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.

În turul doi, Halep a trecut cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră și 11 minute, de jucătoarea sârbă Alexandra Krunici, locul 155 WTA.

Pentru un loc în semifinale, Halep va juca, vineri, împotriva jucătoarei spaniole Lara Arruabarrena, care a trecut cu scorul de 7-5, 3-6, 7-6 (8/6) de sportiva turcă Cagla Buyukakcay.

Pentru calificarea în sferturi, Halep și-a asigurat 60 de puncte WTA și un cec în valoare de 5.900 de dolari.