Prima pagină » Mini » Simona Halep la Fed Cup: „Mi-a fost rău înainte de meciul cu Muguruza”

Simona Halep la Fed Cup: „Mi-a fost rău înainte de meciul cu Muguruza”

Simona Halep la Fed Cup:
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, duminică, după ce a fost învinsă de Garbine Muguruza în a treia confruntare a întâlnirii de Fed Cup România - Spania, că a avut emoții foarte mari și înainte de meci i-a fost rău, informează dolce-sport.ro.

„Au fost emoții foarte mari, din păcate nu mă pot detașa, când joc pentru echipă sunt foarte emoționată și simt o presiune foarte mare, dar nu vreau să dau vina pe asta. Stilul meu este să mă manifest, să scap de emoții. Mi-a fost rău înainte de meci, probabil de la tensiune, mă durea capul. În primul set mi-a fost greu să revin, mi-am revenit un pic, apoi ea urma la serviciu și a servit destul de bine. A avut cam 80 la sută primul serviciu și era foarte greu să returnez eu, să fiu agresivă. Nu mi-a dat voie să fiu agresivă. Am încercat să lovesc prea tare și nu mi-a mers prea bine”, a spus Simona Halep.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 6-3, de Garbine Muguruza, numărul 24 mondial, în al treilea meci al întâlnirii de Fed Cup contând pentru primul tur al Grupei Mondiale II, astfel că scorul general al confruntării România – Spania de la Galați a devenit 1-2.

Muguruza s-a impus în fața lui Halep într-o oră și 31 de minute.

Autor