Prima pagină » Mini » Simona Halep – Serena Williams, în semifinale la Indian Wells. „Abia aștept să joc împotriva numărului 1 mondial”

Simona Halep – Serena Williams, în semifinale la Indian Wells. „Abia aștept să joc împotriva numărului 1 mondial”

Simona Halep - Serena Williams. Halep, a treia favorită, a învins-o, miercuri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro.

Simona Halep – Serena Williams. Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și a treia favorită, a învins-o, miercuri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA și cap de serie numărul 12, și s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Halep s-a impus după un meci care a durat o oră și 54 de minute, egalându-și, astfel, performanța înregistrată la ediția de anul trecut a competiției californiene. Printre spectatorii care s-au aflat în tribunele terenului central s-a numărat și fostul tenismen Ion Țiriac.

Miercuri, pe arena principală a Indian Wells Tennis Garden, s-au întâlnit două jucătoare cu mare mobilitate, care acoperă bine terenul, cărora le place să alerge. Ele s-au „plimbat” una pe alta pe toată lungimea liniei de fund și au oferit un arsenal complet de lovituri spectaculoase. Navarro, care a avut glezna dreaptă bandajată în urma unei accidentări, a început mai bine și a condus cu 4-0, după break-uri obținute în ghemurile al doilea și al patrulea. În acest timp, Halep a evoluat ezitant, cu multe greșeli, aducând aminte de meciurile din turul al doilea și al treilea din cadrul acestei competiții. Apoi românca și-a mai reglat tirul și a revenit în joc, egalând la 4 și la 5. Navarro a avut însă ultimul cuvânt în acest set, pe care l-a câștigat cu 7-5, după 50 de minute.

Cu 26 de erori neforțate, față de 18 în dreptul adversarei, 3-0 la duble greșeli, 11-12 la lovituri câștigătoare, sportiva din Constanța nu putea spera la mai mult. Procentajul de reușită a primului serviciu a fost decent în cazul ambelor jucătoare, 69 la sută.

Navarro a început bine și setul secund, conducând cu 1-0. Halep s-a „adunat” repede și a pus săpânire pe joc, mai ales cu lovitura de rever care a făcut ravagii în defensiva jucătoarei spaniole. A urmat o serie impresionantă de opt ghemuri câștigate la rând de româncă, iar scorul s-a întors clar în favoarea ei. Ea a câștigat setul al doilea cu 6-1, după ceva mai mult de o jumătate de oră. Evoluția de excepție din acest set a fost reflectată și de statistici, care au înregistrat numărul foarte mic de greșeli neforțate, patru pentru Halep, față de 11 adversara ei. Serviciul sportivei române s-a îmbunătățit, ajngând la 78 la sută (64 Navarro), la fel loviturile câștigătoare, 7-3.

Simona Halep nu a slăbit ritmul nici în setul decisiv, cu o excepție, când și-a pierdut serviciul la scorul de 2-0. De la 2-1, Carla Suarez Navarro nu a mai ținut pasul și a pierdut alte patru ghemuri la rând, setul cu 1-6 și meciul.

Jucătoarea română a evoluat foarte bine în fața unei adversare incomode, însă care a părut miercuri ca nefiind sută la sută din punct de vedere fizic. Această situație nu scade din meritele Simonei Halep, care le-a oferit spectatorilor câteva momente memorabile. Ea a condus la toate capitolele, 73 la sută la 63 la sută primul serviciu, 28-19 lovituri câștigătoare și a „pierdut” doar la capitolul greșeli neforțate, 39-43. Până acum, jocul pe care Halep l-a etalat la Indian Wells a crescut de la meci la meci.

Simona Halep poate juca în semifinale cu Serena Williams, dacă americanca de pe locul 1 mondial o învinge pe Timea Bacsinszky (Elveția), locul 26 WTA și cap de serie numărul 27, într-o partidă care va avea loc joi, de la ora 04.00, tot pe arena centrală.

Calificarea în penultimul act al turneului este recompensatăcu un premiu de 220.230 de dolari și cu 390 de puncte WTA. Întâlnirile din semifinale sunt programate vineri.

Simona Halep – Serena Williams. „Abia aștept să joc împotriva numărului 1 mondial”

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, după ce a obținut calificarea în semifinalele turneului de la Indian Wells, că abia așteaptă să evolueze împotriva americancei Serena Williams, sperând că ocupanta locului 1 WTA va ajunge și ea în această fază.

„Sunt fericită că am putut câștiga astăzi, știam cât de bună este. Știam că va trebui să lupt pentru fiecare punct pentru a câștiga meciul. Navarro deschide unghiurile foarte bine, este destul de greu să joci împotriva ei și atunci am decis să fiu mai agresivă, să iau mingea mai repede și să termin punctele. Am fost nervoasă în primul set, am încercat apoi să mă relaxez și să joc tenisul meu cel mai bun. Abia aștept să joc împotriva numărului 1 mondial, poate…”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.