SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 2013. Avem cea mai lungă noapte din an

Publicat: 21 12. 2013, 12:06
Când are loc solstițiul de iarnă în 2024 și ce semnifică

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 2013 are loc sâmbătă, 21 decembrie și marchează PRIMA ZI DE IARNĂ astronomică. Avem cea mai lungă noapte, de 16 ore și 10 minute și cea mai scurtă zi, de 8 ore și 50 de minute. De mâine, ziua va crește continuu.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 2013 – „sfârșitul lumii

În teoriile apocaliptice, SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 2013 coincidea cu sfârșitul lumii – unul dintre multele sfârșituri ale lumii prezise începând cu trecerea în noul mileniu. În realitate, solstițiul de iarnă are o semnificație mult mai precisă. Astfel, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui. După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximatie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 2013 – ziua crește începând de azi

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a României, de 45° – la numai 21° față de orizont. Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 2013. Motorul de căutare online Google și-a modificat, sâmbătă, logoul pentru a sărbători solstițiul de iarnă, eveniment ce marchează începutul iernii astronomice. Google își modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalități.