Stațiunea Băile Olănești a fost grav afectată de inundații. Turiștii veniți la tratament și localnicii au trăit clipe de groază în momentul în care apa s-a revărsat și a distrus mai multe case și pensiune din zonă, informează corespondentul RTV.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi torențiale în perioada 31 iulie, ora 3 – 1 august, ora 03. Va ploua torențial și se vor cumula local cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat peste 70 l/mp, în cursul nopții de miercuri spre joi (30/31 iulie) în județul Caraș-Severin, iar pe parcursul zilei de joi, 31 iulie și în județele Mehedinți și Dolj.
În intervalul 31 iulie, ora 3 – 1 august, ora 10, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-vestul țării, precum și în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 50 l/mp.
Din cauza codului roșu mai multe drumuri în Vâlcea sunt închise. Potrivit Infotrafic, în urma precipitațiilor abundente, circulația rutieră este întreruptă pe următoarele drumuri naționale: în județul Vâlcea – DN65C, în zona Măldărești; pe DN7A Brezoi – Voineasa, circulația a fost permisă pentru scurt timp, pe un fir, în zona Malaia, însă drumul rămâne închis ; în orașul Călimănești încă se curăță partea carosabilă, iar traficul rutier se desfășoară pe centura ocolitoare (DN7CC).