STEAUA – AALBORG 6-0. Noapte de vis pentru Steaua la debut în grupele Europa League
Golurile partidei au fost marcate de Sânmărtean, în minutul 51, Raul Rusescu, în minutele 59 și 73, și Keșeru, în minutele 61, 65 și 72.
1-0: Sânmărtean a centrat de pe partea stângă în fața porții, Varela aflat pe traiectorie a încercat să devieze, însă nu a reușit, iar mingea a intrat la colțul lung în poarta lui Larsen.
2-0: În minutul 57, Chipciu a șutat de la aproximativ 20 de metri, Larsen a respins în față, Keșeru a urmărit mingea, a recuperat-o, a trecut de Larsen, care l-a agățat pe atacantul stelist, iar arbitrul Bezborodov a dictat penalti. Rusescu a transformat cu un șut în dreapta noului intrat Christensen, care a plonjat în partea opusă. Acesta a fost primul gol al atacantului, după revenirea sub formă de împrumut de la FC Sevilla.
3-0: Chipciu i-a pasat lui Keșeru în partea stângă, iar atacantul a reluat cu un șut de la 10 metri, lateral stânga, la colțul scurt.
4-0: Chipciu a scăpat pe partea stângă, a intrat în careu, i-a pasat lui Keșeru, care după ce a driblat un fundaș, l-a culcat din fentă pe Christensen și a însris la colțul lung .
5-0: Keșeru a primit o pasă de la Chipciu la marginea careului, în poziție centrală și după o preluare scurtă a șutat în dreapta lui Christensen de la aproximativ 14 metri.
6-0: Paul Papp, care a debutat pentru Steaua în cupele europene în această partidă, a recuperat o minge care a ajuns la Keșeru, acesta i-a pasat lui Rusescu, atacantul șutând de la 13 metri lateral dreapta, la colțul lung.
Steaua București: Arlauskis – Râpă (Rusescu ’49), Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Breeveld (Papp ’67)- Ad. Popa, Sânmărtean, Chipciu – Keșeru (Iancu ’74). Antrenor: Constantin Gâlcă.
AaB Aalborg: Larsen – Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter (Frederiksen ’16) – Wichmann, Wurtz, Risgaard, Thomsen – Jacobsen (Helenius ’63), Enevoldsen (Christensen ’59). Antrenor: Kent Nielsen.
Cartonaș roșu: Larsen ’57
Min 90+2. Final de meci la București, unul de coșmar pentru campioana Danemarcei
Min 89. După multe minute danezii au ajuns în careul Stelei dar șutul lui
Min 73. În mai puțin de un minut scorul a ajuns la 6-0 după ce Rusescu a înscris din nou în acest meci
Min 72. Gol foarte frumos reușit de Keșeru care reușșete un hattrick
Min 65. Aalborg a căzut definitiv și este 4-0 după o lecție de contraatac purtată de Chipciu și Keșeru, încheiată cu un gol din 6 metri reușit de cel din urmă
Min 61. Keșeru duce scorul la 3-0 după o fază simplă încheiată cu un șut violent din careul de 16 metri
Min 60. Rusescu execută perfect și este 2-0 pentru Steaua
Min 57. Penalty pentru Steaua și cartonaș roșu pentru portarul Larsen, care l-a faultat din postura de ultim apărător pe Keșeru
Min 53. Mare șansă pentru Steaua după ce șutul lui Enevoldsen este deviat din drumul spre gol de Szukala și trimis în bară, apoi în corner
Min 51. Sânmărtean deschide scorul în minutul 51 după ce a trimis o centrare spre Varela dar acesta nu a apucat să lovească mingea care l-a păcălit pe portar și a intrat în poartă
Min 49. Arlauskis face, clar, cel mai bun meci al său de când a venit la Steaua după ce mai apără un nou șut trimis de Jacobsen ajuns, din nou, față în față cu portarul campioanei României
Min 46. A început repriza secundă
Min 45+1. Pauză pe Arena Națională
Min 39. Un nou corner pentru Steaua, dar fazele fixe nu sunt deloc periculoase
Min 38. Lovitură liberă pentru Steaua, de la 25 de metri, bptută de Keșeru, dar mingea trece pe lângă
Min 36. Corner pentru Steaua după minute bune de acalmie
Min 26. O fază care curge bine pentru Steaua dar șutul lui Latovlevici din marginea careului este mult peste poartă
Min 23. Asalt la poarta Stelei care mai scapă încă o dată, cu mare șansă, fără gol
Min 18. Keșeru este cel mai în formă stelist dar mai greșește o dată ținta
Min 16. Antrenorul Nielsen este disperat după ce Aalborg ratează o altă ocazie imensă
Min 15. Mare ocazie și pentru Steaua dar Keșeru nu trimite bine pe poartă centrarea trimisă din partea stângă de Sânmătean
Min 12. Ocazie imensă ratată de danezi, după ce Arlaiuskis a deviat în ultima secundă șutul lui Thomsen, ajuns singur cu portarul stelist după un contraatac rapid
Min 12. Primul corner al meciului, în contul Stelei
Min 8. Șut pe poartă al lui Latovlevici, dar scorul rămâne neschimbat
Min 4. O nouă acțiune interesantă dar șutul lui , este mult pe lângă poarta Stelei
Min 2. O primă acțiune interesantă a danezilor terminată cu un șut, prins fără emoții de Arlauskis
Min 1. A început primul meci din faza grupelor pentru Steaua în Europa League
Din aceeași grupă cu STEAUA și AALBORG mai fac parte Dinamo Kiev și Rio Ave, care se vor întâlni tot joi, în Portugalia.
La pariuri, STEAUA – AALBORG este văzut drept un duel disproporționat. STEAUA este favorită certă, având cota 1,53 la victorie la Bwin. AALBORG are cota 5,75, iar egalul e cotat la 4,10.
STEAUA a ajuns în grupele Europa League după ce a fost eliminată în play-off-ul Ligii Campionilor de Ludogorets Razgrad din Bulgaria, iar AALBORG a ajuns în grupele Europa League după ce a fost eliminată în play-off-ul Ligii Campionilor de Apoel Nicosia din Cipru.