Steaua câștigă Cupa Ligii, după 3-0 cu Pandurii. Primul trofeu pentru antrenorul Costel Gâlcă
Golurile au fost marcate de Iancu ‘3 (penalti), Chipciu ’54 și Țucudean’67.
1-0: centralul Adrian Comănescu a acordat un penalti pentru Steaua după un fault din spate al lui Ungurușan asupra lui Breeveld, lovitura de la 11 metri fiind transformată de Iancu.
2-0: Chipciu a înscris cu un șut de la circa 12 metri, după o pasă de la Adrian Popa.
3-0: Vasiljevici a trimis greșit în propriul careu până la Chipciu, care îi pasesează lui Țucudean, iar acesta a înscris din 5-6 metri.
Steaua: Niță – Papp, Tamaș, Luchin, Latovlevici – Breeveld, Neagu – Chipciu, Iancu (Rusescu ’62), Enceanu (Ad. Popa ’46) – Țucudean (Vâlceanu ’74). Antrenor: Constantin Gâlcă.
Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Ungurușan, Cordoș (Șandru ’20), Vasiljevici, Momcilovici – Mrzljak (Eric ’78), Anton – Răduț, Nistor, Nicoară (Buleică ’68) – Matulevicius. Antrenor: Edward Iordănescu.
Cartonașe galbene: Neagu ’34, Breeveld ’56 / Mrzljak ’14, Matulevicius ’50.
Meciul a fost arbitrat de Adrian Comănescu, ajutat la cele două linii de asistenții Adrian Ghinguleac și Mircea Grigoriu. Asistenți adiționali au fost Marcel Bîrsan și Andrei Chivulete, iar rezervă Alexandru Cerei.
Observatori au fost Cornel Sorescu și Mircea Călin.
Înaintea partidei a fost intonat imnul național, „Deșteaptă-te, române”, de către tenorul Iordache Basalic.
Finala Cupei Ligii a început cu o întârziere de câteva minute, din cauza unor probleme la plasa unei porți.
În ultimele zece minute ale partidei, Pandurii a evoluat cu un jucător mai puțin, după ce Eric, abia intrat în teren, s-a accidentat și nu a mai putut evolua, antrenorul Edi Iordănescu făcând deja toate cele trei schimbări.
La partidă au asistat 15.560 de spectatori.