STEAUA – LEGIA. „Invazie” de fani polonezi pe Arena Națională. Câți suporteri ai Legiei sunt așteptați la București
Formația poloneză LEGIA VARȘOVIA va fi susținută la partida cu STEAUA, din turul play-off-ului Champions League, de aproximativ 2.000 de suporteri, o parte dintre ei participând în mod frecvent la acte de huliganism, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
„Organizatorul meciului a pus la dispoziția suporterilor polonezi un număr de 2.000 de vouchere, care vor fi preschimbate la stadion. Deci, ne așteptăm ca la această partidă să asiste aproximativ 2.000 de fani polonezi, care vor face deplasarea la București cu microbuze, autoturisme personale și cu un avion”, a spus Enache.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a precizat faptul că vor fi luate măsuri speciale pentru a preîntâmpina eventuale incidente, o parte dintre suporterii echipei poloneze fiind cunoscută pentru acte de huliganism. „Marți, vor sosi la București cinci polițiști de la Poliția Metropolitană poloneză, care ne vor ajuta pe toată durata șederii suporterilor polonezi la București. Am fost informați că o parte dintre acești fani sunt protagoniștii unor frecvente acte de dezordine, fapte de huliganism și că obișnuiesc să organizeze lupte de stradă cu suporterii adverși. De aceea se impune o serie de măsuri pentru prevenirea oricărui tip de incident, se va efectua un filtru la intrarea în Capitală, pe Autostrada A1, suporterii vor fi controlați, verificați iar pe durata șederii la București vor patrula jandarmi în zona Centrului Istoric al Capitalei. Având în vedere că e un meci cu grad ridicat de risc, suporterii polonezi vor fi supravegheați permanent”, a mai afirmat Georgian Enache.
Ultima prezență a fanilor echipei LEGIA la București a fost în octombrie 2011, la meciul cu Rapid din Europa League, disputat tot pe Arena Națională, când s-au produs incidente între suporterii polonezi și forțele de ordine.
La 20 octombrie 2011, fanii polonezi au părăsit peluza Nord a Arenei Naționale, cu aproximativ 15 minute înainte de debutul partidei RAPID – LEGIA și nu au revenit pe scaune nici după ce a început meciul, protestând astfel deoarece forțele de ordine nu au permis accesul tuturor suporterilor.
La pauză, după ce li s-au alăturat și ultimii fani controlați de agenții de pază, polonezii au intrat pe Arena Națională. La scurt timp, ei au început să arunce cu obiecte înspre sectoarele ocupate de suporterii rapidiști și au aprins o fumigenă.
Mai multe incidente în care au fost implicați fani polonezi au avut loc înaintea partidei dintre cele două echipe.
Astfel, trei suporteri ai echipei LEGIA au fost reținuți la intrarea pe Arena Națională, după ce asupra lor s-a descoperit canabis și marijuana. Suporterii aveau ascunse drogurile în lenjeria intimă și au fost descoperiți la controlul corporal efectuat înainte de intrarea pe stadion.
Un alt suporter polonez, minor, aflat sub influența drogurilor, a fost dus la o ambulanță, pentru a primi îngrijiri.
Un alt incident s-a petrecut tot la intrarea fanilor polonezi pe stadion. Forțele care asigură ordinea au dorit să verifice un banner aparținând polonezilor, moment în care s-a produs o încăierare, unul dintre suporteri lovind un agent de pază. Acesta din urmă a primit îngrijiri medicale. Suporterul respectiv a fost identificat și a fost reținut de jandarmi.
În cursul zilei în care a avut loc partida, zece polonezi și un român au ajuns la poliție, în urma unor incidente petrecute în Centrul Vechi din București și a unei acțiuni organizate pe autostrada A1.
Partida tur din cadrul play-off-ului Champions League, dintre STEAUA și LEGIA, se va disputa miercuri, de la 21.45, pe Arena Națională.