SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013. Peste 55.700 de absolvenți de clasa a XII-a participă luni, 26 august, la proba scrisă de LIMBA ROMÂNĂ din cadrul examenului de BACALAUREAT 2013, sesiunea toamnă. Gândul va publica SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013 în cel mai scurt timp, înainte să fie publicate online pe EDU.RO
UPDATE 10:50 Absolvenții de clasa a XII-a de la profilul real/tehnologic au primit spre rezolvare un text la prima vedere din nuvela „Budulea taichii” de Ioan Slavici. La primul subiect, elevilor li s-a cerut să dea câte un sinonom potrivit pentru sensul din text al cuvintelor „știam” și „uimirea”, să explice rolului cratimei în secvența „dar se-nțelege”, să alcătuiască un enunț în care să folosească o locuțiune sau expresie care să conțină substantivul „nume”. De asemenea, candidații trebuiau să menționeze tipul de perspectivă narativă din textul dat și apoi să precizeze două motive literare identice din același fragment.
În plus, elevii au avut de selectat două secvențe din text care fixează dimensiunea temporală, apoi să prezinte rolul verbelor la timpul imperfect, să ilustreze cu exemple două trăsături ale genului epic și să comenteze în 60-100 de cuvinte, respectiv 6 sau 10 rânduri, o secvență din text.
La al doilea subiect, cerința a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte, respectiv 15-30 de rânduri, despre importanța comunicării pentru succesul muncii în echipă.
Subiectul al treilea a vizat redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte, respectiv două – trei pagini în care trebuia prezentată relația dintre două personaje dintr-o comedie studiată.
Pentru fiecare subiect rezolvat corect candidații primesc câte 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu.
Candidații de la real, tehnologic și vocațional au avut de rezolvat varianta de subiecte cu numărul opt la proba scrisă la Limba și literatura română susținută luni.
Aici veți găsi în timp real toate informațiile despre BAC 2013 – calendar, subiecte și REZULTATE BACALAUREAT 2013.
Ca și la sesiunea din vară, la proba scrisă de LIMBA ROMÂNĂ, absolveții de clasa a XII-a trebuie să se aștepte la trei subiecte notate cu 30 de puncte fiecare, pe care trebuie să le rezolve în trei ore.
Examenul de luni începe la ora 9.00 și se va termina la ora 12.00. Elevii vor intra în săli în jurul orei 8.30, astfel încât să fie prezenți când sunt date desigilate subiectele.
SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013 – Gândul publică aici subiectele date pe 26 august 2013 la română scris la sesiunea de toamnă a BAC 2013, profilurile REAL, TEHNOLOGIC și VOCAȚIONAL
SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013. Ministerul Educației Naționale va publica, la ora 15.00, pe site-ul edu.ro, variantele de SUBIECTE și BAREM pentru proba LIMBA ROMÂNĂ din cadrul examenului de BACALAUREAT 2013, desfășurată luni, 26 august.
În fiecare zi de examen, publicarea acestor materiale se face de la ora 15.00, conform procedurilor interne ale MEN, stabilite anterior examenelor naționale, deoarece trebuie să existe timp suficient pentru ca lucrările susținute de absolvenții de clasa a XII-a să ajungă în centrele de evaluare.
În cazul în care există situații în care trebuie utilizate subiectele de rezervă, proba trebuie să înceapă înainte de publicarea variantelor pe pagina de web a MEN.
SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013. Ce s-a dat în iulie la română scris
În sesiunea din iulie, la profilulREAL, TEHNOLOGIC și VOCAȚIONAL, elevii au primit la subiectul 1 un text la prima vedere din „Scrinul negru” de George Călinescu.
Subiectul a verificat cunoștințele de vocabular, elevilor cerându-li-se, printre altele, să găsească sinonime la cuvintele „mormane” și „uzate” și să dea exemplu de o expresie care conține cuvântul „umăr”.
La subiectul 2, elevii au avut de redactat un text în care să argumenteze, în 300 de cuvinte, despre „alegerea unui model în viață”.
La subiectul 3, elevii de la profilul real au trebuit să prezinte tema și viziunea despre lume dintr-o poezie, la alegere, din lirica lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu (un eseu de 600-900 de cuvinte).
În iulie, absolvenții de la REAL, TEHNOLOGIC și VOCAȚIONALcare au susținut proba de ROMÂNĂ SCRIS nu erau deloc încântați de subiectele primite. Mulți dintre ei își doreau să le pice romanul la subiectul cu eseul, și nu poezia așa cum s-a întâmplat.
SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013. În iulie, 56,4% dintre absolvenți au promovat
După prima sesiune de examen, procentul de promovare, după corectarea contestațiilor, a fost de 56,4%, potrivit Ministerului Educației. Dintre aceștia 63,1% sunt absolvenții promoției 2012 – 2013, iar 31,7% sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare.
Datele de la Ministerul Educației arată că la nivel național, 99.056 (56,4%) dintre absolvenții clasei a XII-a au promovat examenul.
Dintre aceștia, 63,1%, respectiv 87.197 de candidați din promoția 2012 – 2013, au promovat Bacalaureatul, iar din promoțiile anterioare, 31,7% (11.859) au trecut probele.
Pentru filiera teoretică, procentul de promovare este de 83,62%, pentru filiera vocațională – 72,96%, iar pentru filiera tehnologică – 37,32%.
Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:
26 august 2013 – Limba și literatura romană – proba scrisă
27 august 2013 – Limba și literatura maternă – proba scrisă
28 august 2013 – Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
30 august 2013 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
2 septembrie 2013 – Afișarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 și depunerea contestațiilor
5 septembrie 2013 – EDU.RO REZULTATE BAC 2013 – rezultate finale, după soluționarea contestațiilor din cea de-a doua sesiune
Gândulpublica în timp real toate informațiile despre SUBIECTE ROMÂNĂ BAC 2013 sesiunea toamnă, BAREM și REZULTATE BAC 2013 sesiunea toamnă.