Prima pagină » Mini » Un bebeluș căzut de la etaj, salvat în ultima clipă de un vecin

Un bebeluș căzut de la etaj, salvat în ultima clipă de un vecin

Un bebeluș căzut de la etaj, salvat în ultima clipă de un vecin
Un bebeluș de un an cade de la etajul doi și este salvat de doi bărbați

Operațiune de salvare inedită în provincia Guangdong, din China. Un bebeluș care a ajuns pe marginea unei ferestre a apartamentului în care locuia în timpul unei furtuni, s-a dezechilibrat și a căzut în gol, notează Huffigton Post.

Doi bărbați, care s-au prezentat cu numele Li și Hu, au avut prezență de spirit și l-au prins pe copilul în vârstă de un an. Și alți locatari ai blocului, care se aflau la fața locului, s-au grăbit să îi facă copilului căderea mai ușoară, aducând cartoane.

„Nu am stat mult pe gânduri. Mi-a fost prea frică să nu îl prind. Unii oameni au pus pe jos cartoane pentru a evita ca cel mic să se rănească prea rău, în cazul în care nu reușeam să îl prind”, a declarat Li pentru postul de televiziune CCTV, din China.

Operațiunea de salvare inedită a fost filmată de una din camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se poate vedea cum cel mic este prins de un bărbat. Copilul a supraviețuit căderii de la 10 metri fără nicio zgârietură. Acesta a fost redat mamei sale.