Prima pagină » Mini » Un boxer nervos și-a ucis iubita cu doze de bere

Un boxer nervos și-a ucis iubita cu doze de bere

Pugilistul Ray Gralton și-a ucis iubita, mamă a doi copii, după un scandal conjugal. Potrivit anchetatorilor, acesta a lovit-o în cap cu doze de bere, provocându-i grave leziuni.

Ray Gralton a ucis-o pe Sara Staunton, iubita sa în vârstă de 28 de ani și totodată mamă a doi copii, în casa acesteia, după o noapte în care a consumat o cantitate însemnată de alcool, scrie mirror.co.uk.

Bărbatul în vârstă de 23 de ani și-a recunoscut fapta în fața judecătorilor din Dublin. Gralton, din Mount Prospect, Co Roscommon, a declarat că uciderea lui Sara „îl va bântui pentru tot restul vieții”.

Polițiștii au precizat că acuzatul, care a fost condamnat de 12 ori în trecut pentru tulburarea liniștii publice, avea o relație tensionată cu Sara. Pugilistul a comis crima în decembrie 2013, fiind sub influența alcoolului. Avocatul acuzării a declarat că prietena cea mai bună a Sarei, Grace McKenna, se afla în casa acesteia din Claremoris, Co Mayo, în noaptea crimei și era îngrijorată de comportamentul femeii. „Sara era beată, nu putea face față situației”, a declarat Paddy McCarthy.

McCarthy a mai spus că Ray Gralton a aruncat un laptop în direcția Sarei și scandalul a degenerat violent. În cele două ore de scandal conjugal, Ray și Sara s-au lovit în repetate rânduri. Potrivit martorei, Sara l-ar fi lovit pe prietenul ei, înainte ca acesta să o lovească în cap cu doze de bere.

Ulterior, Sara ar fi adormit și dimineața, Gralton a încercat să o resusciteze. Medicii au pronunțat decesul în data de 14 decembrie 2013. Gralton recunoaște că a lovit-o pe iubita sa și cu pumnul, dar „moartea a fost cauzată de loviturile cu doze de bere”. Ucigașul va rămâne în custodia poliției până în data de 13 aprilie, când își va primi sentința. 

foto: Irish Mirror

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată