Un politician a murit după ce a fost luat în brațe de o „torță umană”
Kamruzzama Fauji a suferit arsuri pe mai mult de 80% din suprafața corpului, scrie CNN. Omul politic se afla la un eveniment electoral. La un moment dat, un bărbat și-a turnat benzină pe corp, și-a dat foc, apoi l-a cuprins cu brațele pe Fauji.
Cele 150 de persoane care erau prezente la manifestație au încercat să îi stingă pe cei doi, dar flăcările au fost prea puternice. Atacatorul a murit la scurt timp după incident, din cauza arsurilor.