Un raport al Înaltei Curți de Casație și Justiție stârnește paranoia în rândul celor care DESCARCĂ TORRENTE. „Nu mai accesați acest site!”
This browser does not support the video element.
Un raport al Înaltei Curți de Casație și Justiție, obținut de TorrentFreak și citat de ibtimes.com, indică faptul că FBI (Federal Bureau of Investigation) a ajutat autoritățile din România în vederea identificării celor care administrează site-urile Serialpenet.ro și Fisierulmeu.ro, două din cele mai populare site-uri de file-sharing din țară.
FBI și Poliția Română au descins în unele clădiri de birouri din București, unde agenții federali au găsit câteva servere folosite pentru distribuirea ilegală de filme și seriale tv în mediul online.
Implicarea FBI-ului în această operațiune a stârnit atenția utilizatorilor de internet, care suspectează că federalii s-au aflat în spatele închiderii site-ului Pirate Bay, în luna noiembrie a anului trecut.
The Pirate Bay a fost închis anul trecut, după ce poliția suedeză a descins într-o ascunzătoare situată într-o zonă montană, unde a găsit peste 50 de servere, care reprezentau „coloana vertebrală” a site-ului Pirate Bay.
Contul Twitter @TheAnonMessages îi avertizează pe utilizatorii de ineternet că site-ul Pirate Bay se află sub „controlul indirect” al FBI-ului, care adună adesele IP ale celor care descarcă sau încarcă filme în mod ilegal.