Un șofer a intrat intenționat cu mașina în gardul Guvernului. Motivul surprinzător pe care l-a spus polițiștilor
Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 11.30, când un șofer a pătruns cu mașina pe spațiul verde din fața sediului Guvernului, lovind un copac și un arbust și oprindu-se cu autoturismul în porțile metalice de la intrarea în Guvern.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, bărbatul declarându-le anchetatorilor că a provocat acest incident în semn de protest, pentru a arăta că actele de terorism pot avea loc și în România.
Șoferul a fost ridicat de polițiști și dus la Secția 1 Poliție, pentru a fi audiat și a i se lua probe biologice.