Un student din patru nu mai face sex

Publicat: 25 10. 2013, 10:22
Actualizat: 29 07. 2014, 23:03

Un sfert dintre tinerii din ziua de azi nu mai fac sex. Asta este concluzia unui studiu realizat în Canada, ale cărui rezultate arată că 1 student din 4 nu face sex.

Potrivit datelor cercetării, 27% dintre studenți și 23% dintre studente nu au făcut niciodată sex nici normal, nici anal, nici oral, notează site-ul canada.com.

Studiul scoate la iveală și date îngrijorătoare în ceea ce privește atitudinea tinerilor față de sex. Astfel, aproape jumătate dintre cei care fac sex nu folosesc protecție în timpul relațiilor sexuale.

Cercetarea, realizată pe un eșantion de 1.500 de tineri, arată că 72% dintre tineri au făcut sex cel puțin o dată anul trecut. Dintre aceștia, doar 51% au declarat că au folosit prezervativul în timpul actului sexual.

În urma acestor date, specialiștii din domeniul sanitar avertizează că nu este de mirare faptul că incidența bolilor cu transmitere sexuală în rândul tinerilor este tot mai răspândită.

Datele Agenției de Sănătate Publică din Canada arată că în ultimul deceniu incidența gonoreei s-a dublat, majoritatea cazurilor fiind întâlnite în rândul tinerilor cu vârste curpinse între 15 și 29 de ani.