Vica Blochina a acceptat provocarea lansată de „Ferma Vedetelor”
„Proiectul mi s-a părut extrem de incitant! Nu știu dacă voi avea a doua oară o șansă ca asta, așa că trebuie să profit! Sunt convinsă că va fi o lecție de viață nemaipomenită, pe care vreau să o trăiesc intens. De două luni mi-am schimbat regimul de viață: merg de două ori pe zi la sală, mănânc sănătos, fac yoga – mă simt perfect. Am fost chiar și la o fermă pentru o zi. Nu am stat însă niciodată atât de mult fără Edan și la un loc cu 11 oameni cu care n-am ieșit nici măcar la o cafea înainte. Sunt curioasă cum va fi Vica atunci când va părăsi ferma. Ce se va întâmpla cu Vica cea de acum?„, a declarat Vica.
Timp de trei luni, 12 vedete vor trebui să locuiască izolate la o fermă, în condițiile de acum o sută de ani: fără curent electric, telefoane mobile, mâncare sau internet. Provocările nu se vor rezuma doar la a locui împreună, cei 12 concurenți vor trebui să facă față unor sarcini săptămânale și zilnice care le pot aduce beneficii, iar Iulia Vântur, gazda emisiunii, va fi alături de concurenți pentru a lua pulsul locului și a fi alături de ei în momentele dificile.