Vocea Rusiei: „Unități militare românești se deplasează către granița ucraineană”
„Unități militare românești se deplasează către granița ucraineană”, titra, duminică, Voice of Russia, o știre despre un clip din România care a apărut pe Internet, atât pe Youtube, cât și pe platforma de video sharing Live Leak.
Concret, este vorba despre o înregistrare (vezi mai jos) în care apare un tren încărcat cu tehnică militară – vagoane cu tunuri, lansatoare de rachete și camioane militare. Transportul a fost văzut săptămâna trecută, pe când trenul trecea din localitatea Ovidiu, din județul Constanța. Localnicii au filmat trecerea trenului și au postat clipul pe Internet.
După descrierea înregistrării video, jurnaliștii ruși au adunat mai multe dovezi ale intensificării exercițiilor și manevrelor militare din Europa Centrală și de Est, amintind și de solicitarea făcută recent de Statele Unite de a extinde operațiunile de la baza Kogălniceanu, cea mai mare pe care americanii o au în estul Europei. „Planurile de a spori prezența militară americană în România sunt criticate atât de politicieni, cât și de opinia publică din această țară”, mai scriu jurnaliștii ruși, dând drept exemplu controversatul comentariu făcut de Ionel Blănculescu, consilierul primului-ministru, despre transformarea României de către SUA într-o „țintă perfectă”.
În știrea rușilor, este inserată o versiune a clipului din România intitulată „România se pregătește pentru al Treilea Război Mondial!” (vezi clipul de mai jos):
Ministerul Apărării a explicat, citat de Digi24, că trenul respectiv ducea tehnica la mai multe unități care vor participa la manevre comune cu soldați din Statele Unite, Bulgaria și Macedonia. Cel mai mare exercițiu de acest fel va avea loc în baza americană de la Mihai Kogălniceanu.
Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operațiunilor de la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța, respectiv dislocarea unor elemente a unei unități de infanterie marină și a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocați va fi de maximum 1.600.
În intervalul 10-17 aprilie, la Câmpia Turzii, în județul Cluj, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a exercițiului comun româno-american „Dacian Viper 2014″, în cadrul căruia piloții români au zburat pe avioane de vânătoare americane F-16, iar cei americani pe aeronave MiG 21 LanULTIMA ORĂ. „Unități militare românești se deplasează către granița ucraineană”ceR din dotarea Forțelor Aeriene Române. Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, la finele săptămânii trecute, că, în luna mai, va avea loc un nou exercițiu de aviație similar, tot la Câmpia Turzii. „Vom avea și alte exerciții împreună cu statele membre NATO, urmează chiar în luna mai să avem din nou un exercițiu pe aviație, tot cu avioane F-16 și tot la Turda, cu aviația militară a SUA. Sunt și alte exerciții ale forțelor terestre, sunt și exerciții ale forțelor navale pe Marea Neagră, sunt amplificate măsurile de pregătire atât ale forțelor militare ale României, cât și ale NATO în această perioadă”, a spus Dușa, citat de Mediafax.