Prima pagină » Mini » VREMEA. COD GALBEN de ploi în zece județe din sudul și centrul țării

VREMEA. COD GALBEN de ploi în zece județe din sudul și centrul țării

VREMEA. Județele Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Brașov și Sibiu vor fi, de luni până marți dimineață, sub avertizare cod galben de ploi, cantitățile de apă care se vor cumula în aceste zone depășind 25 de litri pe metru pătrat și izolat 40 de litri pe metru pătrat.

VREMEA. Avertizarea transmisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) va intra în vigoare luni, la ora 12.00 și este valabilă până marți, la ora 10.00.

„În intervalul menționat, va continua să plouă îndeosebi în sudul și centrul țării, dar și în zonele de deal și de munte. În județele Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu, precum și în zona de munte a județelor Prahova, Brașov și Sibiu, se vor mai cumula cantități de apă ce vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 40 l/mp”, potrivit avertizării cod galben.

În sud-estul țării, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 50 – 55 de kilometri pe oră.

Marți, aria ploilor se va restrânge treptat către sud-estul țării, unde cantitățile de apă vor mai depăși 15 – 20 de litri pe metru pătrat, iar în sudul Moldovei, Bărăgan și Dobrogea, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50 – 55 de kilometri pe oră.

Valorile termice vor continua să scadă, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă în toate regiunile, a precizat ANM.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja