VREMEA. COD GALBEN de ploi, ninsori și vânt puternic, restrâns în 19 județe
This browser does not support the video element.
VREMEA. Avertizarea cod galben de ploi, ninsori și vânt emisă anterior a fost restrânsă de la 35 la 19 județe din jumătatea de est a țării, unde până luni seară va continua să plouă, cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri pe metru pătrat, iar în sudul și centrul Moldovei și în Dobrogea vor ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat.
În cursul zilei de luni, în nordul Carpaților Orientali vor fi mai ales ninsori și condiții de polei, iar în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei precipitațiile vor fi mixte.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră în estul Munteniei și în Dobrogea, iar la munte vor fi rafale de peste 80 de kilometri pe oră.
Județele care rămân luni sub avertizare cod galben sunt Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Mureș, Bistrița-Năsăud, Harghita și Covasna.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol în județele Suceava și Neamț, care a intrat în vigoare de duminică după-amiază, a fost ridicată luni, de la ora 10.00.
De duminică până luni dimineață au fost sub avertizare cod galben de ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute Bucureștiul și 35 de județe. În majoritatea județelor aflate sub avertizare a plouat, iar în zonele montane înalte, în jumătatea de nord a Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei au fost precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile.