Fostul premier Adrian Năstase, aflat în închisoare, a postat miercuri pe blogul său o nouă opinie cu titlul „Suveranitate și grațiere” în care susține cănu intenționează să ceară grațierea pedepsei.
El își începe postarea relatând cum a urmărit (la televizor n.n.) un dialog dintre fostul președinte Emil Constantinescu și Emil Hurezeanu.
„Zilele trecute, l-am urmărit pe profesorul Emil Constantinescu, fostul președinte al României, în dialog cu Emil Hurezeanu, dând, indirect, o lecție de demnitate națională altor lideri politici din România. Între alte comentarii notabile, domnul Constantinescu a subliniat reacția sa, transmisă la Bruxelles, în legătură cu cerința impusă României (în perioada interimatului) ca președintele să nu acorde nici o grațiere”, arată Năstase în postarea sa.
El a reiterat caracterul politic al condamnării sale.
„Sigur, dincolo de faptul că echipa PPE de la Bruxelles, Barroso – Reding – Day, în colaborare cu echipa Băsescu – Macovei – Morar, aveau în vedere cazul meu, ascunzându-l într-o formulă de principiu, dincolo de faptul că această interdicție, împusă liderilor de la București, a confirmat faptul că, în realitate, condamnarea mea a avut un caracter politic, comandat, dincolo de faptul că nu aveam de gând și nu am de gând să cer o grațiere a pedepsei, fiind nevinovat, dincolo de toate acestea, interdicția a fost și este umilitoare pentru statul român, pentru suveranitatea sa”, a scris fostul premier.
În opinia lui, România a fost tratată de unii funcționari de la Bruxelles „ca o colonie, lipsită de atributele suveranității”.
„În esență, exercitarea unei prerogative constituționale (art. 94) a fost suspendată printr-o „directivă” politică de la Bruxelles. (…)Este evident că o astfel de decizie impusă României nu este specifică relațiilor în interiorul unei >, ci este asemănătoare relațiilor dintre o metropolă și o colonie, dintre > și diverși >”, comentează Năstase.
El spune că nu am comentat până acum acest episod pentru că această decizie de la Bruxelles, il viza „în mod clar”. „În condițiile în care am declarat că nu am în vedere să transmit o cerere de grațiere, cu atât mai mult s-ar fi impus – în opinia mea – o reacție fermă din partea autorităților române”, crede el, concluzionând că „demnitatea națională nu se alocă cu porția de la Bruxelles în cadrul programelor de fonduri nerambursabile, ci se câștigă, în timp, prin atitudini ferme, lipsite de echivoc, respectând demnitatea celorlați dar cerându-le să o respecte și ei pe a noastră”.