Prima pagină » Știri » Arestarea directorilor din ANAF, motivată de gravitatea faptelor și de nivelul prejudiciilor

Arestarea directorilor din ANAF, motivată de gravitatea faptelor și de nivelul prejudiciilor

Arestarea directorilor din ANAF, motivată de gravitatea faptelor și de nivelul prejudiciilor
Tribunalul București arată, în motivarea deciziei de arestare preventivă a doi directori din ANAF și a altor 18 persoane, în dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, că a ținut cont de gravitatea și multitudinea faptelor și de prejudiciile foarte mari cauzate.

Tribunalul București arată, în motivarea deciziei de arestare preventivă a doi directori din ANAF și a altor 18 persoane, în dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, că a ținut cont de gravitatea și multitudinea faptelor și de prejudiciile foarte mari cauzate.

Totodată, magistrații spun că au avut în vedere „multitudinea persoanelor supuse anchetei și „caracterul organizat și transfrontalier al grupului de făptuitori”, conform motivării hotărârii prin care au fost arestați preventiv, la propunerea DIICOT, Nicușor Drăgan, director general adjunct al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dan Stroe, director de achiziții în cadrul ANAF, și alte 18 persoane, respectiv Tudor Constantin, Vasile Petre, Mirela Doina Petrescu, Florin Ivănuș, Viorel Cazan, Ionel Pencu, Neculai Marataș, Stelian Vintilă, Marian Eduard Gusti, Mircea Rădină, Ionuț Robert Chiripuș, Gabriel Ferțu, Marius Sorin Cune, Luca Galavotti, Alin Mihai Teodorescu, Emil Marius Cilibeanu, Bogdan Florin Silinescu și Sorin Stuparu.

Instanța a mai constatat că „inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și, în plus, există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”, potrivit aceluiași document.

„Tribunalul are în vedere următoarele împrejurări care rezultă din probele aflate la dosar: amploarea activității infracționale a celor 20 de inculpați, care sunt cercetați împreună cu alți 19 inculpați, (…) dar și împreună cu un număr impresionant de învinuiți; curajul și determinarea cu care aceștia au procedat în vederea obținerii unor venituri importante, cu consecința prejudicierii grave a bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor și impozitelor către stat sau prin diminuarea frauduloasă a cuantumului acestora; atragerea în activitatea infracțională a unui număr foarte mare de societăți comerciale de tip fantomă, dar și a unor persoane fără pregătire, ademenite prin plata unor sume derizorii de bani, în schimbul interpunerii în circuitul fraudulos al mărfurilor născocit de inculpați pentru evitarea plății taxelor și impozitelor către stat; recurgerea la mijloace sofisticate și la inginerii financiare pentru săvârșirea faptelor și îngreunarea descoperirii lor de către organele de urmărire penală; recurgerea la acțiuni de corupere a funcționarilor statului, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corect atribuțiile de verificare și control sau pentru a fi înștiințați cu privire la eventualele controale ori pentru a accelera aprobarea rambursării sau compensării ilegale de TVA”, Totodată, în luarea deciziei, instanța a ținut cont de faptul că membrii grupării au recurs la „influența unor persoane cu demnități publice sau a unor persoane cunoscute ca făcând parte din lumea interlopă, pentru a se facilita sau continua activitatea ilicită, în detrimentul statului”, mai arată instanța.

Tribunalul concluzionează că „indiciile temeinice că inculpații au acționat împreună cu alte persoane o perioadă mare de timp, în vederea obținerii de venituri ilicite însemnate, cu consecința prejudicierii grave a bugetului de stat, folosirea de mijloace frauduloase pentru comiterea faptelor deduse judecății justifică presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

Cei doi directori din ANAF, împreună cu celelalte 18 persoane, au fost arestați preventiv în 26 iulie, după ce un alt complet de judecată de la Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă pentru alți 19 inculpați din același dosar, printre care Octavian Grecu, zis „Butoane”, ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Sorin Găzdac, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, și Daniel Nițu, director la firma acestuia.

Hotărârile de arestare preventivă au fost luate după ce toate cele 39 de persoane au fost reținute, în urma audierilor la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), unde au fost aduse, în 24 iulie, peste 120 de persoane.

Potrivit unor surse judiciare, fiica senatorului Cezar Măgureanu, Raluca Ioana Găzdac, învinuită în dosar, este gravidă în luna a patra și a fost lăsată să plece.

La DIICOT a venit ulterior și senatorul, citat pentru a fi audiat ca învinuit în dosarul de evaziune fiscală. Măgureanu este cercetat într-o cauză separată, dată fiind calitatea acestuia de senator.

În dimineața zilei de 24 iulie, DIICOT a făcut 256 de percheziții în București și în județele Giurgiu, Argeș, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiș, Bihor, Constanța și Vâlcea. Potrivit acelorași surse, anchetatorii au emis mai multe ordonanțe de instituire a sechestrului asigurător pe numeroase bunuri mobile găsite la domiciile celor percheziționați sau la firmele acestora. Astfel, au fost puse sub sechestru mai multe autoturisme de lux, importante sume de bani, dar și bunuri mobile.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracțională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infracțional a vizat tranzacțiile comerciale intracomunitare cu zahăr și a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA București – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA București – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac și Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marți al DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracțională a acestora, toți învinuiți în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicușor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziții în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiță Penciu, toți comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracțională realizată în județul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.

La activitatea infracțională a soților Sorin Adrian și Raluca Livia Ioana Găzdac a contribuit și senatorul Cezar Mircea Măgureanu.

Nicole Saikaly era lider al unui palier din circuitul evazionist care îi mai includea, printre alții, pe ginerele și fiica senatorului Cezar Măgureanu, Sorin și Raluca Găzdac, dar și opt bulgari, potrivit unor procese verbale ale procurorilor, obținute de MEDIAFAX.

Într-unul dintre documente, procurorii menționează că grupul de criminalitate organizată, cu legături transfrontaliere, care a acționat din 2009, este format din Sorin Stuparu, Sorin Găzdac, Valentin Andrei Găzdac, Raluca Găzdac, Ștefan Drugă, Marius Cune, Nicole Saikaly, Daniel Nițu, Cristian Sava, Tudor Constantin, Neculai Marataș, Mircea Rădină, Liviu Popovici și opt cetățeni bulgari.

Grupul infracțional era specializat în obținerea unor importante beneficii financiare în urma derulării unor operațiuni de import sau achiziții/livrări intracomunitare cu diverse categorii de bunuri, neînregistrarea în documentele contabile a tuturor operațiunilor realizate și/sau înregistrarea de operațiuni nereale, în scopul obținerii ilegale de TVA, se precizează în documentul prin care procurorii i-au adus la cunoștință învinuirile lui Viorel Bulearcă – om de afaceri din Pitești, patron al firmelor Bunbusinesselite BBE SRL și Stefaris Tabachi SRL.

Agenția MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de Butoane, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu și o instituție bancară, în același contract fiind girant și fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deține în proprietate.

Numele lui Octavian Grecu a revenit în atenția presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.

Citește și