Chestorul Constantin Manoloiu, șeful Serviciului Evidența Populației, a fost pus oficial sub acuzare, împotriva ofițerului de poliție fiind declanșată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. El este acuzat în legătură cu adresele trimise de MAI către Curtea Constituțională, în care există contradicții. Prima comunica o cifră, a doua comunica faptul că MAI nu își poate asuma responsabilitatea pentru cifra respectivă – cele peste 18 milioane de alegători de pe listele electorale permanente.
Vineri, președintele suspendat Traian Băsescu îl avertiza pe chestorul Manoloiu că „a mințit” și reamintea deznodământul dosarului „Trofeul Calității”, în care omul politic Adrian Năstase a primit doi ani de închisoare, iar funcționarul public care a lucrat în interesul său, Irina Jianu – 6 ani de închisoare.
UPDATE 17.20 Chestorul Constantin Manoloiu a declarat, la ieșirea de la Parchet, că nu își va da demisia, pentru că o învinuire vine și se duce și că nu îi este frică de perspectiva unui proces penal.
„Nu pot să îmi asum o cifră asupra căreia eu am incertitudini. Poate că acesta este un moment zero pentru Evidența Populației”, a explicat Manoloiu de ce a revenit asupra cifrei de electori trimisă de MAI către CCR.
Manoloiu a explicat că sistemul electronic care ar trebui să centralizeze evidența persoanelor nu este încă implementat, din lipsa fondurilor, dar că dacă ar fi funcționat, nu s-ar fi ajuns la această situație în care mai multe instituții au acte și evidențe diferite privind populația.
„Am găsit un caz aparte la Primăria sectorului 4 București. 2.400 de persoane decedate au rămas neînregistrate doi ani, între 2010-2012, ori aceasta creează sincope”, a afirmat chestorul Manoloiu.
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 6 august, începerea urmăririi penale față de Constantin Manoloiu, „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 raportat la art.248 indice 1 Cod penal”.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că învinuitul, în calitate de director al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, nu a respectat dispozițiile art.5 din HG 682/7 iulie 2012 pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice privind referendumul național din data de 29 iulie 2012, pentru demiterea președintelui României.
Adresa din 2 august 2012 emisă către Manoloiu Constantin transmisă ulterior Curții Constituționale a României, conținea comunicarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și preciza că, Ministerul Administrației și Internelor „nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuție revine exclusiv Autorității Electorale Permanente”, explică procurorii.
„Învinuitul Manoloiu Constantin a eludat dispozițiile legale incidente în materia atribuțiilor sale, cunoscând că încalcă legislația în materie și ignorând acest aspect”, mai arată procurorii.
Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a comunicat Curții Constituționale, prin chestorul șef Constantin Manoloiu (subordonatul ministrului de Interne, Ioan Rus), a semnat o adresă transmisă Curții Constituționale în 1 august 2012, în care este notat faptul că în listele electorale permanente utilizate la referendum au fost înscrise un număr de 18.292.514 persoane.
A doua zi, chestorul Manoloiu a transmis o a doua adresă, în care face o precizare în care confirmă nereguli din bazele de date cu privire la cetățenii români morți sau aflați în străinătate, în final notând că datele pot afecta numărul total al cetățeanilor cu drept de vot înscriși în listele electorale permanente. Totodată, a scris că nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, această atribuție revenind exclusiv Autorității Electorale Permanente.
De asemenea, în 27 iulie 2012, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a comunicat Biroului Electoral Central că în copiile listelor electorale permanente sunt înscriși 18.292.514 alegători, iar în 10 iulie 2012 aceeași instituție a comunicat BEC numărul de cetățeni cu drept de vot, adică un total de 18.308.612, din care 15.714.403 alegători care posedă cărți de identitate.
Tot în 10 iulie 2012, Direcția a comunicat Biroului Electoral Central numărul de cetățeni cu drept de vot, adică un total de 18.308.612.
Comunicările, cu excepția adresei din 27 iulie 2012, sunt semnate de către chestor de poliție Constantin Manoloiu în calitate de director al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
În dimineața de 3 august, Parchetul instanței supreme a anunțat că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost constituită o cauză penală în care se fac cercetări privind conținutul listelor electorale permanente și al celor suplimentare folosite la referendum, fiind solicitate copiile acestora.
Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică au solicitat copiile listelor electorale permanente și ale celor suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original Autorității Electorale Permanente și societății comerciale desemnate să realizeze procedurile tehnice, în vederea efectuării cu celeritate a cercetărilor.
„Societatea comerciala desemnată să realizeze procedurile tehnice conform articolului 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările și completările ulterioare, a pus la dispoziția procurorilor documentele solicitate”, se mai arată în comunicatul citat.
Traian Băsescu: „Nu știu dacă e bine, domnule chestor…”
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, 3 august, că șeful de la Evidența Populației, chestorul Constantin Manoloiu, „a mințit” ori înainte, ori după referendum.
Băsescu a susținut că decizia din 2 august a Curții Constituționale – prin care s-a amânat validarea sau invalidarea referendului din 29 iulie – a fost generată de un chestor. „Nu știu dacă e bine, domnul chestor. Ați mințit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. (…) Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu știu dacă-i bine, domnul chestor”, a spus Traian Băsescu.
„Este clar că Ioan Rus a dat o dispoziție pe data de 2, după ce pe 1, ca de altfel și înainte de desfășurarea referendumului, dăduse dispoziție să dea cifra corectă. Pe data de 2, Ioan Rus a dat dispoziția să blocheze decizia Curții Constituționale, și atunci chestorul șef cu Evidența Populației nu a făcut decât să se execute, numai că Ioan Rus și chestorul trebuiau să știe un lucru. Au văzut cazul Adrian Năstase, când cel care a dat dispoziția și a fost beneficiar, omul politic, a primit doar doi ani de închisoare, pe când funcționarii care au executat fapta ilegală au primit 5, 6, 7 ani. Deci, eu cred că domnul chestor nu a învățat nimic din cazul Năstase”, a mai susținut Traian Băsescu.