Prima pagină » Știri » LISTA „CLIENȚILOR” procurorilor în 2012: parlamentari, șefi ANAF, bancheri și oameni de afaceri

LISTA „CLIENȚILOR” procurorilor în 2012: parlamentari, șefi ANAF, bancheri și oameni de afaceri

LISTA
Procurorii au avut, în 2012, anchete importante în mediul de afaceri, în sistemul medical, dar și la instituții de stat, printre cei cercetați fiind parlamentarii Ion Stan și Alin Trășculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Nelu Iordache, Sorin Blejnar, Viorel Comăniță și Ioan Andreica.

Anchetele penale cu nume sonore din mediul de afaceri, din rândul parlamentarilor și din sistemul farmaceutic sau medical au vizat fapte de trafic de influență, corupție, evaziune fiscală sau crimă organizată.

Din rândul parlamentarilor, fostul deputat PDL Alin Trășculescu și deputatul PSD Ioan Stan au fost puși sub acuzare de anchetatorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în legătură cu fapte de corupție, în vreme ce fostul deputat Mihail Boldea a fost arestat preventiv pentru fapte de crimă organizată.

Trășculescu este în atenția anchetatorilor pentru trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din trafic de influență, dar și pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În 13 noiembrie, DNA a cerut Camerei Deputaților, prin Ministerul Justiției, să avizeze cererea de încuviințare a arestării preventive a acestuia, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autoritățile vrâncene să atribuie contracte de investiții unor societăți. În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat cererea anchetatorilor, iar în 20 noiembrie Alin Trășculescu a anunțat că demisionează.

După ce a demisionat, Alin Trășculescu a fost arestat preventiv din 29 noiembrie până în 7 decembrie, când a fost eliberat în urma unei decizii a Curții de Apel București.

Procurorii DNA susțineau că Trășculescu i-a cerut denunțătorului său, Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, 200.000 de euro, chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL.

La scurt timp după cazul Trășculescu, DNA a început urmărirea penală pe numele deputatului PSD Ion Stan, pe care îl acuză că în noiembrie a pretins de la omului de afaceri Nicușor Dima 130.000 de lei, bani destinați pentru achiziționarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în campania electorale, precum și pentru achiziționarea unor produse alimentare care să fie împărțite în preajma alegerilor parlamentare. În schimb, Stan i-ar fi promis lui Dima că îi obține contracte cu statul, prin influența pe care o are asupra unor funcționari cu putere de decizie.

În cazul lui Ion Stan, DNA a început urmărirea penală pentru două infracțiuni de trafic de influență. În același dosar este urmărit penal și șoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influență.

Procurorii DNA au arătat, în ordonanța de începere a urmăririi penale, că Ion Stan ar fi cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunțat, bani care urmau să fie folosiți pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărțite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie, mai susțin anchetatorii.

Camera Deputaților a respins ridicarea imunității deputatului Ion Stan. Ulterior, acesta și-a anunțat demisia din PSD.

Un alt parlamentar care a fost în atenția procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în 2012 este Mihail Boldea. Anchetatorii l-au acuzat că a sprijinit un grup infracțional organizat ce se ocupa cu înșelăciuni cu imobile.

Boldea și-a dat demisia din Parlament în septembrie și este judecat în stare de arest în acest dosar.

Alături de Boldea, în același dosar sunt judecate Cristina Mihaela Bolboceanu, avocat din Baroul Galați, Aurica Luchiniuc, fost arbitru din cadrul Curții de Arbitraj Galați, și alte 16 persoane, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Gruparea condusă de Mihail Boldea este acuzată de procurorii DIICOT că identifica terenuri și imobile din zone centrale ale municipiului Galați, proprietatea Consiliului Local Galați sau a unor persoane private, o parte fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului, folosind hotărâri judecătorești falsificate sau pronunțate în baza unor acte false. Membrii grupării vindeau apoi imobilele unor cumpărători de bună credință, obținând astfel beneficii financiare substanțiale.

 

Motorina și zahărul, mărfuri de bază ale grupărilor cercetate pentru evaziune fiscală

În 2012, anchetele procurorilor i-au vizat și pe fostul șef al Autorității Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar, pe fostul director al Autorității Naționale a Vămilor Viorel Comăniță, dar și șefi ai unor direcții din cadrul structurii.

Procurorii DNA au început în 2012 cercetările într-un dosar în care Sorin Blejnar este acuzat că face parte din palierul de protecție al unei grupări infracționale conduse de omul de afaceri Radu Nemeș, ce se ocupa cu evaziunea fiscală cu produse petroliere.

Potrivit procurorilor, din palierul de protecție făceau parte Sorin Blejnar, fostul său șef de cabinet, Alexandru Codruț Marta, dat dispărut din 25 mai, și Viorel Comăniță. Gruparea ar fi fost sprijinită și de Florin Dan Secăreanu, fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Constanța, acuzat că a permis accesul unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

Procurorii susțin că gruparea ar fi fost constituită și coordonată în perioada mai 2011 – iulie 2012 de către omul de afaceri Radu Nemeș, Dana Nemeș, administrator la SC Excella Real Grup SRL, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu și Andrei Florin Jugănaru, care au inițiat un amplu mecanism evazionist ce viza sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize și TVA neachitate.

Alte persoane din conducerea ANAF au fost puse sub învinuire de procurorii DIICOT, tot pentru fapte legate de evaziune fiscală. Printre cei anchetați sunt Nicușor Drăgan și Dan Stroe, director general adjunct și, respectiv, director de achiziții în cadrul ANAF, alături de alte persoane între care senatorul Cezar Măgureanu, ginerele și fiica acestuia și Octavian Grecu, zis „Butoane”.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracțională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex. Activitatea grupului infracțional a vizat tranzacțiile comerciale intracomunitare cu zahăr și a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA București, Ductil Rom SA București, Novicio Food & Beverage SRL Ilfov și Vega Trade Comodities SRL Giurgiu.

Activitatea infracțională a acestora, arătau procurorii DIICOT, a fost sprijinită în diferite forme de Nicușor Drăgan, Dan Stroe, dar și de angajați de la Direcția Finanțelor Publice Giurgiu și Garda Financiară Giurgiu.

În această cauză a fost audiat și Sorin Blejnar, în calitate de martor, întrucât fiica senatorului Măgureanu a fost în audiență la el în perioada în care erau făcute controale financiare la firmele acesteia.

 

Dosarele fraudelor bancare, pentru prejudicii de peste 100 de milioane de euro

Alte două anchete ale procurorilor DIICOT au vizat infracțiunile comise în sistemul bancar. Procurorii au pus sub acuzare în aceste cazuri nume importante din sistemul bancar, precum Adrian Martiș și Andrei Nanu, ambii directori la BRD, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreședinte Băncii Române de Dezvoltare, directori de sucursale BRD, dar și pe Aurel Șaramet, director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, și oameni de afaceri.

Într-unul dintre dosare, procurorii au pus sub învinuire aproape 50 de persoane suspectate de fraude bancare cu un prejudiciu de 22 de milioane de euro.

Alexandru Claudiu Cercel-Duca, Florian Dragoș Diaconescu, fost general al Direcției de Informații Externe și liderul grupării, Daniel Ruse, un personaj al lumii interlope din Oltenița, sunt cercetați, alături de alte 45 de persoane, pentru implicare în obținere, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanțarea unor proiecte de achiziții utilaje prin intermediul unor societăți comerciale controlate de către liderii grupării.

Activitatea infracțională a fost sprijinită de Aurel Șaramet, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu, angajați în acea perioadă la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Membrii grupului infracțional organizat, coordonați de Daniel Ruse, au obținut sau au încercat să obțină 40 de credite de la 16 unități bancare folosind documente falsificate.

Un alt dosar deschis recent de procurorii DIICOT vizează doi directori ai BRD, directori de sucursale bancare, notari publici și oameni de afaceri cunoscuți, printre care Marius Locic, Vasile și Ioan Creștin, prejudiciul constatat de anchetatori fiind de 85 de milioane de euro.

Procurorii spun că gruparea era coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală și ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a șapte directori ai unităților bancare, care ar fi dat avize pentru risc și ar fi aprobat creditele deși documentațiile firmelor nu întruneau cerințele legale.

Procurorii români au luat în vizor în 2012 și alți oameni de afaceri cu notorietate, printre care Sorin Ovidiu Vîntu și Nelu Iordache.

Astfel, DIICOT a început, anul acesta, urmărirea penală a lui Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca, pentru spălare de bani și delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală față de Liviu Luca, Gheorghe Șupeală, Ioan Bohâlțeanu, Nicolae Tănăsescu, Elena Petrovici, Gabriel Valentin Comănescu, Florin Radu Ciocănelea, Emil Nache și Zizi Anagnastopol, în calitate de reprezentanți ai conducerii executive a societății PSV Company (fosta Petrom Service) și membri ai Consiliului Director al Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA – Petrom.

Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan au fost cercetați în calitate de împuterniciți ai societăților offshore Comac Ltd., Stone Com Ltd și Elbahold Ltd, pentru inițiere, constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani.

Anchetatorii au arătat că persoanele vizate au constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în scopul delapidării patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA – Petrom, în sensul că au însușit, pentru societatea nerezidentă Elbahold Ltd. o parte din activul patrimonial pe care-l deținea, fapt realizat prin diminuarea participației deținute la societatea Petrom Service SA, de la 50 la sută la 25 la sută din acțiunile emise.

În acest scop, membrii grupului au folosit sume de bani aparținând Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA – Petrom și membrilor acesteia, producând un prejudiciu de aproximativ 12 milioane de euro.

Toți cei vizați în acest dosar au fost deferiți justiției, dosarul fiind judecat la Tribunalul București.

Un alt dosar deschis în 2012 de procurorii Parchetului instanței supreme pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu vizează prăbușirea Fondului Național de Investiții, cauza fiind redeschisă după ce Nicolae Popa a fost adus în țară, din Indonezia.

Procurorii arătau că în perioada premergătoare prăbușirii Fondului Național de Investiții, respectiv decembrie 1999 – martie 2000, Sorin Ovidiu Vîntu l-a determinat pe Nicolae Popa, care avea calitatea de președinte-director general la societatea Gelsor și director executiv la societatea Sov Invest, să delapideze din patrimoniul FNI sumele de 11.228.931,65 lei (112.289.316.546 lei vechi) și diferența de 2.511.431 lei (25.114.313.560 lei vechi), rezultată din creșterea în timp, nereală, a valorii unității de fond, ceea ce întrunește elementele constitutive ale instigării la delapidare.

Vîntu ar fi folosit banii pentru a cumpăra imobile sau pentru activitățile curente ale societăților aflate în coordonarea sa, potrivit anchetatorilor

 

Banii pentru lucrări de interes public, o miză cu iz penal

O altă anchetă a fost începută recent în cazul omului de afaceri Nelu Iordache, din grupul de firme controlat de acesta făcând parte mai multe companii, cele mai importante fiind Romstrade și operatorul aerian low cost Blue Air.

Nelu Iordache a fost arestat preventiv în 2 decembrie, în dosarul în care procurorii anticorupție îl acuză că, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25 de milioane de lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrare finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Cea mai mare parte din suma destinată pentru construcția autostrăzii, respectiv 9.724.780 de lei, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăților în care Iordache era direct interesat, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. Alți 9.861.000 de lei au fost retrași în numerar, cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive, susțineau procurorii DNA la momentul demarării anchetei.

Nelu Iordache, mai susțin procurorii, ar fi falsificat personal șapte dintre aceste contracte, iar în ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, omul de afaceri i-ar fi instigat pe unii angajați ai Romstrade să falsifice documente justificative.

Totodată, potrivit DNA, Nelu Iordache este urmărit penal pentru fapte de corupție în alte trei dosare. Astfel, el ar fi cercetat într-un dosar în care ar fi luat bani pentru lucrările privind drumul Alexandria – Craiova, iar într-un altul pentru lucrările la centura Bistriței. În al treilea dosar, Nelu Iordache este chiar denunțătorul. Potrivit procurorilor, după momentul arestării, Iordache s-a hotărât să vorbească și a denunțat un funcționar din CNADNR, căruia i-ar fi dat 33.000 de lei pentru ca acesta să faciliteze urgentarea încasării unor fonduri ce-i fuseseră aprobate omului de afaceri.

Un alt dosar deschis în acest an de procurorii DNA îi vizează, printre alții, pe Ioan Andreica, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, și pe fostul președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Liviu Mihai Rusu, cazul privind adjudecarea în mod fraudulos a unor licitații publice de către mai multe societăți comerciale clientelare.

Procurorii susțin că în cursul anului 2009, Lazăr Popescu, Ioan Andreica și Ioan Claudiu Sabău au pretins de la reprezentanții unui consorțiu constituit din două firme 345.002 de euro, reprezentând cinci la sută din valoarea contractului „Reabilitarea și închiderea depozitelor de deșeuri urbane, precum și a celor rurale neconforme din județul Bistrița-Năsăud”. În schimbul banilor, aceștia s-au angajat să intervină pe lângă persoane cu funcții de decizie din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru a le determina să atribuie acest contract consorțiului format din cele două firme. De asemenea, cei trei au pretins și primit de la una din cele două firme 100.000 de euro pentru a i se atribui același contract.

Procurorii îl acuză pe Ioan Andreica și de faptul că a pretins de la o altă firmă 1,2 milioane de euro, din care 100.000 de euro în nume propriu, pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, iar de la o altă firmă ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni la reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în vederea deblocării plăților.

Procurorii DNA și cei de la parchetul instanței supreme au declanșat în 2012, după referendumul privind demiterea președintelui Traian Băsescu, anchete ce vizeză posibile fraude electorale.

Parchetul instanței supreme a finalizat un astfel de caz și l-a trimis în judecată pe Dumitru Samson, fiul vitreg al fostului ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu, pe care îl acuză de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase pentru a determina alegătorul să voteze la referendum și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Alături de acesta sunt judecate mai multe persoane, pentru complicitate la faptele de care este acuzat Samson.

O altă anchetă a procurorilor începută în acest an vizează numeroși farmaciști din lanțul Dona suspectați de fraude cu rețete medicale, dar și doi medici de la Institutul Oncologic Fundeni și Spitalul „Alexandru Obregia”.

Medicii prescriau tratamente pe numele unor pacienți care nu fuseseră consultați, apoi le trimiteau unor farmaciști, în baza unor înțelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor și le decontau la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, banii fiind spălați prin introducerea într-un circuit comercial licit. În acest mod, medicii și farmaciștii ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor, fără ca acestea să iasă fizic din stoc, iar farmaciștii implicați obțineau un profit personal deoarece, crescând în mod artificial vânzările, aveau prime în plus față de salariu, susțin procurorii. La rândul lor, medicii primeau, de regulă la sfârșitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri de 3%, uneori până la 5%, din valoarea totală a rețetelor false eliberate.

Peste 4.000 de rețete false au fost eliberate de medicii acuzați de corupție și înșelăciune pe numele unor pacienți care nu au fost consultați și nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre „beneficiarii” tratamentelor administrate de aceștia fiind persoane decedate.

Citește și