Comisia de Etică a Universității București a decis: VICTOR PONTA A PLAGIAT în lucrarea de doctorat. Reacția lui Ponta

Publicat: 20/07/2012, 16:34
Actualizat: 23/05/2013, 16:45

Comisia de Etică a Universității București a făcut publică astăzi decizia în cazul Ponta, la o zi după ce Consiliul Național de Etică (CNE), aflat în subordinea Ministerului Educației, a decis că premierul NU a plagiat în teza sa de doctorat.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Reprezentanții Universității București au explicat astăzi cum a plagiat Victor Ponta în lucrarea sa de doctorat, prezentând fragmentele de text copiate din alte lucrări.

VEZI AICI ANALIZA COMPARATIVĂ, făcută de Comisia de Etică a UB, între teza de doctorat a lui Victor Ponta și lucrările din care a copiat

VEZI AICI METODELE DE PLAGIAT FOLOSITE DE VICTOR PONTA, așa cum le-a descoperit Comisia de Etică.

VEZI AICI LISTA PAGINILOR COPIATE, din teza de doctorat a lui Victor Ponta

VEZI AICI Decizia finală a Comisiei de Etică a Universității București

UPDATE 11.50 Comisia de Etică a Universității București a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini și sunt concentrate în principal în capitolele 1 și 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări științifice.

„Este un plagiat fără cuvinte, fără idei, prin traducerea și preluarea judecăților de valoare”, a constatat Comisia Universității București. De asemenea, profesorii din Comisie au mai stabilit că Victor Ponta cunoștea bunele practici de redactare a unei teze de doctorat în 2003, însă le-a încălcat.

Victor Ponta a copiat 115 pagini din cele 297 (fără cuprins) ale lucrării sale de doctorat.

Comisia de Etică stabilește, la concluziile hotărârii sale, că premierul Victor Ponta a plagiat cu bună știință lucrarea sa, pentru că există dovezi că a încercat să își ascundă urmele.

UPDATE 12.05 Rectorul UB Mircea Dumitru a făcut un apel la participanții în viața politică și cea publică să nu folosească această decizie a UB în lupta politică.

Prof.dr. Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică:

UB nu a dorit să prelungească nepermis de mult un răspuns legat de autosesizarea în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta. Nu avem nici o satisfacție să vă facem acest anunț.

Teza de doctorat susținută în 2003 de Victor Ponta la Facultatea de Drept a UB încalcă principiile academice.

Pentru o lucrare de doctorat, recunoașterea plagiatului este dată de nerespectarea regulilor de citare. Nu ne referim la lucrurile de conținut.

Regulile de bună conduită și de citare există dinainte de 2003, de vreo 230 de ani. Acasă ți se spune de mic să nu furi, să spui bună ziua. Nu este nevoie de legislație pentru asta.

Studenții noștri sunt trimiși acasă când procedează astfel la licență, la masterat sau la școala doctorală.

A fost o muncă de a asambla din părți distincte propriul text. Sunt elemente de judecată care aparțin autorilor copiați și care au fost preluate ca atare de domnul Ponta.

În 2003, normele de a cita corect, de a pune ghilimele, de a face note de subsol, de a avea bibliografie, erau aceleași. Nu este posibil să ai o teză de doctorat cu 40 de referințe la final și cu 16 note de subsol. Eu trimit studenții de la masterat să mai lucreze, să mai elaboreze.

Atunci când oameni simpli sau cei care vin în mașini luxoase la admitere se uită la ce se întâmplă acum, au mari semne de întrebare legate de ce se întâmplă cu Universitatea București în aceste vremuri. Vrem să dăm un semnal vieții universitare din România: parcursul de cercetător al unui doctorand este unul important.

Experții în drept contactați de UB se vor pronunța pe aspectele de conținut ale tezei, Comisia s-a pronunțat pe aspectele de formă. Cele două lucruri nu sunt legate. Experții trebuie să decidă dacă, în ce privește chestiunile de conținut, s-a făcut o preluare ilicită.

UPDATE 12.22 Decanul demisionar al Facultății de Drept, Flavius Baias:

Facultatea de Drept a UB, într-un mod discutabil sau nu, a decis pe 27 iunie că nu dispune de cadrul legal să examineze această chestiune. Ceea ce spun eu astăzi reflectă punctul meu de vedere personal, care nu angajează Facultatea de Drept.

Nimeni nu se bucură de ceea ce se întâmplă acum. Din fericire, sper că este o chestiune singulară, Facultatea de Drept este cea mai prestigioasă din țară și asumarea responsabilității unei astfel de întâmplări nu poate decât să contribuie la acest prestigiu.

Experții contactați vor putea aduce în plus chestiuni pe fondul tezei. Mi se pare că această Comisie de Etică a făcut o analiză foarte pertinentă, chestiunile privind pasajele de text prezentate sunt în afară de orice discuție.

UPDATE 12.27 Rectorul UB, Mircea Dumitru:

Săptămâna viitoare, vom avea o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație a UB și a Senatului UB. Voi aduce colegilor mei la cunoștință constatările Comisiei de Etică.

Este adevărat că rectorul semnează diploma de doctorat, dar ea este emisă cu avizul Ministerului Educației, sub semnătura ministrului. Cu alte cuvinte, rectorul nu poate retrage diploma, decât după ce ministerul își dă acordul.

Prof. dr. Marian Popescu: Nu facem altceva decât să apărăm valorile morale ale Universității București. Este pentru prima oară când suntem puși în fața unui caz de asemenea magnitudine, augmentat și de corul frenetic din partea politicului.

UPDATE 12.48 Președintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, validează verdictul dat de Comisia de Etică a UB: „Decizia Universității e mai importantă decât a unor comisii politice”

UPDATE 12.58 Fostul ministru al Educației, Liviu Marian Pop, a avut o reacție nervoasă la aflarea verdictului dat de Comisia de Etică: „Dacă acorzi un titlu de doctor și după nouă ani vii și spui că este plagiat, arunci în dezbatere toți doctoranzii din Universitatea București”.

UPDATE 13.00 Premierul Victor Ponta a reacționat la aflarea deciziei că a plagiat: „Este o decizie politică, o comisie ad-hoc creată special pentru mine”.


Comisia Universității București s-a autosesizat în cazul Ponta și acționează în baza Cartei Universității și a autonomiei universitare. Rectorul Universității București, Mircea Dumitru, poate solicita retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, însă decizia va fi luată tot la nivelul Ministerului Educației, unde deja s-a dat un verdict favorabil premierului.

La începutul acestei săptămâni, o comisie tehnică de la CNE e emis un raport în care susținea acest fapt și că „titlul de doctor în Științe Juridice obținut de domnul Victor Ponta a fost obținut în concordanță cu legislația în vigoare în anul 2003”.

Iată ce scrie în raportul comisiei:

„Teza de doctorat elaborată de domul Victor Ponta și susținută public în anul 2003 respectă cerințele academice din acea periodă și este comparabilă din punct de vedere al acestor cerințe, cu alte teze de doctorat susținute în aceeași perioadă.

În urma analizilelor efectuate s-a constat că procedurile în urma cărora domnul Victor Ponta a obținut titlul de doctor în științe juridice au fost în acord cu legislația în vigoare în anul 2003 și nu se poate susține calificarea de plagiat.

Cercetarea, așa cum rezultă din referatele membrilor din comisia de susținere, prezintă elemente de noutate și cuprinde analize pertinente.

Bibliografia utilizată de autor este menționată la sfârștiul lucrării.

Consiliul își asumă concluziile experților din domeniul juridic în ceea ce privește respectarea planului de pregătire prin doctorat, teza prin conținut și elemntele de contribuție proprie justifică acordarea titlului de doctorat.

Consiliul apreciează că titlul de doctor în Științe Juridice, domeniul Drept, a fost obținut de domnul Victor Ponta în concordanță cu legislația în vigoare în anul 2003.”

Momentan, verdictul e 1-1, după ce un alt for, respectiv Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în ședința din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.

GÂNDUL a analizat teza de doctorat a premierului Victor Ponta și a pus, în EXCLUSIVITATE, față în față lucrarea de doctorat cu lucările de unde au fost copiate pasaje întregi.

Gândul vă prezintă cronologia acuzațiilor de plagiat:

18 iunie Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie și în publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două susțin că au „accesat” documente prezentate de o „sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate. Nici una dintre cele două nu au publicat, până la această oră părțile din text vizate de acuzația de plagiat.

19 iunie Victor Ponta reacționeză. „Dacă se dovedește, sunt dispus să renunț și la titlul de doctor. Știu cine este sursa anonimă”, a declarat premierul.

19 iunie Quirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părți semnificative din teza de doctorat din alte cărț i. „Plagiatul a fost confirmat de mai mulți experți”, ne-a declarat Quirin Schiermeier.

20 iunie Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată „Curtea Penală Internațională”, cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta și lucrarea „Curtea Penală Internaționlă, Istorie și Realitate”.

În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părți consistente din cartea profesorului Diaconu.

22 iunie Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituție abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, și a reluat acuzațiile la adresa președintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanșat de șeful statului.

22 iunie Acuzația de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universității din București și a Facultății de Drept. Este anunțată constituirea unei comisii formate din experți internaționali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

27 iunie Președintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcție, dacă acuzațiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.

28 iunie Premierul Victor Ponta declară în El Pais că va demisiona în cazul în care Comisia de Etică va dovedi că a plagiat în lucrarea de doctorat.

Întrebat dacă a plagiat, șeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va „retrage”.

29 iunie Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat.

2 iulie Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.

6 iulie Consiliul Național de Etică se întrunește pentru a doua oară, dar nu ia în discuție cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experți din care face parte și avocatul Gheorghiță Mateuț, care a pledat și în dosarul Trofeul Calității.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabilește că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desființarea școlii de doctorat.

17 iulie Comisia de experți a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.

A cui decizie contează: Consiliul Ministerului Educației vs Comisia Universității din București

Între CNE și Consiliul de Etică al Universității București există un diferend legat de care dintre instituții este mai abilitată să decidă dacă Victor Ponta a plagiat sau nu. Pe 13 iulie Consiliul Național de Etică a transmis un comunicat în care susține că este singura instituție care poate hotărâ în cazul plagiatului de care este acuzat Victor Ponta. „Potrivit prevederilor legale, CNE este singura structură instituțională exclusiv competentă să se pronunțe pe cazuri care pot constitui abateri de la normele de bună conduită, în cazul demnitarilor.”, a precizat CNE.

De cealaltă parte Consiliul de Etică al Universității București susține că, potrivit Legii Naționale a Educației, care prevede autonomia univeristară, a cartei Universității București este la fel de îndreptățită să cerceteze acuzațiile de plagiat. „Membrii Comisiei de Etică analizează acuzațiile aduse dr. Victor Ponta, în cazul tezei sale de doctorat, din punctul de vedere al respectării normelor de proprietate intelectuală și drepturi de autor, așa cum sunt ele stipulate în Codul de Etică al Universității din București, Art. 9 și Art. 10.”, au transmis reprezentanții Universității București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...