Cum a explicat Mircea Diaconu pentru Gândul de ce n-a mai ajuns la Parchet, unde premierul Ponta îi ceruse să meargă „imediat”

Cum a explicat Mircea Diaconu pentru Gândul de ce n-a mai ajuns la Parchet, unde premierul Ponta îi ceruse să meargă „imediat
Publicat: 01/06/2012, 15:57
Actualizat: 05/06/2012, 11:07

Aflat vineri dimineață la Râșnov pentru o inaugurare electorală, ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a explicat, într-un dialog cu reprezentantul ziarului gândul, de ce n-a mai ajuns joi la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde premierul Ponta îi ceruse să se prezinte „imediat” pentru a lămuri noile acuzații aduse de procurori în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu.

„Treaba e foarte simplă. Trebuia să mă duc ieri, nu mai știam exact la ce oră și m-a sunat repede medicul meu dentist, că am niște probleme, în fine, și cu sânge erau ieri, azi nu mai sunt cu sânge, și m-am dus repede – repede pe scaunul lui. Și când am coborât de pe scaun am dat telefon la Parchet și am zis Păi, zice, a trecut de juma’ de oră!> Păi, zic, eu sunt în Pipera, mai durează o oră până vin. Și-a zis: Că le spusesem, dom’le, cam după 10-11 mai, pardon, iunie, scap de toate și ne apucăm de treabă cu tot ce trebuie. Asta a fost tot! După care, după ce am vorbit cu premierul, cineva a zis Aoleu, păi mă duc, zic, că-i vizavi! Și-am plecat. Și-am dat iar telefon, să-mi deschidă, că știți că ei deschid sau închid, după caz, nu e cum vrei tu. Alo, zic, vedeți că vin, deschideți și pregătiți cafeaua! Că până acum m-am mai dus de câteva ori la ei și mi-au dat o cafea excelentă. Și zic, alo, vedeți că vin!

Bine, pa! Și cu asta, basta!”

Întrebat apoi dacă, în cazul în care va câștiga recursul de la ÎCCJ în procesul cu Agenția națională de Integritate, programat pentru marți, 5 iunie curent, ministrul Diaconu a răspuns: „S-ar putea să nu se judece marți, să mai fie vreo dou, trei termene, așa mi-a spus avocatul. Dar da, cu siguranță îi dau în judecată pentru daune de imagine, nu pe ei pe toți, doar pe o singură persoană din ANI”.

Întrebat de gândul dacă, în cazul în care va pierde recursul, își va da demisia din funcție în cinci minute, „după modelul Băsescu”, pentru că în acest caz intră automat în funcțiune prevederea legală că nu va mai putea ocupa timp de trei ani nicio funcție de demnitate publică, precum cea de ministru, Diaconu a răspuns, vizibil amuzat: ” Ha, ha, ha! Nu, modelul Băsescu nu mi se potrivește nici la minute, nici la păr, nici la ochi, nici la caracter! Și n-aveți dreptate, nu-i adevărat ce spuneți în privința funcției, nu știți sentința”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună