Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus, a afirmat sâmbătă că intenționează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal, informează Mediafax, citând AFP.
„Am cumpărat carne de vită de origine europeană și am revândut-o. Dacă a fost într-adevăr vorba despre cal, atunci ne vom îndrepta spre furnizorul român”, a declarat pentru AFP Barthélémy Aguerre, președintele Spanghero, contactat prin telefon după ce descoperirea cărnii de cal în lasagna, în locul cărnii de vită, a bulversat Marea Britanie.
Citește și Președintele Romalimenta, despre carnea de cal descoperită de britanici în lasagna: „Francezul a declarat clar că a cumpărat carne de cal din România”
Grupului agroalimentar Findus s-a declarat, sâmbătă, „înșelat” și a anunțat că va depune plângere luni, în urma descoperirii cărnii de cal în produse care ar fi trebuit să conțină doar carne de vită, relatează AFP.
„Am fost înșelați”, a declarat direcorul general al Findus Franța, Matthieu Lambeaux, într-un comunicat. „Vom depune plângere luni”.